Buruienești: Consfătuire dedicată grădinițelor confesionale din dieceză
Grădinița "Maria Roza Zangara" din Buruienești a găzduit în ziua de 24 martie 2012 o consfătuire a Comisiei de perfecționare și formare continuă a grădinițelor confesionale din Dieceza de Iași.
Scopul întâlnirii a fost informarea educatoarelor cu privire la apariția următoarelor numere ale revistei "Lăsați copiii să vină la mine!", organizarea simpozionului de la grădinița "Sfânta Familie" din Gherăești, în luna iunie, având tema "Modalități de dezvoltare socio-emoțională la vârsta preșcolară"; de asemenea, s-a stabilit întocmirea unui Regulament cât privește lucrările cadrelor didactice și ale preșcolarilor, stabilirea invitaților, perioada de trimitere a lucrărilor, programul zilei, taxa de participare.
Membrii comisiei și-au exprimat dorința în vederea organizării unui curs de formare care să vină în ajutorul tuturor cadrelor didactice, dar mai ales al celor tinere, pentru creșterea calitativă a demersului didactic în spiritul valorilor umane și creștine. Doamna Carmen Nedelcu, expert metodist, a propus pentru anul următor derularea unui parteneriat realizat pe baza unui proiect, cu toate grădinițele confesionale din Dieceza de Iași, ca mod de a face cunoscută și altora munca, realizările și frumoasa colaborare a tuturor celor implicați în actul educativ: educatoare religioase, educatoare laice, inspectori, mentori, metodiști, preoți, frați, tineri din parohie, părinți, copii etc. Aceasta este dovada veridicității cuvintelor Mântuitorului: "Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt și eu prezent în mijlocul lor!".
Răsună și acum în urechile noastre îndemnul părintesc al pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspector școlar diecezan, care a lansat educatoarelor invitația de a fi "suflete care cred în ceea ce fac", așa încât roadele muncii desfășurate alături de Cristos nu vor întârzia să apară și cu siguranță nu vor fi efemere.
Ședința s-a încheiat printr-un buchet de urări pascale, exprimate din inimă unii altora. "Fie ca solemnitatea Învierii Domnului să vă aducă lumină în suflet, bucurie și multă pace!"
Sr. Iuliana Bîrnat, SDP
lecturi: 14.