Plan, dorinţă şi voinţă

de Vlad Ropotică

"Dumnezeu priveşte spre planurile oamenilor şi râde" spune un proverb evreiesc, care parafrazează un verset din Psalmul 59. Dacă proverbul ar fi adevărat, acum cred că e momentul în care Dumnezeu râde cel mai mult.

Milioane de pământeni încep anul cu liste de planuri. Printr-o traducere aproximativă, am adus şi în limba română un termen pentru aceste planuri - rezoluţii. Noile generaţii, în special, se întreabă ce rezoluţii să-şi noteze pentru anul care începe.

Planuri, rezoluţii, ţinte, denumiri diverse pentru aceeaşi realitate. Ne dorim să începem o nouă etapă a vieţii, un an care să fie mai bun, în care să recuperăm neîmplinirile trecutului. Să ne schimbăm locul de muncă, să ne căsătorim, să cumpărăm o casă sau o maşină, să fim mai sănătoşi, să slăbim şi aşa mai departe. Din nefericire, cel mai adesea eşuăm şi o facem destul de repede. Renunţăm până la apariţia primăverii la lista noastră lungă de planuri şi obiective. Ne consolăm cu ideea că la anul va fi mai bine şi atunci vom reuşi.

Acest început de an poate să arate şi altfel decât până acum. Putem să facem mai mult decât o lungă listă cu intenţii, pe care să constatăm că nu le-am atins. Dar cum să facem aceasta? Sfântul Iacob ne dă un sfat bun, şi anume să ţinem cont de providenţă, de ceea ce Dumnezeu are în plan. "Voi care ziceţi: «Astăzi sau mâine vom pleca în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face comerţ şi vom câştiga», dar nu ştiţi ce va fi mâine! [.] Ar trebui să spuneţi: «Dacă Domnul va vrea, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru»" (Iac 4,13-15).

Încă din primii ani ai vieţii, părinţii ne învaţă această lecţie, prin rugăciunea Tatăl nostru. Rostim "facă-se voia ta" şi apoi, când creştem, punem virgulele, facă-se voia ta, dar mai ales planurile mele. Luăm la rând toţi sfinţii, sperând că poate măcar unul ne va obţine împlinirea planurilor. Dar uităm de "facă-se voia ta". Admirăm curăţia şi măreţia Fecioarei Maria, dar să ne amintim şi cuvintele ei: "Fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38). Purtăm crucea la gât, dar neglijăm faptul că, în clipele dramatice din Ghetsemani, Isus s-a rugat Tatălui: "Nu cum vreau eu, ci cum [vrei] tu" (Mt 26,39).

Oare este această acceptare un fel de resemnare mioritică? Dacă aşa vrea Dumnezeu, eu n-am ce face. Bineînţeles că nu! A fi creştin este totuna cu a fi un resemnat pasiv? Nicidecum. Un vechi dicton spune: "Voiesc să voiesc voia ta, Doamne". Voinţa lui Dumnezeu se cere căutată, descoperită şi trăită în deplină libertate, fără vreun determinism îngust sau predestinare fixă.

Dar, dincolo de toate, trebuie să ne fie clar cum dorim să arate începutul. Vrem să pornim la un nou drum? Cum facem aceşti primi paşi? Răspunsul stă chiar în primele cuvinte ale Bibliei: "La început, Dumnezeu (.)" (Gen 1,1). Cât de des pornim de la acest început? Suntem gata să "cumpărăm" orice tehnică prin care ne putem îndeplini planurile noastre, dar Dumnezeu este pe la finalul listei de priorităţi? Sfântul Ioan, evanghelistul, ne spune că la început era Cuvântul şi toate au luat fiinţă prin el. Dacă ne dorim ca visele şi planurile noastre să ia fiinţă, să devină realitate, atunci şi începutul trebuie să fie la fel.

"În voinţa lui Dumnezeu, nimic nu se petrece la întâmplare" (Sfântul Ioan Paul al II-lea). Planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna spre binele nostru şi al celor de lângă noi.