Prima mea Împărtăşanie

prelucrare de pr. Felician Tiba

Să fi avut vreo opt ani când mama mi-a spus că trebuie să mă înscrie pentru Prima Sfântă Împărtăşanie. La drept vorbind, o aşteptam. Prea eram singura din casă care nu mergea să primească Sfânta Împărtăşanie.

În ziua înscrierii, părintele vicar, care se ocupa de pregătirea noastră, ne-a oferit câte un catehism şi ne-a spus ce avem de învăţat. "Până la urmă o să trebuiască să-l ştiţi în întregime", ne-a spus el. Recunosc, a învăţa nu era stilul meu, dar m-am resemnat la gândul că o să fie ceva trecător. "O să învăţ, am învăţat eu atâtea, nu o să învăţ şi catehismul?", mi-am zis.

Aşadar, iată-mă la primul examen! Părintele m-a întrebat cine este Dumnezeu. I-am răspuns: "Ca în catehism sau pentru mine?". Asta l-a făcut curios. Cum adică pentru mine? Şi mi-a spus să-i spun cine este pentru mine.

"Dumnezeu este cel care a creat lumea, este cel care m-a creat şi pe mine şi pe dv. El este cel care ne-a oferit dealurile, munţii, apele şi frumuseţea florilor. Iar după ce noi am călcat toate acestea prin păcatul nostru, el l-a trimis pe Fiul său care a murit şi a înviat pentru mântuirea noastră. Datorită lui noi putem să ne pregătim astăzi pentru Prima Sfântă Împărtăşanie care nu este altceva decât Trupul şi Sângele său, Isus dăruindu-se ca hrană pentru sufletele noastre".

Părintele mă privea cu uimire. "De unde ştii tu toate acestea?", m-a întrebat.

"De la o predică", am răspuns eu sigură pe mine. Şi a mai spus părintele atunci că fiecare dintre noi trebuie să fie capabil să dea răspunsul său la întrebarea "Cine este Dumnezeu?".

Pentru mine este ca Sfânta Împărtăşanie pe care urmează să o primesc: perfect ca un cerc şi alb, strălucitor de sfinţenie. (Emilia)