Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 
Importante vizite la Butea și Săbăoani

Vineri după amiază, 5 iulie, și sâmbătă dimineața, 6 iulie, s-a desfășurat la Iași Seminarul internațional "Originea, limba și cultura ceangăilor", organizat de Parlamentul României și Academia Română. La acest seminar au fost invitați speciali de la Consiliul Europei două personalități: doamna Tytti Isohookama Asunmaa, raportor al Consiliului Europei pe problema culturii minorității ceangăilor din Moldova (România) și domnul Luis Maria de Puig, președinte al Comisiei de Cultură, Știință și Educație a Consiliului Europei.

După discursurile mai mult sau mai puțin științifice, mai mult sau mai puțin în contradictoriu, s-a propus ca oaspeții străini, însoțiți de participanții la simpozion, să viziteze două comune locuite de romano-catolici. S-a stabilit, la propunerea Preasfințitului Petru Gherghel, vizitarea comunelor Butea, județul Iași (locul de naștere al profesorului Dumitru Mărtinaș), și Săbăoani, județul Neamț.

Primul popas s-a făcut la Butea. În jurul orei 15.30 întreaga delegație (peste 60 de persoane) a poposit la primăria din comună. Aici erau așteptați de primar, doamne Rozalia Hâdea, de parohul comunității, Pr. Alois Dămoc și de o mare mulțime îmbrăcată în costule populare. După un cuvânt de salut și o scurtă întrevedere toți s-au îndreptat spre biserică. Trebuie spus că ulițele satului erau împodobite ca la cele mai mari sărbători. În fața bisericii înalții oaspeți au fost întâmpinați și salutați de Episcopul de Iași, Preasfințitul Petru Gherghel. Apoi în biserică s-a intonat și s-a cântat rugăciunea Tatăl nostru, iar episcopul a oferit binecuvântarea arhierească. Pe o scenă, special amenajată lângă biserică, a urmat un program artistic susținut de copiii din sat. Oaspeții, atât din țară cât și din străinătate, au putut observa cu ușurință caracterul pur românesc al portului, al graiului și al cântecului. Toți au fost impresionați atât de prestația artistică, cât și de frumusețea și măreția bisericii. Parohul comunității a prezentat o listă cu intelectuali originari din Butea printre care i-a amintit pe prof. Dumitru Martinaș și actorul Ludovic Antal. La final au luat cuvântul și au mulțumit pentru primire deputatul Mihai Baciu și doamna Asunmaa. Totul s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie și satisfacție cu o agapă frățească la Casa Parohială.

De aici, în jurul orei 17.30, întreaga delegație s-a îndreptat spre Săbăoani. Aici avea să urmeze o altă sărbătoare. Ajunși la primăria din comună, au fost întâmpinați de doamna primar și de prefectul județului Neamț. S-a semnat în cartea de onoare a primăriei și apoi toți s-au îndreptat spre Biserică. Aici era un peisaj feeric: soarele lumina splendid fațada bisericii, puhoi de lume îmbrăcată în costume multicolore, mulțime de copii cu fețe zâmbitoare: așa arăta tabloul pe care l-au întâlnit oaspeții. Pe treptele bisericii îi aștepta din nou Preasfințitul Petru Gherghel. În biserica mare din Săbăoani a fost un nou moment de rugăciune și cântare. Sunetele solemne de orgă, hainele de sărbătoare, măreția bisericii, importanța oaspeților, prezența episcopului, toate acestea te făceau să te simți într-o alta lume. A urmat un program artistic deosebit de mișcător și emoționant în sale de festivități a parohiei. Au început copii cu cântece, mici discursuri (la auzul unora dintre ele te podideau lacrimile) și dansuri. Doamna Asummaa, probabil foarte mișcata de talentul micilor artiști, s-a apropiat de un copil și l-a luat în brațe. Din acest moment parca nu mai era o persoană oficială dar a devenit o "săboneancă". Au venit la rând tinerii, cu o paradă de dansuri. Dar totul a culminat când pe scenă au urcat dansatorii de vârsta a treia. Au început mai timid, dar nu a durat mult până s-au încins într-o horă adevărată. La un moment dat prefectul de Neamț o invită în horă pe doamnă Asummaa. Toată sala a izbucnit în aplauze. Bucuria, entuziasmul și ospeția românească au înlocuit aspectul oficial al vizitei. La sfârșitul programului o bătrână din Săbăoani, a venit la microfon și a zis: "Costumul pe care îl port l-am făcut când eram tânără. Mai păstrez și costumul mamei mele. Dar aici în traistă am costumul de la bunica. Nu l-am îmbrăcat pentru că e puțin îngălbenit de vreme. Dar eu i-l ofer doamnei de la Consiliul Europei care a avut bunăvoință să ne viziteze satul. Sper că ea îl va pune la un muzeu sau îl va păstra ca amintire". Nu au întârziat să apară mulțumirile doamnei Asunmaa.

A urmat apoi o recepție în casa parohială. La un moment dat doamna de la Consiliul Europei a dispărut. Însă peste câteva minute avea să apară îmbrăcată în minunatul costum popular primit în dar. Aplauzele nu mai conteneau, toți fotoreporterii se străduiau să imortalizeze momentul. La sfârșit a promis că va reveni la Săbăoani, pentru că în mijlocul acestor oameni s-a simțit minunat.

În concluzie ar trebui spus că nu știm cât s-a reușit cu discursuri științifice și polemice, dar momentele de sărbătoare oferite de buteni și săbăoneni au convins mult mai mult. Credem că invitații străini, parlamentarii și academicieni s-au convins de romanitatea populației din această zonă.

Pr. Iosif Dorcu

Evenimentul este prezentat și la secțiunea "Album foto".
 


lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat