Doamne, dă lumină ochilor mei!

de pr. Ioan Balan

Suntem creaturi iubitoare de lumină şi ochiul nu se satură niciodată de ea! Cât de mult ne place lumina şi cât de des o căutăm în desişurile lumii cu gust de mucegai!

Pentru a capta lumina, Creatorul ne-a înzestrat cu daruri minunate: ochii, micile ferestre ale sufletului. Ai cerut vreodată de la el lumină pentru paşii tăi? Când ai implorat-o de la Dumnezeu în tainiţele cele mai ascunse ale inimii? Când am preferat-o întunericului şi când ne-am lăsat umpluţi de ea?

Omul nu are numai doi ochi, ci posedă mai multe perechi de ochi pe care le foloseşte pentru drumul propriu şi pentru a-l hrăni pe celălalt cu dor de Dumnezeu.

Prima pereche de ochi este formată din cele două organe ale vederii, de formă globulară, aşezate simetric în partea din faţă a capului. Cu aceşti ochi albaştri, negri, căprui sau verzi detectăm lumea înconjurătoare aşa cum este ea: vedem chipurile oamenilor, formele de relief, fauna şi flora, ne alegem stelele de pe cortina nopţii, identificăm obiecte şi fenomene, divizăm culorile, triem realităţile comune şi detectăm lumea văzută...

A doua pereche de ochi aparţine lumii neuronale; cu aceste daruri omul are capacitatea să opereze calcule matematice; receptează informaţii, adună concepte şi lucrează cu ele, dă naştere lumii ideilor, creează înşiruiri de cuvinte în propoziţii, organizează evenimente, plăsmuieşte lucruri şi vise noi, gândeşte, inventează şi născoceşte roluri...

Cea din urmă pereche ţine de o altă realitate nevăzută ochilor de carne, întrucât aparţine unui domeniu mult mai profund, ce are raţiunile şi stricteţile ei: credinţa! Cu aceşti doi ochi speciali scrutăm orizonturile intimităţii harului şi reuşim să intrăm într-o lume de taină ce ţine de domeniul misterului, întrucât cu ei intrăm în spaţiul lui Dumnezeu.

Cât e de ciudat! Avem ochi, dar nu-i vedem pe cei aflaţi în nevoi, avem ochi, dar nu ne mai spune nimic mâna întinsă spre ajutor; trecem pe lângă semeni şi parcă ochii ne sunt ţinuţi să-i pătrundem cu privirea; îi zărim, dar nu ne mai pasă... Ne-am prea obişnuit cu întunericul şi bezna minţii, înghiţind atâtea materiale nocive sufletului. Alergăm deseori în rugăciune printre pajiştile înverzite ale cuvintelor care cer milostivirea şi binecuvântarea Luminătorului. Dar câte rugăciuni facem pentru a avea/a fi lumină? Avem nevoie de lumină pentru ochii de carne, pentru ochii raţiunii şi pentru ochii credinţei. De aceea, te rog, Doamne: ,,Dă lumină ochilor mei ca să pot vedea voinţa ta în viaţa de fiecare zi!".