Comuniunea fraternă
de pr. Cristian Chinez
În documentul bisericesc Novo millennio ineunte ("La începutul unui nou mileniu") la nr. 36, citim: "Euharistia duminicală, adunându-i săptămânal pe creștini ca familie a lui Dumnezeu în jurul mesei cuvântului și a pâinii vieții, este antidotul cel mai natural al dispersării. Ea este locul privilegiat în care comuniunea este anunțată și întreținută în mod constant".
Deja din momentul în care trecem pragul bisericii pentru a trăi Liturghia este de presupus că în inima noastră există o dorință puternică de comuniune, nu numai cu Dumnezeu, ci și cu frații noștri. Căci nu ne prezentăm fiecare de unul singur. Suntem poporul său, Biserica sa. Iar credința și harul ne dau posibilitatea unei experiențe religioase de o profunzime unică. Determinantă. Nu însă oriunde și nici oricum.
Totul începe cu acceptarea. Acceptarea stării proprii și a limitelor. Acceptarea celorlalți ca ființe concrete, diferite, dar dispuse să facă un pas spre comuniune, oricât de mic și de timid. Acceptarea cadrului oficial și solemn, chiar dacă nu numaidecât familial. Aspirațiile spre mai mult și mai bine cer implicare, și nu așteptări de la alții. Căci comuniune înseamnă, conform Faptelor Apostolilor, și a pune în comun. A oferi și, nu în primul rând, a cere și a aștepta. Ca în familie. A dărui. Din iubire.