Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

La numărul 400...

de pr. Adrian Blăjuță

Revista Diecezei de Iași, "Lumina creștinului", continuă să fie o lumină pentru creștinii de azi, ajungând la numărul 400 de la "reaprinderea" sa după anul 1989.

Acest număr aniversar este o ocazie de a reflecta asupra călătoriei noastre de până acum și de a ne aminti de toți cei care au contribuit la răspândirea "luminii" lui Cristos în cele 400 de numere.

Ne amintim de Mons. Anton Gabor, care, cu binecuvântarea primului episcop de Iași, Nicolae Iosif Camilli, a deschis seria numerelor publicației la 1 ianuarie 1913, dar și de cei care, după ce revista fusese redusă la tăcere în 1948, au continuat acest proiect după 1989: pr. Aurel Percă (1990), pr. Isidor Chinez (ianuarie 1991 - septembrie 1992) și neobositul pr. Cornel Cadar, care a coordonat revista până în decembrie 2019, când a plecat prematur dintre noi.

Primul articol din ianuarie 1990 explica faptul că se reia publicarea vechii reviste, un instrument indispensabil și eficace de evanghelizare, dar și de formare și educare a credincioșilor, cu dorința de a fi fideli programului inițial, "acela de a răspândi cunoștința credinței și de a îndemna la o viață cu adevărat creștinească, bazată pe principiile credinței catolice, iar scopul secundar este de a aduce faptele mai însemnate din Biserica Catolică, ca să știe și catolicii noștri ce se petrece în lumea catolică".

În anul 2013, am sărbătorit 100 de ani de la primul număr, iar cu această ocazie s-au organizat mai multe manifestări și celebrări, fiind publicată și cartea aniversară "Lumina creștinului" - o sută de ani. În acel an, revista era distribuită la 13.705 abonați, observându-se deja o scădere care a continuat și în anii următori, motivată și de răspândirea internetului și a platformelor sociale, ajungând ca astăzi revista să fie distribuită la peste 7.000 de abonați.

Deși multe dintre revistele religioase au dispărut sau au rămas doar în format digital, "Lumina creștinului" merge mai departe, Mântuitorul nostru Isus Cristos, adevărata "lumină a lumii", continuând să-și reverse lumina sa peste toți cei care doresc și caută razele binefăcătoare ale luminii sale, luminând pe mai departe ungherele vieții cititorilor.

Alături de Sfânta Scriptură și de alte cărți potrivite pentru hrănirea și menținerea vie a vieții spirituale, această revistă este o sursă de lectură spirituală care continuă astfel să mângâie și să întărească sufletul, fiind un aliment care luminează caritatea și îndreaptă cititorul spre rugăciune.

Cele 400 de numere ale revistei rămân o dovadă scrisă, incontestabilă a nenumăratelor evenimente din viața Bisericii, atât locale, cât și universale, petrecute în acest interval de 33 de ani.

Suntem bucuroși și recunoscători să purtăm acum în mâini numărul 400 al seriei noi, de după 1989, a revistei "Lumina creștinului", care a rămas și sperăm să rămână pe mai departe o flacără vie a luminii lui Cristos, îmbrăcată într-o nouă formă și așezată pe un nou sfeșnic, fiind purtată mai departe credincioșilor din zilele noastre, în aceste vremuri atât de tulburi.

Ne gândim cu recunoștință la cei care au trudit la înființarea revistei, la scrierea articolelor, la așezarea lor în pagină, la corectarea lor, la tipărirea publicației și la distribuirea acesteia. Nu îi uităm nici pe cei care au sprijinit publicația prin abonamente, donații sau colectele făcute în parohii.

Vă mulțumim dumneavoastră, tuturor cititorilor, care lună de lună primiți această publicație în case, o citiți și poate multe dintre aceste 400 de ediții le-ați oferit unei rude sau unui prieten, împărtășind speranțele și bucuriile care de multe ori sunt asemănătoare.

În timp ce ne bucurăm de acest moment important, suntem conștienți că misiunea noastră de a răspândi "lumina creștinului", de a împărtăși valorile creștine continuă și sperăm ca această aniversare să fie doar începutul unor alte patru sute de ediții.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat