Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Misiuni -

"Să încercăm să pansăm o rană"

de pr. Florin-Petru Sescu

Episcopia Romano-Catolică de Iași, prin intermediul Oficiului pentru Migranți și Refugiați, a oferit luna trecută un sprijin financiar taberelor de refugiați sirieni din Liban. Cu această ocazie, i-am adresat câteva întrebări pr. Iosif Florin Petrila, preot franciscan român, care se ocupă de refugiați în orașul Zahle, Liban.

- De cât timp activați în Liban și ce înseamnă să fii preot aici?

Am venit ca preot misionar în Liban în anul 2010, după o experiență misionară de șase ani la Iskenderun, sudul Turciei. Într-un fel, am continuat activitatea misionară. A fi preot în Liban, pentru mine, înseamnă a fi punte de legătură între oameni, prin iubire, indiferent de religie sau rasă.

- Cum își trăiesc oamenii credința în Liban, o țară cu mulți musulmani?

Creștinii din Liban sunt binecuvântați cu darul de a avea prin constituție un președinte maronit - catolic, ceea ce este un privilegiu pentru o țară din Orientul Mijlociu. Acesta este motivul pentru care creștinii nu au nicio problemă în a-și manifesta credința prin devoțiuni și pelerinaje. Ne bazăm pe respectul reciproc și educația primită în familie.

- În Liban sunt foarte mulți refugiați din Siria. Cum au ajuns aici și ce au înfruntat?

Încep prin a spune că mă simt unul dintre cele două milioane de refugiați. Sosirea mea în Liban a coincis cu exodul lor. Practic, în 2011, momentul începutului Statului Islamic și izbucnirea războiului împotriva lui Bashar, multe familii din Siria și-au căutat salvarea emigrând în Turcia, Liban, Iordania și Egipt. Au fugit lăsând în urmă toate: case, terenuri, documente școlare, acte de proprietate și chiar acte de identitate. Au crezut că se vor întoarce, dar au trecut deja 12 ani. Mulți dintre ei nu și-au mai văzut nici părinții și nici rudele. Pentru că mulți copii nu au documente, au rămas fără școală și muncesc pentru a-și câștiga existența încă de la 9-10 ani. Acestor copii, o spun cu tristețe, le-au fost furate visele și viitorul.

- Ne puteți spune ce v-a impresionat la refugiați?

Împreună cu frații minori am încercat să-i ajutăm încă de la început. De atunci am fost impresionat de bucuria și ospitalitatea lor; de disponibilitatea lor de a se ajuta reciproc; dar cel mai mult m-a impresionat curajul de a merge mai departe. Imaginați-vă o viață într-un cort de nailon, fără apă și mâncare, cu oameni răi care profită de cei săraci și slabi și, mai mult, să fii mereu amenințat de boli infecțioase, așa cum a fost epidemia de holeră! Fără curaj, nu poți rezista.

- Ce vă încurajează să-i ajutați pe mai departe?

Compasiunea și solidaritatea pentru aceste persoane. Noi, creștinii, trebuie să avem aceeași compasiune a lui Isus Cristos. Trebuie să încercăm mai degrabă să pansăm o rană, decât să criticăm cauza acelei răni.

- Ce am putea face noi pentru ei?

Deja ați făcut mult. Sunt conștient că fiecare a dat din puținul pe care-l are. E frumos și înălțător să vezi preoți și laici români care-și doresc să se implice și să ajute la îngrijirea trupului lui Cristos care suferă în diferitele membre ale sale. În numele refugiaților, mulțumesc tuturor celor care au susținut proiectul "Lumina lui Cristos, speranță și pentru refugiații din Liban". Continuați să vă rugați pentru noi și pentru pace în lumea întreagă. Maria, Mama noastră, să ne țină pe toți sub mantia ei. Pace și bine!



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat