Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Butea: Hramul capelei Casei de Bătrâni și Bolnavi "Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea"

În Duminica Divinei Îndurări (8 aprilie 2018), Congregația "Surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus", alături de comunitatea parohială, a celebrat hramul capelei Casei de Bătrâni și Bolnavi "Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea" și 10 ani de la deschiderea acestei case. În cadrul sfintei Liturghii prezidate de Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, a fost binecuvântat tabloul cu Isus Milostiv care, în prezent, se află în capelă la casa bătrânilor și bolnavilor. Părintele predicator Iosif Iacob a subliniat bucuria slujirii care izvorăște din jertfa lui Cristos și ne-a invitat să ne lăsăm atinși de milostivirea sa pentru ca, în slujirea aproapelui, să descoperim chipul milostiv al Tatălui.

Comunitatea surorilor a trăit cu bucurie această sărbătoare, întrucât au fost prezente sr. Chiara Cadorin, superioara generală a congregației, și sr. Giacinta Operti, vice-generală. Prin rugăciuni și cântece surorile i-au mulțumit Domnului pentru că a făcut posibilă această operă de caritate a slujirii celor bolnavi și neputincioși.

Unul dintre îndemnurile maicii fondatoare, Maria Margherita Lazzari, este: "Să ne aducem aminte că orice suflet pe care Isus ni-l încredințează este o comoară neprețuită pentru că a fost plătit cu sângele său". Într-adevăr, mulți dintre beneficiarii acestei case au ajuns aici ca persoane ale nimănui, fie au avut probleme cu legea, fie cu alcoolul sau alte vicii, persoane care zi după zi, prin căldura familiară care o primesc în casă, reușesc să-și recapete încrederea în ei, să se împace cu Domnul, și să reia legăturile cu proprii familiari sau cu prietenii.

Mulțumim Domnului pentru îndurarea sa fără margini, mulțumim părintelui paroh Marcel Blaj, părintelui vicar Mihai Androșcă, tuturor preoților prezenți, seminariștilor, "Mamelor Milostive", și tuturor colaboratorilor și binefăcătorilor noștri.

Sora Elisabetta Barolo
și Comunitatea Surorilor "Misionare ale Pătimirii lui Isus"

Fotografii de la acest eveniment au fost publicate și pe pagina de Facebook a Parohiei "Sfânta Treime" din Butea.


 

lecturi: 38.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat