Fără Isus, căsătoria nu e vocaţie!

pagină realizată de pr. Felician Tiba

Un prieten îmi povestea, nu demult, despre participarea sa la un curs în trei paşi numit "Iubirea se învaţă" şi despre cum la acest curs a înţeles că acest proces este unul educativ care durează întreaga viaţă, că nu există o şcoală a iubirii şi că fiecare dintre noi este pe cont propriu în această privinţă.

Dorind să înţeleg mai bine ce presupune acest proces, mi-a explicat că pentru aceasta trebuie numaidecât să îndeplineşti trei condiţii. Apoi, să studiezi/citeşti o serie de titluri pentru a trece la pasul doi şi a face din relaţia de cuplu o prioritate, punând în practică ceea ce am aflat din cărţi. Şi, în cele din urmă, pasul trei este atins. Stai cu tine însuţi, îţi adresezi o serie de întrebări şi, odată aflat răspunsul la aceste întrebări, eşti direcţionat, sau ar trebui să fii, spre o iubire adevărată... Iar dacă iubirea este adevărată, totul trebuie să fie simplu, confortabil şi să vină de la sine.

Pare foarte simplu, un pachet avantajos de viaţă, clar şi practic. Trebuie să recunosc faptul că un zâmbet m-a însoţit pe tot parcursul discuţiei noastre, gândindu-mă doar la exemplul de viaţă al părinţilor mei, care îmi spuneau mereu că a alege căsătoria nu e ceva ce vine la pachet cu un set de instrucţiuni care să ofere reţeta succesului fericirii pe tot parcursul vieţii, aşa cum e în poveştile cu "happy end". Dacă aleg să trăiesc astfel, voi avea parte de cea mai mare dezamăgire a vieţii mele!

Ceea ce am înţeles din exemplul alor mei a fost că a iubi poate fi cel mai dificil sau cel mai frumos lucru şi că nimic nu vine de la sine. Acest drum nu e o alegere pe care o faci sub impulsul unei emoţii, pentru că te poate costa foarte scump. Este rezultatul unei alegeri pe care e necesar să o cântăreşti bine.

E impresionant cum poţi înfrunta totul atunci când iubeşti, atunci când nicio furtună, oricât de violentă ar fi, nu te poate distruge, ci doar te poate îngenunchea, şi cum credinţa în Dumnezeu este singura care dă vigoare, dă viaţă, dă sens, dă lumină unor tineri, care, stându-i aproape, înţeleg că acest drum al legământului unei căsătorii este ales de Domnul. Şi este o chemare. O chemare pe care doar Dumnezeu o poate face măreaţă şi pe care o poate împlini. Am realizat că această şcoală a iubirii există: este şcoala iubirii lui Dumnezeu. Este şcoala la care părinţii mei au luat parte zi de zi, încă de când s-au cunoscut. Ei la această şcoală s-au format. Un dar şi o binecuvântare! Modelul acesta de iubire, al vieţii lor de căsătorie, am vrut să fie şi al meu. Să trăiesc o aşa iubire, dar o iubire la care să fiu chemată.

E ceea ce am cerut în rugăciune, un stil de viaţă; azi, după 11 ani de căsătorie, eu şi soţul meu ne suntem alături, cu bune şi cu mai puţin bune, cu imperfecţiunea noastră, cu caracterele noastre tari, pe care Domnul le-a modelat şi continuă să o facă zi de zi.

Dumnezeu nu lucrează după programul nostru, intervenind în trei paşi sau promiţându-ne că vom trăi ceva spectaculos, care să ne umple reţelele sociale de like-uri şi aprecieri zgomotoase. Dacă vrei să trăieşti cu adevărat, atunci îi dai o şansă lui Dumnezeu. E important şi necesar a ne deschide mintea, privirea şi inima posibilităţii unei vieţi care oferă plinătate, împlinire şi care ne face atât de mult bine.

Setea noastră de iubire poate fi împlinită doar de Isus, şi atunci când înţelegi iubirea lui, i te încredinţezi. El ne dă iubirea pe care noi ca soţi nu ne-o putem da unul altuia. Deoarece Isus este sursa iubirii adevărate, iar căsătoria în el şi cu el este autentică, dinamică, vie până la sfârşit. Doar cu ajutorul lui Dumnezeu poţi trăi astfel căsătoria. Fără el e dificil. Foarte dificil. Privind la lumea de azi, societatea ne oferă un model mediocru şi banal de iubire. Bucuria noastră nu va consta niciodată în ce fac sau ce ne dau alţii, ci în ceea ce alegem să facem noi pentru ceilalţi, ceea ce se învaţă doar de la Isus. (Oana)