Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Angelus (8 decembrie 2015)

Iubiți frați și surori, bună ziua și sărbătoare frumoasă!

Astăzi, sărbătoarea Neprihănitei ne face s-o contemplăm pe Sfânta Fecioară Maria care, prin privilegiu singular, a fost ferită de păcatul strămoșesc încă de la zămislirea sa. Chiar trăind în lumea marcată de păcat, nu este atins de păcat: Maria este sora noastră în suferință, dar nu în rău și în păcat. Mai mult, în ea răul a fost înfrânt mai înainte de a trece asupra ei, pentru că Dumnezeu a umplut-o de har (cf. Lc 1,28). Neprihănita Zămislire înseamnă că Maria este prima mântuită de milostivirea infinită a Tatălui, ca primiție a mântuirii pe care Dumnezeu vrea s-o dăruiască fiecărui bărbat și femeie, în Cristos. Pentru aceasta Neprihănita a devenit icoană sublimă a milostivirii divine care a învins asupra păcatului. Și noi, astăzi, la începutul Jubileului Milostivirii, vrem să privim la această icoană cu iubire încrezătoare și s-o contemplăm în toată strălucirea sa, imitându-i credința.

În zămislirea neprihănită a Mariei suntem invitați să recunoaștem aurora lumii noi, transformate de opera mântuitoare a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt. Aurora noii creații realizate de milostivirea divină. Pentru aceasta Fecioara Maria, niciodată contagiată de păcat și mereu plină de Dumnezeu, este mamă a unei omeniri noi. Este mamă a lumii recreate.

A celebra această sărbătoare comportă două lucruri. Primul: a-l primi pe deplin pe Dumnezeu și harul său milostiv în viața noastră. Al doilea: a deveni la rândul nostru artizani ai milostivirii printr-un drum evanghelic. Sărbătoarea Neprihănitei devine, așadar, sărbătoarea noastră a tuturor dacă noi, cu "da"-urile noastre zilnice, reușim să învingem egoismul nostru și să facem mai fericită viața fraților noștri, să le dăm speranță, ștergând vreo lacrimă și dăruind un pic de bucurie. Imitând-o pe Maria, suntem chemați să devenim purtători ai lui Cristos și martori ai iubirii sale, privind înainte de toate la cei care sunt privilegiații în ochii lui Isus. Sunt cei pe care El însuși ni i-a indicat: "am fost flămând și mi-ați dat să mănânc, am fost însetat și mi-ați dat să beau, am fost străin și m-ați primit, gol și m-ați îmbrăcat, bolnav și m-ați vizitat, am fost în închisoare și ați venit la mine" (Mt 25,35-36).

Sărbătoarea de astăzi a Neprihănitei Zămisliri are un mesaj specific să ne comunice: ne amintește că în viața noastră totul este dar, totul este milostivire. Sfânta Fecioară, cea dintâi dintre cei mântuiți, model al Bisericii, mireasă sfântă și neprihănită, iubită de Domnul, să ne ajute să redescoperim tot mai mult milostivirea divină ca semn distinctiv al creștinului. Nu se poate înțelege un creștin adevărat care nu este milostiv, așa cum nu se poate înțelege Dumnezeu fără milostivirea sa. Acesta este cuvântul-sinteză al Evangheliei: milostivire. Este trăsătura fundamentală a feței lui Cristos: acea față pe care noi o recunoaștem în diferitele aspecte ale existenței sale: când merge în întâmpinarea tuturor, când îi vindecă pe cei bolnavi, când stă la masă cu păcătoșii și mai ales când, pironit pe cruce, iartă; acolo noi vedem fața milostivirii divine. Să nu ne fie frică: să ne lăsăm îmbrățișați de milostivirea lui Dumnezeu care ne așteaptă și iartă totul. Nimic nu este mai dulce decât milostivirea sa. Să ne lăsăm mângâiați de Dumnezeu: este atât de bun, Domnul, și iartă totul.

Prin mijlocirea Mariei Neprihănite, milostivirea să ia în stăpânire inimile noastre și să transforme toată viața noastră.

________________

După Angelus

Iubiți frați și surori,

Vă salut pe toți cu afect, în special familiile, grupurile parohiale și asociațiile. Un gând special se îndreaptă spre colaboratorii Acțiunii Catolice Italiene care astăzi reînnoiesc adeziunea la Asociație: vă urez un bun drum de formare și de slujire, însuflețit mereu de rugăciune.

Astăzi după-amiază voi merge în Piazza di Spagna pentru a mă ruga la picioarele monumentului dedicat Neprihănitei. Și apoi voi merge la Santa Maria Maggiore. Vă cer să vă uniți spiritual cu mine în acest pelerinaj, care este un act de evlavie filială față de Maria, Mama Milostivirii. Ei îi voi încredința Biserica și întreaga omenire și în mod deosebit orașul Roma.

Astăzi a trecut prin Poarta Milostivirii și Papa Benedict. Să-i trimitem de aici un salut, cu toții, Papei Benedict!

Urez tuturor o sărbătoare frumoasă și un An Sfânt bogat în roade, cu călăuzirea și mijlocirea Mamei noastre. Un An Sfânt plin de milostivire, pentru voi și, de la voi, pentru ceilalți. Vă rog, cereți asta Domnului și pentru mine, care am atâta nevoie de asta! Poftă bună și la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 26.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat