Concert de Paști la Iași, Butea și Adjudeni
Un concert special de Paști a fost susținut de corul tineretului "Juvenes Ecclesiae" în catedrala din Iași în seara de luni, 28 martie. Concertul va fi reluat duminică, 3 aprilie, la Adjudeni și la Butea.
Noua catedrală din Iași a fost inaugurată la terminarea lucrărilor, în iunie 2004. Așadar, pentru prima dată, într-o haină nouă, a găzduit celebrările de Paști, care au avut, prin excelență, un caracter solemn și înălțător. Ceremoniile din Săptămâna Mare, triduumul pascal și din zilele de Paști s-au bucurat de prezența episcopului nostru, Preasfințitul Petru Gherghel, avându-l ca ceremonier pe pr. Petru Sescu. Episcopul a fost însoțit de preoți de la episcopie, parohie și seminar.
Din toate aceste celebrări liturgice, am putea sublinia câteva momente: participarea corului catedralei dirijat de pr. Florin Spătariu, participarea unor oficialități la Liturghia din ziua de Paști, mulțimea impresionantă de credincioși la Liturghia de înviere, procesiunea din noapte de Paști pe străzile orașului (anul acesta, fiind Anul Euharistic, Preasfințitul a purtat în procesiune ostensoriul cu sfânta taină), Liturghia transmisă la Radio Iași, ocazie cu care episcopul s-a putut adresa în direct tuturor credincioșilor catolici din Moldova.
Pe lângă toate acestea, sărbătoarea pascală a fost împodobită, într-un mod admirabil, de concertul de Paști, susținut de corul tineretului "Juvenes Ecclesiae" al catedralei, condus de Maximilian Husaru.
Atmosfera de sărbătoare, albul imaculat al zidurilor catedralei, culorile captivante ale mozaicurilor, lumina copleșitoare a candelabrelor, liniștea serii, sentimentul de mare sărbătoare din inimile celor prezenți, zâmbetul și seninătatea coriștilor, măiestria celor șapte instrumentiști: toate acestea au contribuit la trăirea unor momente cu adevărat înălțătoare în seara celei de-a doua zile a Paștelui. Un repertoriu variat cu piese de Gavril Musicescu, Händel, Lotti, Bortneanski, a culminat cu "Aleluia" de Händel.
La finalul acestui concert, Preasfințitul și-a manifestat satisfacția că tinerii Iașiului au bunăvoința de a-și pune în valoare darurile cu care i-a înzestrat Dumnezeu și pot oferi clipe atât de minunate.
Concertul va fi interpretat din nou duminică, 3 aprilie, în biserica din Adjudeni, jud. Neamț (la ora 12.00) și la Butea, jud. Iași (la ora 18.00).
Pr. Iosif Dorcu
lecturi: 123.