Butea: Ședința decanală de primăvară
Miercuri, 9 aprilie 2014, toți preoții Decanatului de Valea Siretului s-au adunat în ședință, la casa parohială din Butea. Mare a fost bucuria revederii împreună cu preoții ce activăm pe aceste meleaguri, deoparte și cealaltă a Siretului. Momentul forte a întâlnirii a fost informarea despre pregătirile apropiate a evenimentului beatificării episcopului martir Anton Durcovici.
La începutul ședinței decanale, după rugăciunea introductivă, pr. Vicențiu Burlacu, paroh la Șcheia, ne-a prezentat un rezumat al exortației apostolice Evangelii gaudium a papei Francisc. Iată câteva teme prezente în exortație: noua evanghelizare este necesară pentru transmiterea credinței, provocările lumii actuale și ispitele lucrătorilor pastorali nu trebuie să ne îndepărteze de la angajarea comunitară în noua evanghelizare, în dimensiunea socială a evanghelizării trebuie găsit locul privilegiat al săracilor în poporul lui Dumnezeu. Un capitol întreg ne vorbește despre vestirea evangheliei de către toți credincioșii, în deosebi din partea păstorilor. Discuțiile s-au purtat, de către preoții prezenți, asupra modului de pregătire și a transmiterii actualizate a predicii din partea noastră a păstorilor de suflete.
Ca o pregătire a canonizării fericiților papi, Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea, din 27 aprilie 2014, pr. Gabriel Sascău, în a doua parte a ședinței, ne-a vorbit despre bunătatea fericitului papă, Ioan al XXIII-lea. Binecuvântat să fie acest papă care ne-a învățat că omenirea are nevoie mai ales de iubire și de bunătate. Iar din viața fericitului papă Ioan Paul al II-lea ne-a fost amintită importanța rugăciunii. Ca și Isus, înainte de orice decizie semnificativă, Ioan Paul al II-lea se ruga îndelung. Sfinții lui Dumnezeu ne sunt mijlocitori puternici, dar și modele de viață.
Apoi, împreună cu preoții Maricel Blaj și Anton Dancă, le-am adus la cunoștință preoților, din partea episcopilor și Consiliului Prezbiteral, despre pregătirile apropiate ale beatificării episcopului Anton Durcovici, din 17 mai, pe stadionul municipal din Iași.
Mari sunt preocupările preoților din decanat cu privire la acest eveniment și de aceea, multe au fost întrebările și căutările din partea fiecăruia de a clarifica modalitatea participării numeroase a credincioșilor din parohiile noastre. Important pentru fiecare, preot și credincios, este să participe, cu prezența efectivă sau prin mass-media, la această bucurie a declarării de fericit a episcopului martir Anton Durcovici și apoi să ne rugăm, cu încredere la bunul Dumnezeu, prin mijlocirea fericitului Anton, să ne mărească credința, căci "fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul".
Pr. decan Petru Blaj
lecturi: 18.