Buruienești: Administrarea sfântului Mir
Parcurgând o perioadă intensă de aprofundare a conținutului credinței creștine cuprinsă în Catehismul Bisericii Catolice, sub îndrumarea părintelui paroh Iosif Bisoc, OFMConv. și a celorlalți preoți și frați, duminică, 17 iunie 2018, 168 de copii, adolescenți și tineri, din Parohia "Sfântul Iosif Muncitorul" din Buruienești, au primit sacramentul sfântului Mir.
După ce părintele paroh, împreună cu preoții prezenți la sărbătoare, candidații la sfântul Mir și întreaga comunitate parohială i-au întâmpinat cu bucurie pe Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, și pe Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, a urmat celebrarea euharistică prezidată de Preasfințitul Petru Gherghel.
La cuvântul de învățătură Excelența Sa a subliniat importanța semnificativă a sacramentului sfântului Mir, care îi transformă pe cei ce-l primesc în mărturisitori fideli și autentici ai credinței creștine. Totodată a evidențiat și faptul că precum Preacurata Fecioară Maria împreună cu apostolii care erau adunați în cenacol l-au primit pe Duhul Sfânt, la fel peste cei adunați într-un cuget în biserica parohială din Buruienești Duhul Sfânt coboară cu cele șapte darurile ale sale. Nu au lipsit desigur nici întrebările adresate de către Preasfințitul candidaților, care au răspuns cu promptitudine și certitudine.
La sfârșitul sfintei Liturghii, care a fost animată de către candidații la sacramentul sfântului Mir împreună cu corul parohiei, au fost adresate mulțumirile de către reprezentantul miruiților.
Această sărbătoare a fost îmbogățită, de altfel, și de conotații istorice, împlinindu-se 70 de ani de la conferirea sacramentului sfântului Mir de către fericitul episcop Anton Durcovici, martir al credinței, în comunitatea din Buruienești, în ziua de joi, 17 iunie 1948. Au fost momente de binecuvântare și har atât pentru cei care au primit sacramentul sfântului Mir, cât si pentru toți cei prezenți la această mare sărbătoare.
Fr. Iulian Robert Tâmpu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
17 iunie: Buruienești: Administrarea sfântului Mir
lecturi: 52.