Intenţia de rugăciune pentru luna aprilie

Curajul de a trăi pacea

de Amalia Adalmina Bolea

În această lună, ne propunem să fim mai atenţi în rugăciunile noastre, invocând ajutorul Domnului pentru o cultură a păcii şi a non-violenţei, mai ales în această perioadă, puternic marcată de incertitudine cu privire la evenimentele prezente din lume.

Când ne gândim la pace, ne pot veni în minte câteva aspecte, precum iertarea, liniştea, curajul, capacitatea de a vedea dincolo de durere, de suferinţă, disponibilitatea de a negocia, deschiderea inimii, empatia faţă de persoanele din jurul nostru, efortul de a privi în interiorul nostru şi tendinţa pe care o avem de a-i judeca pe ceilalţi.

Iertarea faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi ne ajută să reducem tensiunile din relaţii, conflictele mai vechi sau mai noi, ne ajută la formarea unui sentiment de pace interioară şi în raport cu ceilalţi, conferă creştere, bucurie, recunoştinţă şi libertate.

Referitor la violenţă, care este contrară liniştii, aceasta poate apărea atunci când rămânem blocaţi în faţa durerii şi ne confruntăm cu frica de a privi dincolo de aceasta, deşi este un aspect dificil. A îndrăzni să privim suferinţa, să vedem ce sens poate avea în viaţa noastră, ce ne poate învăţa, presupune multă profunzime, vulnerabilitate şi recunoştinţă.

Absenţa păcii se face simţită atunci când suntem orientaţi mai mult către scopul propriu, când orgoliul ocupă un loc mai important în vieţile noastre decât relaţiile cu ceilalţi, atunci când considerăm că suntem în măsură să împărţim dreptatea şi reuşim cu uşurinţă să decidem cum ceilalţi greşesc mai mult decât noi; însă, în realitate, cu toţii greşim, chiar zilnic.

Putem, cu siguranţă, să contribuim fiecare în parte la o cultură a păcii, prin curajul de a privi în interiorul nostru, de a ne accepta aspectele bune şi mai puţin bune, de a ne admite limitele, de a îndrăzni să ne deschidem cu bunătate şi empatie faţă de ceilalţi, prin alegerile zilnice pe care le facem, prin formarea unui mod de a privi zilnic viaţa noastră, în care să fim mai orientaţi către motivele de recunoştinţă ale zilei şi mai puţin către lucrurile neplăcute, de a ne lăsa mai degrabă purtaţi de ceea ce se află deja în sufletul nostru.