Iaşi: A patra cateheză de Advent cu episcopul Iosif

PS Iosif a prezentat a patra cateheză dedicată Anului Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi joi, 19 decembrie 2019, la ora 19.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi. Tema catehezei a fost: "În aşteptarea venirii lui Mesia".

Seria catehezelor va continua în timpul Postului Mare.

Textele catehezelor sunt disponibile pe site-urile: www.ercis.ro (mai jos în această pagină) şi www.cateheze.ro.

Pr. Mihai Roca
responsabilul Oficiului pentru Cateheză

* * *

Înregistrarea video a transmisiunii în direct a acestei cateheze prin www.ercis.ro/media

* * *

Anul Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi

În aşteptarea venirii lui Mesia

Cateheze de Advent cu PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi

Cateheza a IV-a (19 decembrie 2019)

Timpul Adventului (Anul A)

Texte liturgice: Is 7,10-14; Ps 23; Rom 1,1-7; Mt 1,18-24

O tainică profeţie avea să se împlinească în locuinţa simplă de la Nazaret. Însuşi Domnul i-a încredinţat lui Iosif, om drept din casa lui David, semnul prezis în Cartea profetului Isaia: "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele Emanuel" (Is 7,14). Timpul aşteptării împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu lua astfel sfârşit prin veni-rea lui Isus în familia lui Iosif şi a Mariei.

1. Iosif şi Maria

Chiar la începutul Evangheliei după sfântul Matei găsim o lungă genealo-gie care se încheie cu aceste cuvinte: "Iacob l-a născut pe Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel numit Cristos" (Mt 1.16). Trei serii de câte paisprezece generaţii trasează un arbore ge-nealogic ce porneşte de la Abraham, ajunge la David şi se împlineşte în Cristos. Putem vedea în isto-ria acestor generaţii un dialog între Dumnezeu şi om, o cale lungă presărată cu fidelitate şi binecu-vântare, aşteptare şi împlinire.

Ultimul descendent din seminţia lui David este Isus Cristos născut din Maria, soţia lui Iosif. Maria l-a zămislit pe Isus de la Duhul Sfânt, adică de la Dumnezeu. Isus, fiul Mariei, are o origine divină, este Fiul lui Dumnezeu. Totodată, datorită lui Iosif, Isus face parte din descendenţa casei lui David. Evanghelia subliniază acest aspect: Isus este ultimul din "cartea genealogiei" (Mt 1,1) ce îşi are rădăcinile în patriarhul Abraham şi în regele David.

Evanghelistul Matei notează cu atenţie că Maria era logodită cu Iosif. Logodna de atunci nu avea sensul pe care îl dăm noi astăzi. Conform obiceiurilor timpului, căsătoria avea două momente distincte. După exprimarea jurământului ce îi lega juridic pe cei doi miri, mireasa locuia în casa părintească aproximativ un an de zile, până în ziua în care mirele o aducea în locuinţa sa pentru a avea o viaţă împreună. Timp de un an de zile mireasa rămânea în grija tatălui. Acest fapt devenise o practică în Galileea de acum două mii de ani, deoarece fetele se logodeau între vârsta de 12 şi 15 ani.

Relatarea naşterii lui Isus Cristos începe cu un fapt mai puţin obişnuit. Iosif află că Maria era însărcinată. Evident, era foarte dificilă şi delicată situaţia în care se afla Iosif (cf. Dt 24,1; Num 5,11-31; Dt 22,23-24). Fiind un israelit ce respecta Legea Domnului, voia să o protejeze pe Maria, pe de o parte, iar pe de altă parte să nu se opună misterului ce se împlinea în ea. Ştia deja despre planul divin (Mt 1,18b), dar ce decizie să ia? Să dea înapoi înaintea misterului divin?

Iosif se gândea recules la viaţa sa şi la cea a Mariei şi a copilului, dar nu era convins prea bine de ceea ce trebuia să aleagă. El era om drept, pătruns de milostivire şi credincios voinţei lui Dumnezeu. În acel moment, din respect pentru Maria, luase hotărârea de a o lăsa în ascuns. Gândea că, în acest mod, ar fi putut evita nu numai judecata din partea oamenilor, dar mai ales prejudecăţile celor cunoscuţi. Şi pe când cugeta la toate acestea, un înger al Domnului i-a apărut în vis lui Iosif şi i-a adus următorul mesaj: "Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale" (Mt 1,20-21).

2. Emanuel - Dumnezeu-cu-noi

Visul este un mijloc de care Dumnezeu se foloseşte pentru a le dezvălui oamenilor planul său de mântuire. Iosif ştia că Scriptura conţine multe mesaje pe care diferiţi oameni importanţi le-au primit de la îngeri în timpul visului. Îngerul este trimisul lui Dumnezeu, iar Iosif ştia bine acest lucru. De aceea el primeşte cu încredere mesajul despre originea copilului din sânul Mariei: zămislirea acestui copil este opera creatoare a Duhului Sfânt.

Din momentul în care a văzut că Duhul Sfânt - Dumnezeu ca putere creatoare în mijlocul oamenilor - este prezent în viaţa Mariei, Iosif a acceptat să împlinească ce i-a cerut îngerul: să-şi asume rolul în planul de mântuire al lui Dumnezeu. A depăşit dificultăţile pe care le avea şi a luat-o la sine pe Maria. El este acela care trebuia să o ia de soţie pe "fecioara-mamă" (din grecescul parthenos, "fecioară"; cu referinţă la ebraicul alma, "femeie tânără") şi să-i dea copilului numele Isus, primindu-l astfel în casa lui pe Cel care este fiul Mariei, după trup, şi totodată Fiu al lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt.

Mare e misiunea pe care Iosif o vedea pe calea vieţii sale: a colabora în mod liber şi cu iubire la planul lui Dumnezeu. El a acceptat conştient rolul de tată purtător de grijă şi a pus cu multă bucurie numele Emanuel copilului adus de Maria în această lume. Numele Emanuel, care în-seamnă "Dumnezeu-cu-noi", destăinuia prezenţa continuă a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor (cf. Mt 28,20).

3. Împlinirea profeţiilor mesianice

Prezenţa lui Dumnezeu este darul cel mai mare, harul divin întotdeauna oferit şi niciodată impus sau meritat. Profeţiile şi evanghelia, experienţa milenară a lui Israel şi viaţa publică a lui Isus destăinuie continuitatea armonioasă şi tainică a revelaţiei divine şi a alianţei dintre Dumne-zeu şi oameni.

Profeţiile conţineau deja misterul Fecioarei Maria, mama lui Isus (din ebraicul Yeshua, care înseamnă "Dumnezeu mântuieşte"). De asemenea, istoria sacră avea să confir-me misiunea lui Iosif, soţul Mariei şi tatăl purtător de grijă al lui Isus. Toate promisiunile făcute mai întâi descendenţei lui David s-au împlinit într-un mod admirabil în locuinţa simplă şi sfântă de la Nazaret; s-au adeverit la Betleem prin naşterea în simplitate totală a lui Isus.

Profeţiile s-au împlinit în persoana lui Isus. El este fiul fecioarei, el este Dumnezeu-cu-noi. Isus este Mesia, Cel care vine. Cel mult aşteptat de poporul lui Israel nu este venit de nică-ieri, ci este om adevărat, face parte din arborele genealogic al casei regale a lui Iuda. În mod cu totul nou şi unic, el avea să ducă la împlinire marea tradiţie a poporului său. El avea să se arate ca unul care slujeşte în mijlocul celor umili şi simpli, ca unul plin de milostivire faţă de bolnavi şi păcătoşi. Isus avea să ducă la îndeplinire toate promisiunile făcute de Dumnezeu, aducând Vestea cea Bună şi oferind mântuirea nu numai poporului ales al lui Israel, ci tuturor naţiunilor de pe faţa pământului.

Fariseu din Tars, plin de zel pentru învăţătura înaintaşilor săi, dar mai apoi "slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol" (Rom 1,1), Paul avea să-şi dedice cu totul viaţa vestirii Evangheliei lui Dumnezeu. Convins de faptul că promisiunile lui Dumnezeu din vechime s-au realizat în persoana lui Isus Cristos, el se simţea chemat să vestească tuturor neamurilor împlinirea acestora.

Pe fondul împlinirii aşteptărilor mesianice, discipolii şi primi creştini vedeau în per-soana lui Isus pe Mesia (în greacă, Christos), recunoscându-i demnitatea de "Fiu al lui Dumnezeu" (Rom 1,2-4). Mărturiseau cu tărie în văzul tuturor, în pieţe şi în amfiteatre dacă era necesar, că, "după trup", Isus este Fiul lui Dumnezeu născut din descendenţa lui David. Vesteau cu entuziasm că Isus a adus mântuirea (cf. Mt 1-2). Mărturiseau cu preţul vieţii lor că, "după Duhul sfinţeniei", Isus a fost "rânduit Fiu al lui Dumnezeu cu putere", pentru a duce la îndeplinire planul de mântuire al lui Dumnezeu.

Fiul lui Dumnezeu din evanghelii este "Isus Cristos Domnul nostru". Chiar de la început, el a fost recunoscut şi mărturisit drept "Cristos" (Mesia) şi "Domn". De exemplu, pentru primii creştini din Roma, numiţi "sfinţi" şi "iubiţi de Dumnezeu" (Rom 1,7), expresia "Cristos este Domnul" reprezenta cea mai frumoasă profesiune de credinţă (cf. Rom 10,9; 1Cor 12,3).

Catehezele şi omiliile din prima comunitate creştină sunt o frumoasă şi vie mărturi-sire a prezenţei şi manifestării lui Dumnezeu în persoana lui Isus Cristos. Semnificaţia cuvântului "omilie" ("reuniune, conversaţie în familie") destăinuie scopul clar al acesteia: explicarea şi actualiza-rea cuvântului proclamat la evanghelie, cu simplitate şi în mod clar, pe înţelesul celor care ascultă şi meditează mesajul transmis de cuvântul lui Dumnezeu. Omilia nu este aşadar lecţie, nici exerciţiu de elocvenţă. Nu este discurs. Nu poate fi lecţie de catehism sau conferinţă.

În cadrul Sfintei Liturghii, imediat după ascultarea omiliei urmează mărturisirea Crezului - act de profundă credinţă prin care fiinţa noastră se prezintă înaintea maiestăţii lui Dumne-zeu care ne vorbeşte. Mărturisim din toată inima că noi credem într-un singur Dumnezeu, care este iubire, comuniune, relaţie, Tată, Fiu şi Duh Sfânt. De asemenea, mărturisim că noi credem în una, sfântă, catolică şi apostolică Biserică - popor al lui Dumnezeu aflat în pelerinaj pe acest pământ, dar şi în comuniune cu toţi cei care s-au împlinit şi se bucură de înviere şi de viaţa veşnică în casa Tatălui ceresc.

Liturgia cuvântului se încheie cu rugăciunea universală sau "rugăciunea credin-cioşilor". Este o rugăciune cu profunde rădăcini în tradiţia ebraică, în binecuvântările şi rugăciunile de cerere prezentate în cânt de laudă înaintea unicului Dumnezeu. Este numită "universală" deoarece nu este o rugăciune doar pentru nevoile noastre, ci este o rugăciune pentru toţi oamenii, pentru în-treaga lume.

4. Familia sfântă de la Nazaret

În familia lui Iosif şi a Mariei, Cel Preaînalt şi-a destăinuit puterea iubirii sale şi a făcut să se întrupeze Cuvântul Vieţii în persoana lui Isus, Emanuel, care înseamnă "Dumnezeu-cu-noi". Acesta este marele mister al întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Casa sfântă de la Nazaret a devenit locul în care Maria avea să păstreze cu multă grijă cuvintele şi faptele lui Isus. Deşi îi era foarte greu să-şi explice misterul fiului ei, păstra totul în inima sa de mamă. Putem să intuim pacea şi armonia care existau în casa sfântă. Iosif şi Maria se străduiau să creeze un climat familial în care Isus să se bucure de condiţiile necesare pentru a creşte "în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor" (Lc 2,52).

Isus a împărtăşit în casa părinţilor săi viaţa obişnuită a oricărei familii, a parcurs o cale presărată cu faptele concrete ale vieţii zilnice. El se găsea în mijlocul oamenilor simpli şi al celor dragi - un loc cu adevărat sacru. Casa, comunitatea şi localitatea în care a crescut se descopereau treptat înaintea sa atât ca loc dedicat creşterii umane şi experienţelor de fiecare zi, cât şi ca spaţiu privilegiat al manifestării lui ca prieten al tuturor oamenilor şi Fiu al Tatălui ceresc.

Toţi suntem chemaţi să preţuim viaţa şi misiunea pe care le-am primit de la Bunul Dumnezeu. Două căi prin care putem să ne arătăm recunoştinţa sunt misiunea de a deveni sfinţi şi vocaţia de a fi purtători de pace în lumea de astăzi. În acest sens, vă propun să reflectăm asupra a două întrebări ce îşi găsesc răspunsul la nivel personal şi comunitar:

1. Care sunt mijloacele pe care la am la dispoziţie pentru a sărbători împreună cu cei dragi Crăciunul, solemnitatea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos?

2. Care sunt gesturile de caritate şi de solidaritate prin care comunitatea creştină din care fac parte îl recunoaşte pe Cristos Domnul în persoana celor simpli şi săraci, bolnavi şi păcă-toşi?

Ne despart puţine zile de sărbătoarea Crăciunului. Să ne oprim din iureşul faptelor noastre cotidiene şi să ne pregătim bine şi cu vrednicie pentru contemplarea în linişte a marelui mister al întrupării Fiului lui Dumnezeu. Să deruleze înaintea ochilor noştri momentele de sărbătoare trăite împreună cu cei dragi şi cunoscuţi, în propria familie sau împreună cu rudele. Să ne amintim cum ne-am pregătit anul trecut pentru întâmpinarea Naşterii lui Isus Cristos şi să-i mulţumim Bunului Dumnezeu pentru darurile revărsate în familiile noastre.

Aceste zile ne conduc în pragul Crăciunului. Să devină pentru noi şi cei dragi o frumoasă pregătire pentru întâmpinarea venirii între noi a lui Emanuel - Dumnezeu-cu-noi!

* * *

Secţiunea "Anul Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi * 2019-2020" pe www.ercis.ro

lecturi: 1114.