|
Butea: Bucuria trăirii unei săptămâni împreună În perioada 12-18 iulie 2010, în Parohia Butea a avut loc campusul anual pentru copii. O săptămână binecuvântată de Domnul cu multe haruri și lucruri frumoase folositoare pentru viața copiilor. Dornici de a fi împreună și cu mult entuziasm, 260 de copii, animați de cei 45 de tineri animatori, ajutați de preoții comunității, de părintele Cornel și de fratele Iosif din comunitatea saleziană a lui Don Bosco din Bacău și de surorile care activează în Butea, au petrecut împreună șapte zile frumoase mai aproape de Dumnezeu. Campusul de anul acesta a avut ca temă "Nava Bucuriei-șantier" având scopul de a crește, forma și pregăti copiii în trăirea vieții de fiecare zi. Copiii au fost împărțiți în patru grupe, fiecare grupă fiind reprezentată de o culoare: roșu, verde, albastru și galben; fiecare grupă era formată din cinci subgrupe. Primele cinci zile au fost prezentate scenete, cateheze, au avut loc discuții în grupuri, bansuri, dansuri moderne și populare, jocuri și ateliere de teatru, dansuri, picturi, fotbal, confecționarea de brățări, pregătirea cântecelor și participarea la Rozariu și la sfânta Liturghie, lăudându-l și mulțumindu-i Domnului pentru ziua respectivă. Fiecare zi a avut o anumită temă la care copiii au discutat și au răspuns la întrebările din fiecare zi și anume: 1. Ce aștept de la "vara împreună"? 2. Care sunt prietenii mei adevărați? 3. Cum depășesc eu momentele dificile din viața mea? 4. Cum îmi salvez sufletul? 5. Cum devin fericit? În ziua de sâmbătă, copiii și-au arătat inteligența și puterile în cătarea comorii după mai multe trasee descrise prin anumite indicii până când un copil, după multe căutări a găsit comoara cea mare fiind premiat pe măsură. Încheierea campusului a avut loc duminică cu celebrarea sfintei Liturghii la ora 8.30 și de la ora 12.15, în fața părinților, a bunicilor și a întregii comunității, a avut loc festivitatea de încheiere a campusului. Momentul final a fost prezentarea punctelor acumulate de fiecare grupă și desemnarea grupei câștigătoare. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această săptămână binecuvântată și sperăm din toată inima ca și în anul viitor să avem parte de astfel de momente frumoase și pline de har. Iată câteva impresii: "Anul acesta, la «Vara împreună», s-au petrecut multe momente frumoase. Mi-am făcut prieteni noi, m-am uitat la scenetă din care am învățat multe lucruri" - Andreea Gărleanu (13 ani) "În acest an, «Vara împreună» a fost deosebită pentru jocurile frumoase, pentru campionatul de fotbal pe care l-am câștigat și pentru persoanele pe care le-am cunoscut. Mi-a plăcut foarte mult!" - Daniel Naiță (13 ani) "În toate serile din timpul campusului, Biserica era aproape plină de copii. Biserica răsuna de glasurile copiilor care cântau și se rugau. Cel mai important moment cred că era când ne adunam toți împreună în Biserică" - Mădălina Horlescu (12 ani) "Mie mi-a plăcut anul acesta la campus deoarece au fost bansuri noi, au fost jocuri cu apă, ne-am făcut prieteni noi, ne-am apropiat mai mult de Isus. Și mi-a mai plăcut foarte mult scenetele vizionate" - Iacob Iulia-Matilda (13 ani) "În acest an, la «Vara împreună», am cunoscut noi prieteni nu numai de vârsta noastră, ci și de vârstă mai mică, lucruri noi de la fratele Iosif, părintele Cornel, de la animatori, surori și preoți, ne-am distrat prin jocurile la care am participat, mai ales cele cu apă" - Petronela Cotnăreanu (13 ani) și Brigitta Dămătăr (13 ani) Pr. Adrian Bulai * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 12-18 iulie: Butea: Bucuria trăirii unei săptămâni împreună
lecturi: 18.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |