"Familia, locul tandreței"
de pr. Felician Tiba
Aceasta este tema de anul acesta a Întâlnirii Diecezane a Familiilor care va avea loc sâmbătă, 5 august, în Parohia Gherăești.
Invitatul special, care ne va vorbi despre ceea ce înseamnă tandrețea și rolul ei în familie, între soți, între părinți și copii, va fi Mons. Carlo Rocchetta, specialist în Teologia Căsătoriei și a Familiei, preot încardinat în Arhidieceza de Perugia.
Societatea traversează astăzi una dintre cele mai instabile situații în ceea ce privește familia. Lovită din toate părțile cu tot felul de propuneri inoportune, familia este nevoită să facă față celor mai puternice "ispite". Divorțul, infidelitatea, "consumul excesiv de sex", care cuprinde pornografia, uzul anticoncepționalelor, instabilitatea emoțională, toate acestea fac din familie un adevărat câmp de bătălie. Astfel că, în loc să lucreze la unitatea, comuniunea și iubirea dintre ei, soții sunt preocupați să se scuze, să acuze, să mimeze, într-un cuvânt, "să se folosească", în loc să "slujească", să se slujească reciproc.
Papa Francisc a vorbit și vorbește des despre așa-zisa "revoluție a tandreței". Dincolo de orice, o relație între un băiat și o fată începe prin anumite gesturi de tandrețe. Ele se amplifică și îi duc pe cei doi către celebrarea căsătoriei lor și către viața de familie. A fi tandri face parte din statutul soților și devine treptat o "școală" la care sunt invitați să participe în egală măsură și copiii, care mai apoi, înțelegând sensul gesturilor de tandrețe, vor învăța că viața de familie se constituie, trăiește și se hrănește din astfel de gesturi.
Soții nu trebuie să se teamă să fie tandri, nu trebuie să se rușineze să arate copiilor și societății gesturi de tandrețe. De altfel, ele sunt "hrana" care alimentează relația dintre ei. O familie care are la bază iubirea celor doi, exprimată prin dăruirea lor reciprocă, nu poate face abstracție de gesturi. Tocmai ele sunt cele care vorbesc despre apropierea celor doi, sunt semnul extern al trăirilor interioare, mărturia externă a iubirii pe care Dumnezeu-creatorul a sădit-o în bărbat și în femeie, chemându-i printr-o atracție reciprocă la viața de familie.
La Gherăești, Mons. Carlo Rocchetta ne va aminti această nobilă și frumoasă misiune pe care o au soții și părinții în relația lor cu fiii.
O societate lipsită de familii curajoase în gesturi de tandrețe devine o societate rece, în stare să "birocratizeze" totul, inclusiv iubirea, dar care nu duce la nimic, decât la eșec.
Primul care este tandru cu omul este însuși Dumnezeu. El ne mângâie încă de dimineață cu razele soarelui, cu primăvara frumoasă, cu pajiștile și cu râurile clipocind de apă limpede, ne mângâie prin părinții noștri, prin mâinile pline de iubire ale mamei, prin grija părinților noștri, prin Biserică, prin providența sa dumnezeiască.
La Gherăești, vom avea ocazia să pătrundem în conținutul tandreței, vom fi motivați să ne-o asumăm, să o trăim și să o împărtășim și cu alții. Doar într-o societate în care oamenii învață să fie tandri, să fie "drăguți" se poate respira aerul încrederii, al curajului și, ca atare, al mărturiei.
Nu trebuie să ne temem să fim tandri, să fim drăguți unul cu celălalt. Tandrețea trebuie să stea la baza societății în egală măsură ca și la baza familiei. Așa cum se bucură un soț de zâmbetul soției sau o soție de încurajarea soțului, la fel ne bucurăm cu toții de un funcționar public senin, calm și cu bunăvoință.
Tandrețea se învață în familie!
Sâmbătă, 5 august, începând cu ora 9.30, vă așteptăm la Gherăești să învățăm ce înseamnă să fim drăguți unii cu ceilalți. Astăzi avem nevoie!