|
Butea: 60 de ani de la revolta anticomunistă "Pasărea cu gheare roșii" Departamentul de Cercetare Istorică al Diecezei de Iași, în colaborare cu Editura "Sapientia", organizează în biserica din Butea (județul Iași), sâmbătă, 8 august 2009, începând cu ora 19.00, o acțiune de comemorare a 60 de ani de la revolta populară anticomunistă din 8 august 1949, când locuitorii din acest sat s-au ridicat împotriva agenților Securității comuniste veniți să-l aresteze pe parohul comunității, pr. Gheorghe Petz. Cu această ocazie va fi prezentată și cartea apărută recent la Editura "Sapientia", cu titlul: Pasărea cu gheare roșii. File din istoria satului Butea, județul Iași, scrisă de Ioan Zăpodeanu, martor ocular al acestui eveniment. Amintim că anul 1949 a fost un an de foc pentru comunitățile catolice din Moldova, deoarece revolte anticomuniste au fost consemnate și în alte localități, cum ar fi: Fundu Răcăciuni, Faraoani, Prăjești, Oțeleni, Răchiteni, Bârgăoani, Sagna etc. "8 august 1949, zi de cumpănă pentru mulți locuitori ai satului Butea, zi care a marcat istoria multor buteni". Cu aceste cuvinte începe Ioan Zăpodeanu să toarcă firul din caierul amintirilor referitoare la foarte cunoscuta și mult tăcuta revoltă populară din satul Butea, județul Iași, când credincioșii romano-catolici de aici au sărit cu mic cu mare și au făcut din trupurile lor un cerc de apărare în jurul pr. Gheorghe Petz, împotriva agenților Securității comuniste veniți să-l aresteze pe acest "dușman al poporului". În 1949, 8 august era o zi de duminică. Aparent, viața satului se desfășura după canoanele tradiționale. Duminica, zi de repaus după munca istovitoare la câmp, dar și de sărbătoare religioasă, marcată de participarea la sfânta Liturghie solemnă de la ora 11. După care urma hora satului. În ciuda acestei aparențe de normalitate, viața satului primea, una după alta, lovituri mortale. În 1945 se încheiase Al Doilea Război Mondial, cu toate atrocitățile sale; în 1946, o secetă cumplită a făcut noi victime în rândul populației sărace; în 1947 a fost abolită monarhia; în 1948 a fost desființată, prin naționalizare, marea proprietate agricolă și industrială; la sfârșitul anului 1948 și începutul anului 1949 au fost introduce cotele obligatorii de produse agricole. Erau doar primele măsuri ce aveau să ducă la înrobirea și alienarea țăranului român. Satul Butea, deși compact catolic, nu putea să facă excepție de la acțiunea de îndoctrinare și reformă comunistă ce cuprinsese întreaga Românie. Agenții sistemului erau activi și își găsiseră adepți și între sătenii din Butea. Începuse deja campania de exterminare a tuturor "dușmanilor poporului", între care, un loc de frunte, îl aveau episcopii și preoții. La 26 iunie 1949 fusese arestat episcopul de Iași, Mons. Anton Durcovici. La Butea, pentru a-și apăra preotul, credincioșii au organizat încă din primăvara aceluiași an pichete de pază, noaptea, în jurul casei parohiale și pe ulițele satului care duceau spre biserică. Pichetele erau organizate de un comitet cunoscut de foarte puțini săteni și erau în vizorul organelor de Securitate. Pe 8 august 1949 liniștea satului Butea a fost tulburată de patru agenți ai Securității, în frunte cu instructorul de partid Aurel Iricinschi, veniți să-l aresteze la biserică pe pr. Gheorghe Petz. Era ora 12, sfânta Liturghie tocmai se terminase și credincioșii se întorceau de la biserică la casele lor. Strigătul de alarmă l-a dat un grup de femei rămase în curtea bisericii să mai pună "țara la cale". Pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat atunci, redăm în continuare mărturia lui Ioan Zăpodeanu, care a fost, fără voia lui, martor ocular al acestui eveniment, dar care poartă și acum, chiar la nivel fizic și fiziologic, consecințele implicării, alături de consătenii săi, în acțiunea de apărare a preotului Gheorghe Petz. "Vor să-l aresteze pe părintele!" A fost un glas de mobilizare generală. În fața porții casei parohiale, vizavi de școală, se aflau trei autoturisme de teren, cu șoferii la volan. Credincioșii s-au întors în grabă în curtea bisericii, unde au întâlnit patru bărbați, dintre care trei erau de vârstă mijlocie, îmbrăcați în scurtă de piele, care ieșeau din biserică prin paravanul lateral, spre nord. Ușa prin care se intra, prin acest paravan, în biserică era deja încuiată de unul dintre feciorii de biserică, noroc sau ghinion pentru ofițerii de Securitate. Au vrut să intre în biserică pentru a-l aresta pe părintele Gheorghe Petz, care, după slujbă, rămânea deseori în biserică pentru o scurtă rugăciune. În grupul acestor bărbați se afla și instructorul de partid Aurel Iricinschi. Bărbații și femeile, care au venit în grabă, au înconjurat musafirii nepoftiți, pe care i-au molestat, fiecare după putere, i-au dus în forță în fața primăriei, unde învățătorul Gh. N. împreună cu primarul îndemnau țăranii să aibă răbdare. "A fost o neînțelegere, pentru că tovarășii de la județ au venit să viziteze biserica, să îndemne țăranii să achite cotele și să se pregătească pentru a înființa gospodăria colectivă". În fața primăriei, toți activiștii, inclusiv învățătorul Gh. N., au avut parte de o bătută de clacă. Femeile au tras la pământ activiștii și securiștii, iar bărbații le-au aplicat bătuta, loc pe loc, cu ghetele și cizmele, unde apuca fiecare. Instructorul A. Iricinschi a avut și el parte de o molestare pe cinste. Ca să scape de furia țăranilor, s-a folosit de pistolul din dotare, cu care l-a împușcat la mâna stângă, în palmă, pe domnul Ioan Balint, zis Vulturul. În ajutorul activiștilor au sosit milițienii din comună și miliția populară, care, cu focuri de armă de avertisment și în forță, au reușit să elibereze activiștii din mâna răsculaților și să-i adăpostească în primărie, la ușa căreia s-au așezat de pază și apărare. După adăpostirea molestaților în primărie, a continuat lupta corp la corp între răsculați și milițiile populare, care, în final, au reușit să se alăture soldaților din fața ușii primăriei. Cu focuri de armă trase peste capetele răsculaților, au reușit să-i îndepărteze la circa 10 metri de intrarea în primărie. Nu a rămas nici un geam nespart de la primărie, iar o parte dintre soldați și milițieni au fost loviți de pietre. Asediul primăriei a scăzut în intensitate după ora 14.00, când s-au adus pentru horă muzicanții satului. În fața primăriei au rămas în jur de 50 de persoane, bărbați și femei de vârstă mijlocie (...) În fața școlii, vizavi de casa parohială, un alt grup de răsculați au răsturnat mașinile Securității, au spart cauciucurile, iar șoferii s-au ales cu capetele sparte (...) Din primărie, prin geamurile sparte, securiștii, activiștii de partid, primarul etc. priveau cu groază cum soldații erau împinși spre ușă; numai baionetele armelor și focurile de armă trase pentru avertisment au reușit să țină la distanță răsculații. După ora 14.00, a sosit, de la podul Șcheia de peste Siret, un pluton de soldați care s-au alăturat milițienilor ce apărau primăria. În felul acesta au scăpat refugiații de furia mulțimii, care era pregătită să dea foc primăriei. Timp de o oră au tras clopotele pentru alarmă, imediat după ce au început ostilitățile. În jurul orei 14.00, așa cum am arătat mai sus, a început hora în care au intrat flăcăi și fete, bărbați și femei mai tinere. Toți își manifestau bucuria de a fi stăpâni la ei în sat. Puterea populară era redusă la o cameră din primărie, unde reprezentanții ei tremurau de frica țăranilor. În jurul orei 17.00, deasupra satului a apărut un avion sanitar, care părea o pasăre cu gheare roșii din cauza roților pentru aterizare, care erau vopsite în culoare roșie. Avionul a zburat la foarte mică înălțime, puțin deasupra turnului bisericii, de unde s-au tras câteva rachete înspre horă. Bărbații și flăcăii, în loc să se împrăștie, aruncau cu pălăriile în sus sau cu pietre. Avionul a mai făcut câteva ture în jurul satului, după care s-a îndreptat peste satele din jur, Miclăușeni și Hândrești (...) După ora 18.00, la horă și la primărie au mai rămas în jur de 700-800 de persoane, în majoritate bărbați, femei și fete, pentru că persoanele mai în vârstă au plecat la casele lor, pentru a aduce vitele de la cireadă. În sat la data respectivă erau două cirezi cu câte 500 de vaci și o herghelie cu circa 1.000 de cai. În această perioadă, la primărie a continuat asediul de aproape sau de la distanță, pentru că soldații aveau armele pregătite pentru foc, la înălțimea răsculaților. Șeful Securității de la Roman le-a ordonat soldaților să deschidă focul direct în răsculați dacă se vor mai apropia de primărie (...) În jurul orei 18.00, a revenit avionul, care, de această dată, a zburat mult mai sus, ocolind de câteva ori satul. În final, a tras câteva rachete peste zona în conflict, de culoare roșie și albă. Bărbații, care fuseseră în război sau făcuseră armata în ultimii ani, știau că semnalizarea cu rachete albe reprezenta cale liberă și nu sunt pericole majore. Feciorul clopotarului Ioan Cichi, cu care eram prieten, s-a urcat în turnul bisericii, deasupra clopotelor, de unde se puteau vedea toată Valea Siretului, drumurile de la Miclăușeni, Doljești, șoseaua națională de la Podul Șcheia, precum și întreg satul cu casele lui acoperite cu tablă, draniță sau stuf, după starea socială a proprietarului. În jurul orei 19.00, feciorul clopotarului a strigat din turnul bisericii că pe șoseaua națională, la Doi Lei (o fostă crâșmă din perioada interbelică), se văd mașini mici și camioane. Pe drumul de la Doljești se vedeau foarte mult praf și mașini mari. Un fecior din neamul lui Gheorghe Adam s-a urcat și el în turnul bisericii. S-a convins că spusele feciorului Ioan Cichi sunt reale. Au coborât din turnul bisericii și imediat au început să tragă clopotele pentru alarmă și foc (...) La auzul clopotelor, a încetat hora. Bărbații și femeile, tot tineretul, de la horă și din fața primăriei s-au deplasat în fața bisericii și la casa parohială, ca să-l apere pe preotul satului, respectiv pe părintele Gheorghe Petz. Cu puțin timp înainte de asfințitul soarelui, au apărut la primărie primele mașini cu militari și milițieni îmbrăcați de război. Pe cap aveau caschete din metal, la brâu aveau agățate gamela, bidonul pentru apă și un hârleț mic în coadă. În picioare aveau cizme lungi și grele. Ajunși în fața primăriei, soldații au eliberat prizonierii răsculaților, iar șeful Securității din Roman, împreună cu comandantul Garnizoanei din Roman au preluat asediul bisericii și al casei parohiale. O dată cu intrarea în sat a armatei, satul a fost înconjurat. Flancul de est și sud a fost înconjurat de soldații ce au venit pe drumul de la Doljești. Flancul de nord și vest, pe drumul Neagului, a fost înconjurat de armata ce a venit pe drumul de la Miclăușeni. În felul acesta, satul a fost înconjurat de o centură de santinele. Nimeni nu mai putea intra sau ieși din sat fără a fi arestat. La fiecare intersecție au fost instalate mitraliere și arme automate. Când au sosit soldații la primărie, subsemnatul eram în curtea bisericii, în apropierea primăriei. Casa dăscălească, așa cum am arătat mai sus, era situată gard în gard cu curtea bisericii. Din locul unde mă aflam, am văzut toată desfășurarea de forțe și pregătirea de asalt împotriva mulțimii adunate, așa cum am scris mai sus, în fața bisericii și a parohiei. Din curtea bisericii am fugit și m-am amestecat cu persoanele din fața casei parohiale. Milițienii și militarii s-au împărțit în două grupe. Un grup foarte numeros a atacat mulțimea din fața bisericii. Alt grup, în jur de 100 de militari și milițieni, s-a îndreptat spre casa parohială. Au rupt ambele garduri care separau biserica de curtea casei parohiale, pentru că prin portiță nu puteau intra decât câte un milițian care era gras și greoi. Fiecare grup de asalt era comandat de câte un ofițer cu multe stele pe umăr. În fața bisericii, bărbații s-au luptat corp la corp cu militarii și milițienii. Prin forța și cu ajutorul armelor, persoanele din fața bisericii și din biserică au fost arestate. În fața bisericii a fost un infern. S-a auzit un țipăt prelung de femei, acoperit de ropotul armelor automate și de dangătul clopotelor. La casa parohială s-a desfășurat aceeași luptă corp la corp între bărbați, milițieni și soldați. S-au auzit, de asemenea, țipetele femeilor și fetelor bătute de milițieni cu patul armei și ropotul de arme automate (...) Toate persoanele arestate au fost escortate la primărie, bărbații au fost așezați cu fața în jos pe pământ, femeile și fetele au fost bătute și eliberate, fără a fi anchetate. Am fost și eu arestat, dar, fiind mic, am reușit să mă strecor și să fug în spatele casei parohiale. Aici nu am putut intra, pentru că un grup de bărbați se luptau cu soldații. Din acest grup îmi aduc aminte de Mihai Albert, Dumitru Blaj și Iosif Gal. Acești bărbați făceau parte din grupul de inițiativă care făceau de pază și patrula pe ulițele satului, noaptea, pentru a nu fi arestat pr. Petz. Din acest loc am fugit prin fața bucătăriei spre ușa care dădea spre grădina parohiei. În timpul când fugeam, am auzit strigându-se; "Prindeți feciorul popei!", precum și șuieratul unor gloanțe care se opreau în peretele bucătăriei. După trei săptămâni, se mai vedeau urmele a două gloanțe ce s-au oprit în peretele bucătăriei, la înălțimea de un metru de la sol (...) Am sărit gardul parohiei, care era înalt de aproximativ doi metri, făcut din nuiele de răchită. Nu am reușit să trec ulița, pentru că din intersecția de la școală se trăgea în lungul uliței cu mitraliera, iar gloanțele șuierau și scoteau din loc în loc praf și pietre. M-am culcat în șanțul uliței și, după câteva minute, am simțit o arsură puternică în piciorul drept și în burtă. Am fost împușcat. Am rămas în șanț în jur de 10 minute. În acest interval am auzit cum șuierau gloanțele și ropotul armelor automate din zona bisericii și de la școală. Fiind împușcat, nu am mai avut curajul să trec ulița nici atunci când au încetat armele din intersecția de la școală. Mă durea burta, iar piciorul drept a început să-mi amorțească. La câteva minute după ce au încetat armele de la școală, am auzit venind în fugă un milițian de vârstă mijlocie. Când a ajuns la mine, a început să mă înjure cu niște cuvinte ce nu pot fi reproduse. M-am sculat și i-am arătat că sunt împușcat. În loc să fie atent, mi-a aplicat o cizmă peste locul împușcăturii. Am fost arestat și escortat până la intersecția de la școală, unde am fost predat unui militar în termen care m-a escortat până la primărie. Cât a durat drumul de la locul unde am fost împușcat și până la primărie, am fost înjurat din nou în fel și chip. La primărie am fost așezat în rând cu toți bărbații arestați, fără să fiu predat unui medic pentru consultație. La aproximativ 30 de minute după asfințitul soarelui, au încetat armele din zona bisericii și casa parohială. Se mai auzeau armele automate prin sat și zgomotul mașinilor care veneau și plecau de la primărie și din zona unde erau parcate. La fiecare 10-15 minute, erau ridicați câte doi bărbați și escortați în primărie, unde erau identificați și cercetați de Securitate, în prezența organelor locale ale puterii populare. Cercetarea era însoțită de semnarea unei declarații și de o bătaie cruntă, până la leșin, indiferent dacă erai mai în vârstă sau mai tânăr. Din primărie se auzeau gemete și strigăte de durere. După semnarea unei declarații și dușul rece și dur, fiecare arestat era eliberat, cu condiția de a nu pleca din sat și a se prezenta la primărie pentru noi informații, dacă va fi cazul. Întunericul s-a așezat peste sat (...) După arestarea tuturor persoanelor din jurul casei parohiale, milițienii au spart ușa casei și au devastat-o. În zadar au căutat prin podul bisericii, podul casei parohiale, unde pr. Petz creștea în jur de 200 de porumbei, prin beci, șură și grajduri; pr. Petz nu a fost de găsit. Milițienii și soldații erau informați cum că pr. Petz este spionul nemților și că are în casă aparate de transmisie radio (...) În casă nu au fost găsite aparate de transmisie radio. Pr. Gheorghe Petz avea, la data respectivă, un aparat de radio care funcționa cu baterie de acumulatori sau cu lampă de electrozi. Aparatul de radio, în jurul anilor 1975, se mai găsea la primăria din Butea ca piesă de muzeu. La primărie a continuat, până spre dimineață, anchetarea prizonierilor. La anchetă participa și dl. Aurel Iricinschi, care ușura sau agrava soarta, fie prin mărirea torturilor, fie prin acuzarea directă de instigator și participant la revolta împotriva puterii populare (...) În sat, marți noapte, după miezul nopții, tata a fost ridicat de acasă de Securitate și dus la primărie, unde a fost mai mult forțat să dea o declarație prin care se angaja să nu ceară despăgubiri în cazul că voi muri. De la Securitate tata a aflat oficial că sunt rănit destul de grav și că sunt internat la spitalul din Roman. Dacă tata nu semna declarația, ofițerul de Securitate avea ordin să-l aresteze și să-l deporteze în Dobrogea cu întreaga familie. Au fost zile grele pentru mine și familie (...) În sat era stare de asediu. Puteau circula numai copiii și femeile, care aveau voie să ducă animalele la cireadă. Orice bărbat întâlnit pe stradă era arestat și dus la primărie pentru anchetă. Pr. Gheorghe Petz, după slujba mare, s-a refugiat la un vecin, Anton Ianuș, zis Cucoș, unde s-a ascuns într-un beci care era folosit în timpul iernii pentru depozitarea legumelor. Peste acest beci au fost aruncați mulți coceni și paie. În cursul nopții și luni dimineață, casa dl. Anton Ianuș a fost verificată de Securitate, iar stăpânul casei anchetat dacă cunoaște unde s-a ascuns pr. Petz. Marți dimineață, la parohia din Butea a sosit episcopul Marcu Glaser, adus special de Securitate pentru a liniști sătenii. În același timp, Securitatea a anunțat prin sat ca pr. Petz să se prezinte la parohie, pentru că nu va fi arestat. Înainte de ora 9.00 dimineață, pr. Petz a ieșit din ascunzătoare și s-a deplasat spre ulița Antoculești și ulița principală. La intersecția uliței Anteculești cu ulița principală, pr. Petz a fost întâlnit de o patrulă militară care l-a arestat și escortat la primărie. Aici a fost interogat în legătură cu locul unde a stat ascuns. Pr. Petz a spus că a stat ascuns sub paie și coceni, în șură, pentru a-l apăra pe dl. Anton Ianuș. Preotul a mai fost întrebat dacă are în casa parohială aparate ascunse de emisie-recepție. După terminarea anchetei, pr. Petz a fost însoțit de șeful Securității până la parohie, unde era așteptat de Mons. Marcu Glaser. La primărie a fost chemat gornistul satului, care a fost obligat să se urce într-o mașină și să plece prin sat ca să anunțe locuitorii ca, la auzul clopotelor, să se prezinte pe imașul de la poarta jităriei de la Anton Adam, zis Fârțâitul. După ora 11.00, ziua, au început să tragă toate clopotele pentru foc și alarmă. Pe imașul indicat în rândurile de mai sus s-au adunat în jur de 1.000 de persoane, în majoritate femei, tineri și bătrâni. După ora 12.00, au sosit pe imaș Mons. Marcu Glaser, pr. Gheorghe Petz, comandanții Securității și Armatei și conducerea locală a puterii populare. Toate persoanele menționate mai sus s-au urcat într-o mașină militară, de unde fiecare a ținut o cuvântare. Toți vorbitorii, în afara Mons. Marcu Glaser și a pr. Gheorghe Petz, au subliniat că tovarășii de la județ au venit să viziteze biserica și să participe la sfânta Liturghie, dar au ajuns prea târziu. Nu au voit să-l aresteze pe pr. Gheorghe Petz. Țăranii trebuie să achite toate cotele de lână, lapte, carne și produse agricole. De asemenea, țăranii trebuie să se pregătească pentru întovărășire și gospodărie agricolă colectivă. Pr. Gheorghe Petz, în cuvântarea sa, a precizat că toate obligațiile, cum sunt cotele și impozitele, sunt datorii sociale, iar conducătorii politici sunt oameni puși de Dumnezeu ca să conducă, indiferent dacă ne plac sau nu, dacă sunt buni creștini sau nu. Din mulțime, spun martorii, s-a auzit strigătul unei femei, Margareta Husaru, fiica lui Frenț Bălăucă, care spunea: "Vă dăm cote, vă facem zile de clacă, vă dăm și vă facem tot ce vreți, dar nu ne luați preotul!" După terminarea discursului, pr. Gheorghe Petz și Mons. Marcu Glaser au fost urcați într-un avion care a zburat de câteva ori deasupra satului, apoi a aterizat. În final, conducătorii Armatei și Securității au dat asigurări că pr. Gheorghe Petz nu va fi arestat, iar țăranii, începând de miercuri dimineața, au fost îndemnați să se prezinte la arie pentru treierat și la seceratul grâului. După terminarea adunării populare, strânsă mai mult cu forța, armata a început să se retragă din sat. După plecarea armatei, a rămas în sat un pluton de soldați în termen, care patrulau zi și noapte pe ulițele satului, precum și patru milițieni. Milițienii și militarii aveau sarcina principală de a asigura liniștea și de a urmări și aresta trei țărani care au fost nominalizați de Securitate ca fiind capii răscoalei și organizatorii rezistenței anticomuniste, privind paza parohiei și a drumurilor care duceau spre biserică și casa parohială. În noaptea zilei de 8 și în cursul dimineții din ziua de 9 august 1949, s-a hotărât de către Securitate, la propunerea comitetului de partid, care vor fi țăranii arestați și familiile ce vor fi deportate în Dobrogea. S-a hotărât să fie deportate următoarele familii:
Pentru activități anterioare și din timpul răscoalei au fost nominalizați să fie arestați următorii țărani:
În cursul zilei de luni, 9 august, au fost arestați Petru Cotnăreanu și Veroana Balint. Mihai Albert a fost arestat aproximativ după un an, când s-a predat. S-a predat pentru că familia era mereu supravegheată, percheziționată etc. A stat fugar prin luncă și pădure, iar vara prin lanuri de porumb. Iosif Gal și Dumitru Blaj au fost arestați după mai bine de doi ani. Vara au stat fugari prin luncă, pădure, lanuri de porumb. Iarna au stat ascunși la familiile Petru Șoican și Ioja Balint. Au fost arestați în urma unor sesizări făcute de oamenii de bine ai Securității și puterii populare. Pentru tăinuire și adăpostirea fugarilor, țăranii Șoican Petru și Ioja Balint au fost condamnați la un an de închisoare. În timpul răscoalei au fost răniți:
Familiile deportate în Dobrogea au fost ridicate în cursul zilei de luni, 9 august. Țăranii au luat cu ei foarte puține lucruri și bunuri. Au fost transportați la sediul Securității din Roman, unde capii de familie au fost din nou anchetați. Miercuri dimineața au fost îmbarcați într-un vagon de marfă și, sub escortă, au fost duși în Dobrogea. În Dobrogea au fost repartizați la muncă la IAS Topraisar și IAS Filimon Sârbu. Din deportare s-au întors în 1954-1955. La întoarcere, din proprietatea lor, au primit câte 3-5 ha de pământ, restul a fost confiscat sau au fost obligați să-l "doneze" primăriei. Pământul a trecut în proprietatea primăriei conform decretului 308/1953. Au găsit casele goale, pentru că bunurile au fost confiscate și risipite de mai-marii comunei. Pr. Gheorghe Petz a fost arestat la 30 octombrie 1950. De atunci au trecut 60 de ani. Mulți dintre cei care au luat parte activă la revolta populară au trecut la Domnul. Cei care au rămas în viață povestesc de multe ori cu teamă despre acțiunea de represiune și intimidare desfășurată cu brutalitate de către autoritățile comuniste. Dreptatea umblă în continuare cu ochii legați și cu capul spart. Momentul celebrativ de sâmbătă, 8 august 2009, dorește să se constituie într-un prinos de mulțumire din partea Bisericii de astăzi pentru credincioșii de atunci, care au înfruntat, cu curaj, opresiunea totalitară comunistă pentru a-și apăra păstorul. "Vă dăm cote, vă facem zile de clacă, vă dăm și vă facem tot ce vreți, dar nu ne luați preotul!" Auzind aceste cuvinte te cuprinde și acum un fior prin tot trupul, iar în ochi ți se ivesc lacrimi de admirație și de bucurie. "Fraților și surorilor, mare a fost credința și iubirea voastră! Domnul să vă răsplătească însutit pentru picăturile de sânge și sudoare vărsate pentru libertatea Bisericii și pentru adevăr!" Pr. dr. Ștefan Lupu lecturi: 18.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |