Iubirea şi binele nu ştiu să calculeze

de pr. Ioan Balan

De mici copii învăţăm să numărăm, să jonglăm cu cifrele, să vindem şi să cumpărăm diferite produse în joacă, să înmulţim, să scădem, să adunăm şi să împărţim pentru a fi cât mai eficienţi. Ne place sau nu, calculăm multe în viaţă!

Folosim brăţări inteligente care socotesc paşii făcuţi în 24 de ore; avem aplicaţii care numără cantitatea de alimente pentru a nu lua în greutate. Excesul de calorii dăunează grav sănătăţii, nu-i aşa? Majoritatea iPhone-urilor şi telefoanelor cu Android au senzori puternici care îţi monitorizează activitatea fizică pentru a ţine organismul în formă maximă. Pare că nimic nu se pierde: totul se calculează! La sfârşitul zilei afli câţi kilometri ai mers pe jos, ce distanţă ai făcut cu maşina, cât ai dormit, cât ai muncit, cât ai vorbit, cât ai învăţat, cât ai slăbit... Cam totul se contabilizează. Doi plus doi fac patru. Trei înmulţit cu trei fac nouă...

Omul modern "calculează din cap" aproape fără greşeală; îşi pune neuronii la muncă când totul devine afacere. Îţi împrumut 50 de lei, dar la sfârşitul lunii trebuie să-mi înapoiezi 60. Dobânda este obligatorie! Of! Aproape mereu trebuie să câştigi ceva, adică să-ţi demonstrezi ţie şi celorlalţi că eşti o persoană de succes care se descurcă ieşind pe plus mereu. Copiii îşi cer negreşit recompensa pentru un lucru făcut: au luat nota 10 la matematică, automat trebuie să primească 10 bancnote; au fost atenţi cu vecina de la etajul superior ajutând-o să-şi ducă bagajele în casă, trebuie să-şi îngroaşe veniturile cu câteva parale; pentru că şi-au ajutat frăţiorul mai mic la teme, îşi vor impune remunerarea proprie... La finele semestrului, voluntarul îşi aşteaptă adeverinţa pentru a demonstra la şcoală că a ajutat timp de 40 de ore copiii aflaţi în centrul de zi, şi oricum ţidula îi este necesară pentru a lua bursă!

Cam totul costă şi totul s-a transformat într-o mică afacere cu profit. Trist şi păcat în acelaşi timp! Astfel se pierde din vedere gratuitatea unui act făcut în taină, se schilodeşte mâna şi se atrofiază inima, se uită frumuseţea binelui făcut fără să aştepţi ceva în schimb, se distruge orice rămăşiţă de omenie de fiecare dată când fapta bună trebuie cântărită şi recompensată. De ce oare totul poartă amprenta câştigului? Mă gândesc cât de mult sărăceşte inima atunci când omul face calcule.

Nu uitaţi: iubirii nu-i folosesc calculele şi cifrele roşesc în faţa frumuseţii binelui făcut gratuit şi dezinteresat!