Lui Mihai Eminescu. Alege mereu adevărul!

de pr. Petru-Sebastian Tamaş

Maestre,

Luna trecută, întreaga şcoală românească a marcat naşterea ta. Recitaluri de poezie, evocări cu detalii picante din viaţa ta privată, dezbateri etc. Pe mulţi i-am văzut preocupaţi şi de relaţia ta cu Dumnezeu: dacă ai fost sau nu credincios. Este adevărat că nu ai scris tratate speciale despre religie, dar nici n-ai ignorat fenomenul religios. Prietenul tău, Ioan Slavici, mărturisea că, atunci când studiai la Viena, ştiai nu doar ce spun evangheliile, ci ştiai multe şi despre religiile orientale. Da, nu toate poeziile tale sunt marca unui om credincios, dar sublima poezie "Rugăciune", din care a recitat şi papa când a venit la Iaşi, este printre cele mai frumoase poezii religioase din literatura română. Viaţa ta nu a fost cel mai elocvent exemplu de moralitate, dar ai scris superb despre rolul Bisericii în educaţia morală a noilor generaţii. Reflecţia ta despre Isus Cristos, publicată în ziarul Timpul la 12 aprilie 1861, este magistrală: "A se sacrifica pe sine pentru semenii săi, nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenţei umane, acel sâmbure de adevăr care dizolvă adânca dizarmonie şi asprimea luptei pentru existenţă, ce bântuie natura întreagă".

Domnule Eminescu, e trist că astăzi, când domeniul cunoaşterii religioase s-a extins atât de mult, când a devenit imposibil a şti taina tuturor religiilor, mai sunt încă inşi care se aventurează în labirinturi întunecate sperând să "descopere singuri" ceea ce însuşi Dumnezeu ne-a descoperit deja. Cei mai mulţi sfârşesc tragic, pentru că îşi proiectează o imagine falsă despre Dumnezeu. Ei speră să-l cunoască pe Dumnezeu cu instrumentele ştiinţei materialiste, când în realitate Dumnezeu este imaterial. Acest lucru este trist, nu din cauza căutării, ci pentru că pun pe picior de egalitate tot felul de zeităţi, filozofii inventate sau întemeietori de religie, când de fapt Isus Cristos este cu totul diferit. El este un personaj istoric concret, care a demonstrat prin faptă şi cuvânt că este Fiul lui Dumnezeu. Un om cu adevărat raţional nu poate ignora adevărul că Isus este unic în constelaţia marilor întemeietori de religie. Niciunul dintre ei nu a mai avut o naştere anunţată dinainte. Niciunul dintre ei nu a făcut atâtea minuni câte a făcut Isus. Niciunul dintre ei nu a mai murit pentru ceea ce a predicat. Niciunul dintre ei nu a mai afirmat despre sine că este Fiul lui Dumnezeu. Niciunul dintre ei nu a mai înviat din morţi. Dacă îl recunoşti pe Isus ca un exemplu de moralitate, atunci trebuie să recunoşti ca fiind adevărate şi cuvintele pe care le spune atunci când se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu. Iar dacă el este Fiul lui Dumnezeu, toate celelalte religii, oricât de atrăgătoare ar fi, nu sunt decât palide filozofii religioase.

Maestre, chiar dacă, de multe ori în mod nedrept, ai fost şi critic cu Biserica Catolică, în anul 1863, în ziarul Timpul, ai recunoscut public că "toate popoarele care posedă astăzi o înaltă civilizaţie, dacă nu sunt, au fost măcar mult timp catolice". Şi acest lucru se întâmplă, o spui tu însuţi, pentru că "Biserica Catolică nu s-a bazat pe idei abstracte". Şi acesta este adevărul: la temelia Bisericii Catolice este Isus Cristos, personaj istoric real, nu abstract, care a demonstrat prin faptă şi cuvânt că este Fiul lui Dumnezeu. Creştinismul se naşte din adevărul revelat de acest Isus, nu dintr-o filozofie interesată sau utilitaristă. Şi pentru că pomul bun se cunoaşte după roade, da, ai dreptate, domnule Eminescu, catolicismul a dus civilizaţia la cele mai înalte trepte ale sale. Oricât de atrăgătoare sunt unele filozofii sau tradiţii religioase, un om cu adevărat raţional va alege mereu adevărul. Or, nu există adevăr fără Isus Cristos.