O Biserică milostivă pentru o lume rănită

Editorial în: Ziare europene ale iezuiţilor

Acest text - asemenea primului interviu complet cu papa Francisc în august 2013, care a fost publicat la 19 septembrie 2013, concomitent pe paginile de Internet ale revistelor europene ale iezuiţilor - merge înapoi la iniţiativa Conferinţei acestor reviste de cultură. Originalul englez provine de la Daniel Izuzquiza SJ (Madrid) şi Andreas R. Batlogg SJ (München). Textul apare în "Anoichtoi Horizontes" (Atena), "Brotéria" (Lisabona), "Choisir" (Geneva), "La Civiltà Cattolica" (Roma), "Études" (Paris), "Razón y Fe" (Madrid), "Signum" (Uppsala), "Stimmen der Zeit" (München), "A Szív" (Budapesta) şi "Thinking Faith" (Londra).

Vrem să amintim aici de trei situaţii (evenimente) legate de papa Francisc, mici indicii care ne ajută să oferim câteva reflecţii cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii, care va începe în curând. La 17 martie 2013, la prima sa rugăciune Angelus, după alegerea ca papă, Jorge Mario Bergoglio a citat cartea cardinalului Kasper "Barmherzigkeit. Grundbegriff des Evangeliums - Schlüssel christlichen Lebens" (Mizericordia. Concept fundamental al Evangheliei - cheie pentru viaţa creştină)[1], despre care a spus că "mi-a făcut foarte bine"[2]. Nu sunt mulţi cei care puteau să prevadă atunci cât de importantă avea să fie această temă pentru pontificatul său.

La fel era în acel moment şi cu semnificaţia devizei alegerii sale, Miserando atque eligendo, pe care Francisc a explicat-o ulterior în interviul cu Antonio Spadaro SJ, pe care l-a acordat revistelor iezuite, care acum publică acest editorial comun. Papa a spus: "Forma latină de gerunziu a cuvântului miserando mi se pare că nu poate fi tradusă nici în italiană şi nici în spaniolă. Eu aş prefera să traduc mai degrabă cu o altă formă de gerunziu, care de fapt nici nu există: misericordiando"[3]. Al treilea exemplu provine din acelaşi interviu, în care papa Francisc spune clar că "ceea ce are nevoie Biserica astăzi este capacitatea de a vindeca răni şi de a încălzi inimile oamenilor - apropiere şi legătură/unitate. Eu văd Biserica asemenea unui spital de campanie în urma unei bătălii"[4].

O inimă milostivă

Atunci când avem în faţă aceste puncte de vedere, nu poate surprinde rolul pe care mizericordia îl joacă în magisteriul obişnuit al papei Francisc şi în anunţarea sa privind Anul Sfânt al Milostivirii. Este adevărat că milostivirea aparţine de locul cel mai profund al revelaţiei, pentru că ea aparţine de locul cel mai intim al inimii Dumnezeului nostru întreit. Din punct de vedere teologic-antropologic, sfântul Toma de Aquino consideră că milostivirea faţă de cei apropiaţi nouă, aflaţi în nevoi, este cea mai înaltă virtute a omului (cf.Summa Theologiae, II-II, q. 30, a. 4) şi atrage atenţia că milostivirea are o componentă atât afectivă, cât şi efectivă.

Anul Sfânt al Milostivirii va începe la 8 decembrie; data a fost aleasă "pentru că ea are o mare semnificaţie în istoria recentă a Bisericii" (Misericordiae Vultus, nr. 4). Va începe o dată cu deschiderea Sfintei Porţi, exact la 50 de ani după încheierea celui de-al II-lea Conciliu Ecumenic din Vatican (Ibidem), a unui conciliu care a urmat convocării de către papa Ioan al XXIII-lea, pentru a deschide ferestrele Bisericii şi a lăsa ca aerul proaspăt al Duhului să pătrundă înăuntru. În Evangelii gaudium întâlnim o altă invitaţie din partea papei pentru a fi o Biserică deschisă, deoarece "o Biserică «gata de plecare» este o Biserică cu uşile deschise" (EG 46). A deschide propria inimă şi propria viaţă este o cale, o modalitate de a arăta mizericordie.

Mizericordie ad intra

Constituţia dogmatică a conciliului despre Biserică, Lumen gentium, declară cu autoritate: "Cristos a fost trimis de Tatăl «pentru a aduce vestea cea bună săracilor... pentru a-i vindeca pe cei cu inima zdrobită» (Lc 4,18), «pentru a căuta şi salva ceea ce era pierdut» (Lc19,10). La fel şi Biserica îi înconjoară cu dragostea sa pe toţi cei apăsaţi de povara slăbiciunii umane; ba, mai mult, ea recunoaşte în săraci şi suferinzi chipul Întemeietorului său sărac şi suferind, îşi dă toată silinţa să înlăture mizeria lor şi vrea să-l slujească pe Cristos în ei" (LG 8).

Acest criteriu oferă un fir roşu pentru angajarea şi atitudinea Bisericii într-o serie întreagă de situaţii. În realitate, Biserica este chemată, de aceasta ne aminteşte bula papală de promulgare, să ofere "oaze ale mizericordiei"; nu doar Biserica în general, ci în "parohiile noastre, în asociaţiile şi mişcările noastre, adică peste tot unde există creştini" (MV 12).

Prezentăm alte două exemple pentru a arăta cum poate fi tradus în faptă acest principiu - ambele dificile şi importante. Primul se referă la avort. Aşa cum, probabil, este cunoscut, papa Francisc a hotărât, "pentru anul jubiliar, să acorde tuturor preoţilor puterea de a dezlega de păcatul avortului acele persoane care l-au săvârşit şi se roagă pentru iertare cu inimă căită" (Scrisoarea către arhiepiscopul Rino Fisichella, din 1 septembrie 2015). Desigur, lucrul acesta nu neagă tragedia avortului, care este "întru totul nedrept". Dar preoţii, continuă papa, trebuie să ştie să unească cuvintele acceptării autentice cu o reflecţie care ajută la înţelegerea păcatului comis. În acelaşi fel, ei trebuie să le indice o cale a convertirii autentice, pentru a putea înţelege adevărata şi generoasa iertare a Tatălui, care înnoieşte totul prin prezenţa sa"[5]. Iubirea lui Dumnezeu nu este nici riguroasă şi nici permisivă. Lucrul acesta este valabil şi pentru practica milostivă a Bisericii.

La fel este şi cu al doilea exemplu, care se referă la realitatea complexă a familiilor, cu eşecul lor, cu suferinţele, rupturile şi blocajele lor. Biserica - în calitate de mamă - recunoaşte necesitatea unei pastoraţii milostive în situaţii diferite, printre care: perechi care sunt căsătorite civil sau trăiesc împreună; familii rănite, cum ar fi părinţi care cresc singuri copiii; oameni care s-au despărţit sau care sunt divorţaţi - recăsătoriţi sau nu; şi oameni cu orientare homosexuală. Milostivirea lui Dumnezeu trebuie să capete chip în Biserica lui Cristos şi să le ofere "caritas in veritate" oamenilor aflaţi în toate situaţiile acestea, printr-un mod concret şi convingător.

Mizericordie ad extra

În timp ce Lumen gentium se referă ea însăşi la Biserică - priveşte într-un mod oarecare spre interior -, un alt mare document al conciliului, constituţia pastorală Gaudium et spes, îndreaptă atenţia spre Biserica prezentă în lume, prin urmare, în orientarea sa spre exterior. Mizericordia aparţine de identitatea cea mai interioară a Bisericii, a relaţiilor sale şi a vieţii sale. Însă mizericordia se află şi în punctul central al acţiunii misionare a Bisericii, deoarece întreaga realitate umană şi societatea ca un tot sunt conduse de inima lui Dumnezeu şi spre aceasta: "Domnul este ţinta istoriei umane, punctul spre care converg dorinţele istoriei şi civilizaţiei, centrul neamului omenesc, bucuria tuturor inimilor şi plinirea aspiraţiilor lor" (GS 45). Cuvintele de la începutul lui Gaudium et spes, citate adesea, s-au înscris în amintirea şi în inima noastră: "Bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor şi ale tuturor celor care suferă, sunt şi bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa ucenicilor lui Cristos şi nu există nimic cu adevărat omenesc care să nu aibă ecou în inimile lor" (GS 1).

Acum se pune întrebarea: cum poate fi purtat acest mesaj în lumea de astăzi? Ecoul ar putea să se regăsească într-o serie întreagă de situaţii, mai ales în "cultura excluziunii" în care trăim noi. Cu siguranţă că există multe teme relevante, dar din motive de spaţiu dorim să ne referim numai la una.

Acest editorial apare în numele unor reviste europene ale iezuiţilor. Este evident faptul că Europa trăieşte în prezent anumite crize provocatoare - o criză a refugiaţilor, o criză umanitară, o criză politică. Ce înseamnă milostivire în cazul acesta? Cu diferite ocazii, însuşi papa a ilustrat câteva puncte mai îndeaproape, cum ar fi în mesajul său cu ocazia Zilei mondiale a emigrantului şi a refugiatului din 12 septembrie 2015, în care el oferă răspunsul mizericordiei la această provocare urgentă. Dacă suntem oneşti faţă de noi înşine şi faţă de realitate, vom recunoaşte că "evanghelia milostivirii trezeşte astăzi conştiinţele oamenilor, ea împiedică faptul ca cineva să se obişnuiască cu suferinţa celuilalt şi arată posibilităţi de răspuns care-şi au rădăcina în virtuţile teologale ale credinţei, speranţei şi iubirii şi care sunt exprimate în faptele milostivirii sufleteşti şi trupeşti"[6].

Prin urmare, cum putem întâmpina noi criza actuală a refugiaţilor pornind de la perspectiva evangheliei?

Pe de o parte, recunoaştem întru totul răspunsul prompt şi generos al unui număr semnificativ de persoane, familii, comunităţi şi mişcări cetăţeneşti din cadrul societăţii civile. Solidaritatea izvorăşte dintr-o inimă milostivă. În loc să se acţioneze din frică sau din interes personal, majoritatea societăţilor europene au acţionat pornind de la inimă şi, astfel, au adus la vedere rădăcinile lor creştine, care uneori sunt trecute cu vederea sau sunt respinse. Pe de altă parte, trebuie să spunem că acest răspuns personal, oricât de necesar ar fi, nu este suficient. Iubirea creştină faţă de aproapele are o dimensiune politică. Iar mizericordia trebuie să dobândească un chip şi în forma legilor. Mai ales atunci când este vorba despre refugiaţi, ca în cazul acesta, trebuie să fie aplicat dreptul internaţional, ţinând cont de efectul angajator al acordurilor pentru toate statele. Grija faţă de oamenii care fug de război nu este decizia optimă a unor politicieni în parte, este o cerinţă a acordurilor internaţionale şi a drepturilor fundamentale ale omului. În cele din urmă, trebuie reţinut faptul că planurile umanitare pentru necesităţi nu au voie să ascundă necesitatea unor programe de integrare de lungă durată în ţările de primire şi, totodată, nevoia unui efort serios privind procesele de pace pentru terminarea războaielor din ţările de provenienţă.

Concluzie

Misericordiae Vultus este o invitaţie pentru fi milostiv "asemenea Tatălui". Exact aşa cum Tatăl din parabolă, în Evanghelia după Luca, priveşte mereu după fiul său (cf. Lc 15,20); suntem invitaţi să avem un ochi pentru fraţii şi surorile noastre, să le acordăm atenţie în situaţiile şi nevoile lor, să le descoperim feţele, să recunoaştem o umanitate comună. Aşa cum a accentuat filosoful lituaniano-francez Emmanuel Levinas, faţa celuilalt (vultus) provoacă o obligaţie morală: "Faţa (das Antlitz)[7] vorbeşte cu mine şi prin aceasta mă provoacă la o relaţionare"[8] - "Faţa (das Antlitz) deschide vorbirea iniţială, al cărei prim cuvânt este obligaţie"[9]. Din punct de vedere etic şi creştin, răspundem la această chemare prin faptul că stăm alături de celălalt aflat în necaz. Aşa cum a subliniat sfântul Ignaţiu de Loyola, iubirea "trebuie să fie concretizată mai mult în fapte decât în vorbe" (Exerciţii spirituale, 230). Faptele mizericordiei constituie răspunsul nostru la strigătul lumii noastre rănite.

Traducere din germană de pr. dr. Lucian Farcaş

Note
[1] Cf. Walter Kardinal Kasper, Barmherzigkeit. Grundbegriff des Evangeliums - Schlüssel christlichen Lebens, Freiburg 2012 (252 p.); trad. Română: Mizericordia. Un concept fundamental al Evangheliei - o cheie a vieţii creştine, tr. Pr. dr. Lucian Farcaş, Sapientia, Iaşi 2015.
[2] Citat după: "Mizericordia transformă lumea". Discursul dinainte de rugăciunea Angelus. Piaţa "Sf. Petru", 17 martie 2013, în: Papa Francisc, "Şi acum începem acest drum". Primele mesaje ale pontificatului, Freiburg 2013, 36- 39, 37.
[3] Antonio Spadaro, Das Interview mit Papst Franziskus. Edit. de Andreas R. Batlogg, Freiburg 2013, 28.
[4] Ibidem, 47.
[5] Citat după: https://w2.vatican.va/content/francesco/de/letters/2015/documents/papa-francesco_20150901_lettera-indulgenza-giubileo-misericordia.html (Fisichella este preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.)
[6] Citat după: https://w2.vatican.va/content/francesco/de/messages/migration/documents/papa-francesco_20150912_world-migrants-day-2016.html.
[7] Cuvântul german "das Antlitz" - faţă, chip - nu mai este folosit astăzi, se preferă Gesicht, Gestalt. Levinas a scris în limba franceză, dar pentru faţa suferindă a celuilalt a folosit das Antlitz (nota trad.).
[8] Emmanuel Lévinas, Totalität und Unendlichkeit. Versuch über die Exteriorität, München 1987, 283.
[9] Ibidem, 289.

lecturi: 30.