10 ani cu Papa Francisc
de pr. Adrian Blăjuță
La 13 martie s-au împlinit 10 ani de când cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost ales în Scaunul Sfântului Petru ca al 266-lea papă al Bisericii Catolice.
Ca "o surpriză a Duhului Sfânt", a fost ales în a doua zi de conclav, la al cincilea scrutin, alegându-și numele de Francisc, inspirat din viața și trăirea spirituală a Sfântului Francisc din Assisi. Este primul papă neeuropean după Grigore al III-lea, primul de pe continentul american și primul papă iezuit.
Am primit atunci cu surprindere și bucurie salutul său simplu, uman și spontan de "Buona sera!" - "Bună seara!" -, ca și invitația la rugăciune. Ne-am rugat împreună cu noul ales, ne-am bucurat de chemarea sa la comuniune și curaj ca să primim apoi, prin mijlocirea Maicii Sfinte, darul binecuvântării noului păstor. Au fost momente pline de emoție și de speranță că noul papă va continua lucrarea predecesorilor săi pe scaunul lui Petru și în fruntea Bisericii. Și la a zecea aniversare a alegerii sale putem să vedem că așa a și fost.
De altfel, din momentul în care Cristos l-a ales pe Petru ca să fie piatra de temelie a Bisericii sale, spunându-i: "Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui" (Mt 16,18), Duhul Sfânt, care a coborât asupra lui Petru și asupra celorlalți apostoli, nu încetează să intervină, să apere, să însoțească și să insufle alegerile în Biserică până la sfârșitul veacurilor.
În primii 10 ani de pontificat, Papa Francisc a scris trei enciclice, șase constituții apostolice, cinci exortații apostolice; a prezidat opt consistorii prin care a creat 121 de cardinali și a ridicat la cinstea altarelor 2.342 de persoane (899 de sfinți și 1.443 de fericiți). Totodată, un moment important a fost convocarea unui Jubileu al Milostivirii, care a început la 8 decembrie 2015. Dincolo de aceste cifre, pontificatul Papei Francisc este marcat de multe întâlniri cu oameni din diferite condiții sociale, cu numeroase personalități ale lumii contemporane, dar cu predilecție pentru persoanele de la periferiile existențiale. Au fost multe evenimente în care, prin gesturi și cuvinte, s-a evidențiat valoarea pastorală a slujirii sale papale, de gesturi care au arătat lumii întregi imaginea unui păstor dăruit turmei sale și misiunii de a-i conduce pe toți la Dumnezeul milostivirii.
Printre cele 40 de călătorii apostolice pe care le-a efectuat în cei 10 ani de pontificat, Papa Francisc rămâne în memoria poporului român prin vizita apostolică pe care ne-a făcut-o în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, sub motoul "Să mergem împreună!", fiind astfel al doilea papă care a vizitat România, după Papa Ioan Paul al II-lea (7-9 mai 1999). Sfântul Părinte a fost prezent și la Iași, în capitala istorică a Moldovei, la 1 iunie 2019, pentru o celebrare mariană, mai întâi în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" cu bolnavii și persoanele în vârstă, iar apoi cu tinerii și familiile, desfășurată în fața Palatului Culturii, în prezența a peste 100.000 de participanți catolici și de alte confesiuni. Chipul păstorului senin, neobosit în ciuda vârstei înaintate, plin de sensibilitate și afecțiune față de cei pe care îi întâlnea este ceea ce a rămas impregnat în memoria celor care îl vedeau înaintea lor pe Papa Francisc.
Cu acest prilej aniversar, PS Iosif Păuleț a celebrat o Sfântă Liturghie de mulțumire în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, fiind prezenți PS Petru Sescu și PS Petru Gherghel, preoți din episcopie și credincioși.
Împreună cu întreaga Biserică Catolică, răspândită pe toată fața pământului, mai ales cu acele părți ale ei marcate de suferință, prigoană sau război, mulțumind în rugăciune pentru toată dăruirea pastorală și slujirea pontificală a Sfântului Părinte, îi cerem lui Dumnezeu să-l binecuvânteze cu sănătate și haruri îmbelșugate.