|
Buruienești: Centenarul înființării canonice Comunitatea parohială "Sfântul Iosif Muncitorul" din Buruienești, jud. Neamț a sărbătorit aniversarea centenarului înființării parohiei și timp de trei zile s-au îmbinat armonios rugăciunea, cultura, evocările și celebrările liturgice. Deschiderea celebrărilor a avut loc vineri, 7 august 2020 când, la ora 17.00, prin adorația euharistică și recitarea rugăciunii sfântului Rozariu comunitatea s-a pregătit pentru sfânta Liturghie unde preoți fii ai localității și invitați și-au înălțat glasurile către Dumnezeu. La sfârșitul celebrării euharistice, corul parohial, alături de copiii și tinerii parohiei, a organizat un concert omagial, moment deosebit ce a atins sufletele celor prezenți prin măiestria interpretărilor muzicale și sensibilitatea poeziilor recitate. Ziua de sâmbătă, 8 august 2020, a început prin celebrarea sfintei Liturghii prezidate de fiii preoți ai comunității, moment continuat de evocarea istorică a genezei înființării parohiei. Pr. Alois Moraru, secretarul științific al Departamentului de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, a prezentat diferite aspecte istorice legate de formarea, alcătuirea și consolidarea prezenței catolicilor din Buruienești și, trecând în revistă etapele de cristalizare a identității religioase, a scos în evidență importanța bisericii și dorința locuitorilor din această zonă să aibă biserică proprie și preoți stabili. Seara, la ora 18.00, preoții și persoanele consacrate originare din Buruienești și-au dat întâlnire la altarul de jertfă pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru darul sfintei Preoții și al vieții consacrate. La sfârșitul sfintei Liturghii au fost amintiți, prin rugăciunea prohodului, toți preoții, persoanele consacrate, eroii și credincioși răposați ai comunității. A urmat un moment emoționant, deoarece atât la monumentul din centrul localității, cât și la monumentul de la cimitirul parohial au fost pomeniți, unul câte unul, toți preoții, surorile și eroii comunității răposați, amintindu-i totodată și pe toți credincioșii răposați din toate timpurile. Cimitirul și împrejurimile au răsunat de imnul pascal: Cristos a Înviat din morți. Sărbătoarea reîntâlnirii preoților și persoanelor consacrate a continuat la casa parohială printr-o agapă frățească... Sărbătoarea a culminat în ziua de duminică, 9 august 2020, când la celebrarea Centenarului s-au alăturat și păstorul diecezei noastre, Excelența Sa Mons. Iosif Păuleț, episcop de Iași, precum și părintele provincial Damian-Gheorghe Pătrașcu, precum și alți invitați. După primirea entuziastă făcută de preoții și credincioșii prezenți în fața bisericii, a urmat sfânta Liturghie pontificală, animată de corul parohial cu cântări alese, iar poporul creștin, în straie populare, s-a rugat drept mulțumire pentru toate darurile primite de la Dumnezeu în decursul acestui timp binecuvântat de har. Preasfințitul Iosif Păuleț a evocat momente legate de prezența sa la Buruienești, atât în timpul copilăriei și tinereții sale, cât și în primii ani de preoție, amintind diferite episoade prin care a rămas edificat de credința și ospitalitatea locuitorilor din Buruienești. Totodată Excelența Sa a încurajat tot poporul la urmarea lui Dumnezeu și la păstrarea identității sale creștine. La sfârșitul sfintei Liturghii, părintele paroh Iosif Bisoc, OFMConv., aflat la încheierea mandatului său ca păstor la Buruienești, a mulțumit Excelenței Sale pentru prezență, pentru încurajare și pentru susținerea sa, și i-a invitat pe cei prezenți să fie mereu alături de păstorul diecezei și de preoți. De asemenea, a mulțumit părintelui provincial și tuturor acelora care s-au implicat la buna desfășurarea a Centenarului. Celebrarea aniversară s-a încheiat la ora 18.00 cu sfânta Liturghie și Te Deum, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate clipele de har trăite în aceste zile. Este adevărat că timpul vine și trece, vremea sau vremurile sunt în permanentă schimbare, dar un lucru este cert: poți scoate omul din biserică, dar niciodată nu poți scoate biserica din om! Pr. Cristian-Bogdan Mârț, OFMConv. * * * Cuvânt de mulțumire Excelența Voastră, Monsenior Iosif Păuleț, episcop de Iași,
Dragi credincioși, Comunitatea noastră parohială din Buruienești este în straie de sărbătoare, deoarece Dumnezeu ne-a hărăzit să fim martorii unui eveniment deosebit: celebrarea Centenarului înființării parohiei noastre și așa cum a subliniat părintele Alois Moraru în evocare istorică de ieri, aducem sub ochii credinței și al memoriei noastre cei peste 250 de ani de activitate pastorală în spirit franciscan de aici de la Buruienești și cei 100 de ani de la înființarea canonică a parohiei. Preasfințite Iosif, Ne inima plină de bucurie și emoție, deoarece prezența Excelenței Voastre în mijlocul nostru, la ceas aniversar, ne face conștienți de bunătatea nemărginită pe care Dumnezeu ne-o oferă în fiecare zi, nouă, copiilor săi, renăscuți din credință prin Duhul Sfânt. Alături de Preasfinția Voastră, spiritual, îi regăsim aici prezenți și pe înaintașii noștri: ei au fost primii mărturisitori ai credinței și prin exemplul și ajutorul lor am cunoscut cât de mare și bun este Dumnezeu. Suntem în aceeași măsură recunoscători părintelui provincial Damian-Gheorghe Pătrașcu pentru participare, căruia îi dorim, la început de mandat, multă putere și curaj spre îndrumarea fraților franciscani la Dumnezeu și spre binele credincioșilor. Un gând de mulțumire și de prețuire pentru preoții confrați din comunitatea noastră: pr. Irimia-Romică Pal, pr. Iosif Dancă și pr. Cristian-Bogdan Mârț pentru abnegația, devotamentul și implicare lor la desfășurarea întregului eveniment. Preoților concelebranți, fii ai comunității sau invitați, persoanelor consacrate, seminariștilor, domnului dascăl Mihai Blaj și corului, autorităților pentru implicare, binefăcătorilor, credincioșilor comunității noastre și întru-un singur cuvânt: tuturor! Dumnezeu să vă fie mereu cu voi și să vă ocrotească! De asemenea, doresc să vă reamintesc că trăim un moment deosebit, intens: centenarul înființării canonice a parohiei noastre! Pe parcursul acestui secol au fost nenumărate ocazii de har și sunt foarte multe amintiri! Personal doresc să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat acest har, la încheierea mandatul de paroh aici la Buruienești, să trăiesc un astfel de eveniment: aniversarea Centenarului. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru oamenii credincioși, frumoși, simpli și harnici pe care i-am păstorit aici la Buruienești, pentru amintirile frumoase pe care le voi lua cu mine, pentru fiecare în parte. Un loc deosebit în inima mea îl au persoanele în suferință sufletească și trupească, dar mai ales bolnavii, pentru că ei sunt o comoară: ascultați bine! o comoară! Sunt multe istorii vii, interesante și pline de credință pe care noi preoții le trăim atunci când vizităm bolnavii cu diferite ocazii, deoarece un om în suferință vorbește cu multă sinceritate, vorbește din adâncul inimii sale și din propria suferință, iar acele moment de intensitate spirituală și umană, unite cu rugăciunea lor, ne duc pe noi mai departe, pe fiecare dintre noi! De asemenea doresc din toată inima să vă mulțumesc vouă, dragi credincioși, pentru implicare, să vă mulțumesc pentru că ați fost alături de preot, de Biserică și prin această atitudine ați demonstrat și demonstrați mereu că sunteți aproape de Dumnezeu. Noi, în arhiva parohială, avem foarte multe documente inedite, frumoase, impresionante. Unele dintre ele ne-au fost prezentate ieri de părintele Alois Moraru în evocarea istorică, altele rămân să fie descoperite de generațiile viitoare și, cu siguranță, că atunci când va apărea monografia comunității noastre vom vedea cât de binecuvântați am fost și suntem de Dumnezeu prin înaintașii noștri și prin activitățile lor! Tot acolo se găsește o fotografie semnificativă, editată în jurul anilor 1860-70. Fotografia a fost făcută chiar la intrarea în spațiul curții bisericii (era biserica veche), iar în mijlocul fotografiei se găsea preotul și toți credincioșii erau adunați în jurul lui. Această fotografie sintetizează toată istoria acestei comunități: credincioșii adunați în jurul preotului și al Bisericii! Acesta este trecutul, acestea este prezentul și acesta este viitorul comunității parohiale din Buruienești: uniți către Dumnezeu! Aș dori ca la acest ceas de istorie să facem la fel, atât cât ne va primite distanțarea nu socială, ci fizică! Să facem o fotografie pentru cei care vor veni în urma noastră, ca ei să poată vedea că această credință a înaintașilor noștri nu s-a stins și nu se va stinge niciodată pentru că cu noi este Dumnezeu. Este și va fi întotdeauna! Preasfințite, Nu putem încheia această sfântă și solemnă celebrare, fără a cere cu multă stăruință ca Dumnezeu să vă țină sub paza sa și, de asemenea, cu multă smerenie cere binecuvântarea arhierească. Întru mulți și binecuvântați ani! Paroh,
lecturi: 1989.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |