Dumnezeu ştie şi în avans!

prelucrare de pr. Felician Tiba

Într-o dispută cu un prieten, ne întrebam cum poate Dumnezeu să ştie totul atât timp cât nici noi nu ştim totul. Evident, referinţa era la bomboanele pe care mama le ascundea de noi când eram mici. Cum să ştie Dumnezeu unde a pus mama bomboanele, de vreme ce nici noi nu ştiam?! Şi începea căutarea.

Fiecare dintre fraţi avea la dispoziţie o cameră. Până la urmă, câte puteau fi? Tot patru, cinci camere, că doar nu le ascunsese la vecina! Ea, săraca, tot încerca să ne convingă că nu e bine să mâncăm totul deodată, că ne-am îmbolnăvi. Şi ce s-ar face fără noi! Dar noi, nu şi nu!

De ce l-am introdus pe Dumnezeu în toată această aventură? Pentru că dacă Dumnezeu ar fi ştiut totul, aşa cum se spune, aş fi ştiut şi că noi vrem să mâncăm bomboane şi, în consecinţă, ne-ar fi luminat să le găsim locul unde fuseseră ascunse. Dar se vede că Dumnezeu ţinea cu mama!

Este realitatea pe care am înţeles-o abia când am crescut mari. Dacă era după noi, am fi mâncat câte un kilogram de bomboane o dată. Dar ne-ar fi făcut bine? Şi culmea ironiei: mama ascundea bomboanele chiar în spatele unei icoane mari pe care o aveam în camera de curat. Era o icoană cu Inima lui Isus. Pentru că partea de sus era desprinsă de perete, iar cea de jos venea pe două cuie suplimentare, se putea pune orice în spatele ei. Probabil că dacă am fi iubit mai mult "Inima lui Isus" şi Isus ne-ar fi iubit mai mult şi ne-ar fi făcut să găsim bomboanele. Dar.

În realitate, ne-a iubit foarte mult şi ne iubeşte, pentru că nu ne-a lăsat să ne îmbolnăvim în dorinţa noastră nesăbuită de a mânca bomboane cât mai multe deodată. Am ajuns la concluzia că Dumnezeu chiar le ştie pe toate, ştie şi în avans! (Andrei)