Butea: Surori în așteptarea familiilor
Peste câteva zile, mai precis la 8 august 2015, comunitatea noastră parohială va trăi momente intense de iubire fraternă: "Întâlnirea Diecezană a Familiilor".
În acest sens, Sfântul Părinte papa Francisc, dedicând un an întreg vieții consacrate, ne-a inspirat să alegem tema: "Familia, izvorul vocației". În tot acest timp, noi, comunitatea din Butea, împreună cu păstorii noștri și cu surorile, continuăm să fim aproape de familie.
Așadar, ne așteaptă două momente importante, pe de-o parte descoperirea frumuseții familiei, iar pe de alta, redescoperirea vieții consacrate, ca semn vizibil al profeției.
Ca persoane consacrate care îl slujim pe Isus, bolnav, bătrând, orfan, singur etc., ținând cont de cuvintele papei Francisc, care spune că trebuie "să mergem împreună urmând semnele lui Dumnezeu", ne alăturăm și noi, Surorile Misionare ale Pătimirii lui Isus, evenimentului care urmează să aibă loc și, împreună cu părintele paroh, cu părintele vicar, așteptăm familiile la Butea.
Dorim ca Întâlnirea Diecezană a Familiilor să fie o ocazie plăcută de a împărtăși cu familiile bucuria consacrări noastre, totul pentru a atinge acel scop pentru care am fost creați: să-l iubim pe Dumnezeu și pe aproapele, așteptând cu simplitate, bucurie și pace semnele timpului care ne duc către o iubire fără sfârșit... spre veșnicie.
Vă așteptăm cu drag la Butea!
Sora Elisabetta Barolo și comunitatea
* * *
PS Petru Gherghel: Invitație la a III-a Întâlnire Diecezană a Familiilor, Butea, 8 august
lecturi: 10.