Butea: Misiuni populare şi aniversare binecuvântată!
Fiecare sărbătoare pe care Biserica o celebrează este izvor nesecat de har menit să edifice întregul popor al lui Dumnezeu.
Biserica din Butea, într-o atmosferă de sărbătoare şi de reculegere, aminteşte 130 de ani de la aducerea primei statui a Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes în România, în satul nostru. A fost un eveniment importat pentru toţi credincioşii deoarece a ajuns aici într-un mod misterios... purtând însă pecetea providenţei divine.
Fiecare om se poate încredinţa mijlocirii Sfintei Fecioare Maria cu toată speranţa şi încrederea. Aşa au făcut credincioşii din Butea acum 130 de ani în urmă, iar credinţa lor continuă să fie vie şi astăzi, demonstrând faţă de Preacurata Fecioară Maria o aleasă devoţiune.
Pentru a marca acest eveniment părintele paroh şi decan Petru Blaj a dorit să ofere comunităţii câteva zile speciale în care să se oprească din activităţile muncii cotidiene. Astfel enoriaşii au putut reflecta la propria viaţă spirituală urmând mai apoi să mediteze asupra rolului pe care Preacurata Fecioară Maria l-a avut asupra comunităţii pentru a le îndrepta paşii, de-a lungul atâtor generaţii, spre Cristos, Fiul ei şi fratele nostru.
Cel care ne-a călăuzit pentru a pătrunde în bogăţia acestui minunat mister a fost Părintele Petru Tamaş, care pe durata zilelor 6-9 octombrie, ne-a înălţat sufletele spre cele ale lui Dumnezeu, făcându-ne conştienţi că suntem rodul milostivirii lui Dumnezeu pentru ca mai apoi să încercăm tot mai mult de a ne însuşi sentimentele sale în viaţa noastră, în raport cu noi, cu familiarii noştrii şi cu aproapele nostru pentru a deveni în lume instrumente ale milostivirii sale divine!
Cu ocazia predicilor din timpul misiunii am aprofundat faptele de milostenie trupească şi sufletească devenind conştienţi că ele sunt cartea de identitate a creştinului, ele dau consistenţă şi plinătate vieţii noastre, modelându-ne după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Părintele Petru a subliniat că misiunea noastră este de a fi semne ale milostivirii divine în viaţa de toate zilele pentru toţi cei care ne înconjoară. Totodată, prin frumoasele îndemnuri şi încurajări din cadrul predicilor, părintele "ne-a agitat" să facem trecerea de la experienţa milostivirii divine la trăirea divinei milostiviri, devenind astfel noi înşine binecuvântare unul pentru celălalt.
În acest sens, părintele predicând nu numai cu cuvântul dar şi cu fapta, la încheierea misiunilor, înainte de a se întoarce în locul unde îşi desfăşoară activitatea pastorală, a dorit să viziteze Casa de bătrâni "Sfântul Ioan Paul al II-lea" îngrijită de "Surorile Misionare ale Patimii lui Isus", pentru a le aduce o rază de lumină şi de speranţă, amintindu-le că suferinţa lor continuă pătimirea lui Cristos pe pământ şi oferită lui Dumnezeu poate deveni izvor nesecat de mântuire.
La importanţa acestui eveniment ne-am bucurat de prezenţa Excelenţei sale Episcop Petru Gherghel, care cu dragostea sa părintească a dorit să ni se alăture. Astfel că în ziua de vineri, 7 octombrie, în Sărbătoarea Fecioara Maria, Regina Rozariului, a prezidat Sfânta Liturghie şi procesiunea cu statuia Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes prin localitate, implorând de la Dumnezeu har şi binecuvântare pentru fiecare credincios în parte. De asemenea, în următoarea zi, după sfânta liturghie de la ora 18:00, părintele celebrant Iosif Dorcu a condus ora de adoraţie către preasfântul sacrament, ca pregătire imediată a sărbătorii. A venit şi mult aşteptata zi de duminică, 9 octombrie, când, prin sfânta Liturghie de la ora 11.00 şi prin procesiunea în jurul bisericii cu statuia Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, am sărbătorit împreună evenimentul aniversar cu multă credinţă şi speranţă că bunul Dumnezeu, de-a lungul timpului ne-a fost şi rămâne alături însoţindu-ne în pelerinajul nostru pământesc, prin sfinţii săi.
Au fost zile de har şi de înălţare sufletească în care comunitatea credincioşilor din Butea şi-a arătat din plin devoţiunea faţă de Mama cerească participând în număr foarte mare la recitarea Sfântului Rozariu, la sfintele Liturghii ale misiunilor, la sfintele sacramente, la procesiune, făcându-ne să pregustăm încă de pe pământ bucuria prezenţei lui Dumnezeu şi a Mariei în vieţile noastre tinzând cu ardoare ca într-o zi să ne vedem cu toţii, întreaga comunitate, în slava cerească.
Maica şi Regina Milostivirii, roagă-te pentru noi!
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
6-9 octombrie: Butea: Misiuni populare şi aniversare binecuvântată!
Sora Elisabetta
lecturi: 15.