Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

În sărbătoarea Prezentării Domnului

Bucuria consacrării

De Salvatore M. Perrella

Biserica, la 2 februarie, celebrează, după o veche tradiție care provine din secolele VI-VII, un eveniment din viața Domnului care aruncă lumină asupra identității și misiunii sale universale. Este vorba despre Prezentarea la templu a lui Isus din partea părinților săi (cf. Lc 2,22-40). În această zi se celebrează contextual și Ziua mondială a vieții consacrate. Textul evanghelic de la celebrarea liturgică îl scoate în evidență, într-un context de lumină transcendentă, pe Fiul lui Dumnezeu și al Fecioarei dăruit omenirii ca revelație, lumină și mântuire. Ritul la care Pruncul este supus declină fie apartenența la poporul promisiunilor, fie apartenența sa la Dumnezeul alianței, al cărui revelator istoric și escatologic el este și va fi. Nimeni nu este ca el adevărat Fiu al Tatălui; nimeni nu este ca el autor și perfecționator al credinței noastre (cf. Evr 12,2); nimeni nu este ca el mai aproape de orice om căutător al adevărului, al sfințeniei și al mântuirii. Maria, oferindu-l Tatălui, se oferă și ea ca slujitoare a răscumpărării, fiind altoită în marele mister al kenosi mântuitoare a Fiului care îi este prezisă dinainte de bătrânul Simeon: "iar ție, o sabie îți va străpunge sufletul" (Lc 2,35); acest mister o va implica în așa fel încât să fie perfecționată și apoi dăruită omenirii ca mamă universală (cf. In 19,25-27), pentru că este discipolă și maestră de viață creștină.

În acest An al Credinței voit de Papa Benedict al XVI-lea pentru a o reînsufleți și a o angaja cu scopul "noii evanghelizări", cei consacrați trebuie să se simtă și ei angajați prin multipla lor slujire și mărturie teologală adevărată pentru a face în așa fel încât "vestind Evanghelia la toată făptura, să lumineze pe toți oamenii cu lumina lui Cristos, care strălucește pe chipul Bisericii (...). Împrejurările timpurilor noastre sporesc urgența acestei îndatoriri a Bisericii, pentru ca toți oamenii, uniți mai strâns astăzi prin diferite legături sociale, tehnice și culturale, să dobândească și deplina unitate în Cristos" (Lumen gentium, 1).

Viața călugărească este un dar prețios pentru viața Bisericii și pentru lume; dar și experiență pluriseculară care astăzi mai mult ca oricând trebuie apărate, promovate, recitite și repropuse tinerelor generații postmoderne, care par, cel puțin în Occident, neinteresate de această carismă, dăruire și slujire. Viața consacrată este în definitiv o existență dăruită integral, spirit, suflet și trup, adică toto corde, Domnului iubit și slujit mai presus de orice; pentru a fi apoi ca semn în lume și printre oameni al unei iubiri care satură, adapă, susține și dă bucurie. Într-o societate postmodernă, care prin mass-media, prin diferitele forme de publicitate, prin permisivism, confunde iubirea și sexul și încearcă să se sustragă de la angoasa singurătății existențiale prin beția erosului fără angajare și responsabilitate, viața consacrată răspunde că a fi iubiți de Dumnezeu în Isus Cristos poate să fie suficient pentru a depăși orice singurătate și pentru a elibera energii de iubire oferită în slujba celorlalți. Bucuria este sensul de plinătate a ființei, care este experimentată în dimensiunea sa cea mai înaltă care e spiritul, motiv pentru care Gabriel Marcel poate în mod legitim să vorbească despre gaudium essendi. Da, bucuria se situează în sfera ființei, este strălucirea ei. Așadar rezultă clar, scrie Erich Fromm, că "lipsa de bucurie face necesară căutarea de plăceri tot mai noi, tot mai excitante". Bucuria deplină se experimentează "nu în ceva, ci în cineva: în cineva de care ne simțim de acum iubiți și pe care simțim că-l iubim. Bucuria celui consacrat este Cristos, cel înviat care trăiește. Conștiința că-i aparține lui ca singurul necesar și singurul suficient, într-o dăruire totală, este bază a acestei plinătăți a ființei" (Sabino Palumbieri). De fapt, prin credință cei consacrați îl urmează și se dăruiesc complet lui Cristos și cauzei sale bune, "lăsând toate pentru a trăi în simplitate evanghelică ascultarea, sărăcia și castitatea, semne concrete ale așteptării Domnului" (Porta fidei, 13). De aceea, devine natural, în discursul despre viața consacrată, să privim cu admirație și afecțiune la Maria ca model, inspirație, sprijin și speranță a celor care, femei și bărbați, îl urmează mai îndeaproape pe Cristos curat, sărac și ascultător, considerând-o icoană a ceea ce viața consacrată este și intenționează să fie în Biserică și în lume.

De fapt, în propria dedicare lui Cristos, foarte multe familii masculine și feminine de consacrați privesc la Mama lui Isus ca la imaginea lor conducătoare, perpetuând în Biserică o cutumă antică și cordială, care-și înfige rădăcinile în însăși comunitatea apostolică (cf. Fap 1,14). Maria din Nazaret, așa de profund și concret mamă, a fost considerată încă din secolul al II-lea "fecioara" prin excelență, "Fecioara Domnului". Foarte repede au fost percepute de reflecția creștină implicațiile dogmatice ale fecioriei sale și, începând din secolul al III-lea, ea a fost prezentat în mod prevalent ca modelul sau imaginea supremă a fecioriei consacrate. O cutumă formată din venerație și imitare iubitoare a Mamei lui Isus în fidelitatea față de urmare, în adeziunea constantă la Evanghelia mântuirii, în simțul eclezial al vocației creștine, în opțiunea preferențială față de cei mici și săraci ca protagoniști ai Împărăției lui Cristos. O cutumă care și astăzi se motivează, se aprofundează, se existențializează ca "profundă consonanță". Evanghelia Prezentării lui Isus la templu indică întregii Biserici, deci și celor consacrați, că asumarea în propria experiență credincioasă a Fiului lui Dumnezeu primit ca dar și slujire pentru ca lumea să creadă în el și să aibă viața veșnică (cf. In 3,15) comportă să se aibă experiența incredibilei rodnicii a maternității mesianice a lui Theotokos, care și grație contribuției sale a văzut crescând și întărindu-se în înțelepciune și în har pe acel Fiu pe care Dumnezeu i i-a dat în pază umană și teologală pro totius mundi. Această slujire de iubire perpetuează și actualizează în lume o traditio lampadis care nu poate să fie neglijată, fără ulterioara pierdere gravă a valorilor transmise nouă de Evangelium vitae, care timp de două milenii a forjat și a perfecționat întregi generații nu numai creștine în Orient și în Occident.

(După L'Osservatore romano, 2 februarie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 21.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat