Cum să-ţi descrii vocaţia?

de pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv.

În luna februarie, mulţi sărbătoresc ziua îndrăgostiţilor. Biserica, prin Ziua Vieţii Consacrate, ne invită să ne gândim la cei care s-au îndrăgostit de Dumnezeu. Despre vocaţie vorbesc următoarele mărturii.

"A vorbi despre propria vocaţie nu este uşor, dar este frumos, încântător, iar bucuria îţi inundă inima. Da! Pentru că îmi dau seama că nu am fost eu cea care a ales, a programat, ci mi-a fost dat să simt o dorinţă, o atracţie, o forţă, un foc aprins (cf. Ier 20,9) şi acesta îmi era de ajuns să pornesc la drum, să îmbrăţişez necunoscutul. Cel care cheamă este Isus.

Ce fac călugăriţele în clauzură? Iubesc. Aşa cum a făcut Maria din Betania care, stând la picioarele lui Isus, îi asculta cuvântul şi-I ungea picioarele cu parfumul ei preţios. Şi noi suntem aici pentru a fi cu mirele Isus, pentru el şi în el. Chemarea lui Isus m-a condus din exterior spre interior, de la a face ceva la a fi cu Cineva. De fapt, viaţa contemplativă de clauzură este o continuă intrare în sine şi o oglindire în acela care este cel mai fermecător dintre fiii oamenilor (Ps 44,3). Aici, la Mănăstirea Clariselor din Roman, suntem cu inima şi casa deschise pentru tinerele care doresc să descopere propria vocaţie, pentru a ne ruga împreună şi, eventual, pentru însoţire personală. Dragi tineri, lăsaţi-vă atraşi de Domnul! Cu el nu se pierde nimic!" (Sr. Maria Tereza, Surorile Clarise)

"Mă numesc Lucian Dămoc şi sunt frate în cadrul Ordinului Fraţilor Minori Capucini. Sunt originar din Parohia «Sfânta Tereza a Pruncului Isus» Iaşi. Cu toate că, mic fiind, îmi plăceau orele de religie, circumstanţele au fost de aşa natură că am terminat studiile la Facultatea de Inginerie a Calculatoarelor, deşi simţeam că altundeva era un loc mai potrivit pentru mine. După un an de muncă, am trecut printr-o perioadă de criză, cu luni de insomnii, din care doar aşa-numita rugăciune a lui Isus m-a salvat. În anul 2010, am renunţat la profesie şi mi-am luat un an sabatic. În 2011, în urma unor împrejurări providenţiale (un frate capucin a venit la grota Fecioarei de la Lourdes unde mă rugam ei să mă ajute în decizia mea), am început să experimentez viaţa franciscanilor capucini. Deşi nu a fost un drum uşor, umilinţa, spovada, euharistia şi îndrumarea spirituală m-au ajutat să rămân fidel. Astăzi, am certitudinea că aceasta este viaţa la care Domnul m-a chemat dintotdeauna." (Fr. Lucian Dămoc, OFMCap.)

"Încă de mică simţeam ceva deosebit faţă de Dumnezeu şi de tot ceea ce privea Biserica. Citisem la o vârstă destul de fragedă Istoria unui suflet şi în inima mea se născuse dorinţa de a trăi şi eu ca Mica Tereza: un copil abandonat în braţele Tatălui ceresc. Timpul trecea şi această dorinţă creştea. Însă creştea şi teama de ceea ce vor spune cei din jurul meu. Şi aşa am început să refuz ideea unei posibile vocaţii călugăreşti. Dar cu cât mai mult voiam să închid urechile la chemarea lui Dumnezeu, cu atât mai mult el gemea în inima mea. În sfârşit, am cedat şi am spus asemenea psalmistului: «Iată, vin Doamne, ca să împlinesc voinţa Ta» (cf. Ps 40,8-9).

Le-am cunoscut pe Surorile Dominicane din Siret, care erau sosite de puţin timp în România. Am fost atrasă de iubirea lor faţă de cuvântul lui Dumnezeu şi faţă de Sfânta Euharistie. Am făcut prima profesiune în anul 2009, profesiunea perpetuă în 2016 şi trăiesc cu convingerea că aceste cuvinte rostite de Dumnezeu pentru profetul Ieremia sunt adevărate şi pentru mine: «Mai înainte de a fi ieşit din pântece, te-am consacrat» (Ier 1,5)." (Sr. Luminiţa Antonică, Surorile Dominicane)