O lecţie importantă

de pr. Florin-Petru Sescu

De aproximativ 30 de ani, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, prin intermediul Centrului Misionar Diecezan, a susţinut şi continuă să susţină diferite zone de misiune din lume. Recunoştinţa oamenilor de acolo este mare, lucru despre care pot da mărturie toţi cei care au vizitat misiunile.

Ajutorul oferit de Dieceza de Iaşi nu se rezumă doar la rugăciuni şi ajutor material, ci s-a transpus şi într-o implicare progresivă în a susţine tot mai mult activitatea de evanghelizare, mai exact a avut grijă faţă de mântuirea sufletelor, trimiţând preoţi pretutindeni în lume. Din Dieceza de Iaşi există preoţi plecaţi în toate zonele lumii, începând din Japonia şi, făcând înconjurul Pământului, până în America.

Amintind aici de Japonia, zilele trecute am avut bucuria de a vorbi cu unul dintre misionarii români aflaţi acolo, părintele franciscan minorit Petru Iştoc. Discuţia cu dânsul mi-a amintit de un articol dintr-o publicaţie italiană care relatează ca fiind adevărat următorul fapt:

"În perioada Evului Mediu, un bătrân înţelept, care era şi noul guvernator al unei cetăţi din Japonia, a invitat la masă toate persoanele importante din cetate. A organizat un ospăţ special pentru persoanele cu funcţii de responsabilitate.

După ce oaspeţii s-au aşezat la masă, bucatele apetisante şi aburinde au fost aşezate înaintea lor. Nimeni nu avea voie să se hrănească cu mâna, ci doar cu tacâmurile aşezate pe masă. Mai exact, erau două beţişoare tradiţionale japoneze, dar de o dimensiune atât de mare, încât participanţilor le era imposibil să apropie mâncarea apetisantă de propria gură. O atmosferă de tăcere şi un soi de stânjeneală se citea pe chipul tuturor, când şi-au dat seama că nu au cum să se înfrupte din bucate.

Tăcerea s-a transformat în dezamăgire şi apoi, uşor-uşor, în furie, până când unul dintre invitaţi a avut ideea genială de a apuca cu beţişoarele sale lungi o bucată de carne şi de a o oferi celui care stătea în faţa sa. Acesta a primit cu bucurie îmbucătura şi imediat a făcut la fel, nu numai cu cel care-l servise, ci şi cu un alt comesean. Uşor-uşor, banchetul a început să se învioreze şi toţi se ajutau unul pe celălalt pentru a se bucura de bucatele pregătite. Atmosfera plăcută de dialog şi prietenie a cuprins întreaga sală, întrecând toate celelalte mese la care au participat şi la care se gândeau doar la ei înşişi şi la propria porţie de mâncare. La acest ospăţ se întrebau unul pe celălalt ce ar avea nevoie, iar cel care avea nevoie de ceva cerea. Toţi au început să vorbească între ei şi să se cunoască mai bine.

Spre finalul ospăţului fără precedent, guvernatorul a luat cuvântul şi a spus: «V-am adunat pentru a vă da o lecţie importantă. Viaţa cetăţii noastre se aseamănă cu acest banchet. Nu vom găsi niciodată bucuria vieţii şi nici buna orânduire dacă ne vom gândi doar la noi înşine, fără să ne preocupăm şi de cei din jur. Cetatea noastră se va schimba în bine doar atunci când vom şti să ne îngrijim unii de alţii»".

La acea masă, cei mai mulţi dintre invitaţi au învăţat lecţia cea mai importantă: grija faţă de aproapele stă la baza oricărei schimbări în bine a societăţii.

Într-o lume în care oamenii sunt din ce în ce mai interesaţi de acumularea de bunuri şi de confortul personal, creştinii au această capacitate de a arăta că ei au înţeles lecţia cea mai importantă: grija spirituală şi materială faţă de aproapele stă la baza oricărei transformări în bine. Doar cu astfel de oameni şi cu un astfel de comportament lumea se va schimba.