Crucificator şi crucificat

de pr. Cristian Chinez

Pornind de la In 3,16 ("Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său..."), teologul iezuit François Varillon scrie: "Dându-l pe Fiul său, Tatăl, într-un anumit fel, dă mai mult decât pe sine, deoarece Tatăl nu este decât prin şi pentru Fiul. Isus este cel care se oferă, dar şi Tatăl se oferă. Duhul este sărutul care îl uneşte pe Tatăl crucificator cu Fiul crucificat".

Hans Urs von Balthasar vorbeşte despre un fel de "uitare de sine" a persoanelor (în calitate de relaţii pure) în ceea ce priveşte viaţa intratrinitară a iubirii. Iar Jacques Maritain precizează: "Dacă o perfecţiune precum iubirea [...] este definită ca proprietatea exclusivă a lui Dumnezeu, nu este ca atare doar în virtutea efectului produs. Iubirea nu este atribuită lui Dumnezeu doar pentru că este cauza binelui. [...] Iubirea este o perfecţiune a lui Dumnezeu nu doar în ceea ce face, ci în funcţie de ceea ce este; şi este Dumnezeu însuşi". Ba chiar şi Origene, cel care a enunţat la un moment dat dogma impasibilităţii divine, s-a văzut nevoit să afirme: "Tatăl însuşi nu este impasibil. Căci, atunci când îl rugăm, manifestă faţă de noi îndurare şi compasiune. Altfel spus, suferă o pătimire de iubire". Cât despre noi? Cât de mult ne marchează sau ne implică toate acestea? Pe linia iubirii...