![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Comunitatea catolică din Satu Nou, comuna Bâra, județul Neamț, așezată la 15 km NE de orașul Roman, a fost gazda vizitei pastorale a PS Petru Gherghel în zilele de 21 și 22 iulie 2007. La ora 18.00, episcopul Petru Gherghel, păstorul Diecezei de Iași, a fost întâmpinat de pr. Marin Temea, parohul locului, împreună cu pr. Mihai Lucaci (pensionar), originar din această comunitate, pr. Alois Fechet, fost vicar la Parohia Buruienești în perioada 1971-1972 (pe atunci Satu Nou era filială a acestei parohii), surorile orionine, primarul și viceprimarul comunei Bâra, seminariștii și credincioșii din comunitate.
A urmat binecuvântarea poporului credincios și salutul Preasfințitului, apoi s-a intrat în biserică, s-a făcut o rugăciune, după care s-a recitat sfântul Rozariu cu credincioșii, programul primei zile încheindu-se cu sfânta Liturghie prezidată de parohul locului însoțit de pr. Alois Fechet și pr. Mihai Lucaci.
A doua zi, 22 iulie, programul a început la ora 9.00 cu Liturghia celebrată pentru copii, prezidată de episcop, însoțit de paroh și de preoții Mihai Lucaci și Lucian Păuleț. După Liturghie, episcopul a dorit să îi întâlnească pe copii și să stea de vorbă cu ei.
La încheierea Liturghiei, Preasfințitul a exprimat în fața credincioșilor dorința pr. Alois Fechet de "a contribui substanțial" la ridicarea altarului din această biserică, unde odinioară a muncit la zidirea sufletească a acestor credincioși.
A fost vizitată casa părintelui pensionar Mihai Lucaci, iar la ora 17.00 Preasfințitul i-a întâlnit în biserică pe membrii consiliului pastoral parohial.
Afară, lângă biserică, tinerii și copiii au susținut un scurt spectacol în cinstea episcopului, iar o tânără a recitat o poezie și i-a oferit Preasfințitului un buchet de flori. PS Petru a promis că va reveni în această comunitate "pentru că aveți copii frumoși care dăruiesc flori alese". * * *
Aici s-a început construirea unei noi biserici, în mai 1999, imediat după vizita papei Ioan Paul al II-lea în România. Dimensiunile sunt: 36,5 m lungime, 12 m lățime, în interior 11 m înălțime, iar turnul are 44 de metri, până la cruce, plus 4,5 m înălțimea crucii.
În octombrie 2006 s-a început și construirea unei noi case parohiale între casa veche și biserică, având 26,5 m lungime și 8,56 m lățime, cu etaj, și posibilitate de mansardare pe viitor. Clădirea va putea fi folosită în scop social-educativ. Această casă este posibil să fie sfințită tot în 2010, o dată cu biserica. Pr. Marin Temea * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 21-22 iulie: Vizită pastorală în Parohia Satu Nou - Bâra. lecturi: 18.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |