Beatificarea Mariei Barrecheguren

de sr. Monica Bogdănel, Surorile Providenţei

"Iubirea mea va fi un Dumnezeu răstignit, hrana mea va fi rugăciunea, tăria mea va fi Euharistia." Acesta a fost programul de viaţă al tinerei de 22 de ani, Maria de la Concepción Barrecheguren García, beatificată la Granada (Spania) pe 6 mai 2023. O viaţă pământească scurtă, marcată de suferinţă şi de fragilitatea bolii acceptate şi trăite ca vocaţie, în simplitatea cotidianului.

Maria de la Concepción "Conchita" s-a născut la Granada, la 27 noiembrie 1905, din părinţi provenind din familii înstărite şi profund creştine. Încă din copilărie a avut o sănătate şubredă din cauza unei enterocolite acute. Pentru a evita expunerea la pericole, părinţii au decis să nu frecventeze nicio şcoală publică, ei înşişi devenind educatorii fiicei lor. De la tată a primit pregătirea catehetică necesară pentru a primi Prima Sfântă Împărtăşanie şi Mirul. Educaţia religioasă primită de la părinţi a ajutat-o să accepte cu seninătate şi bucurie numeroasele neplăceri cauzate de sănătatea tot mai fragilă. Frecventarea sacramentelor, în special Împărtăşania zilnică căreia i-a fost fidelă, au susţinut-o şi au dispus-o să recunoască şi să accepte în toate voinţa lui Dumnezeu. I-a fost de mare ajutor devoţiunea către Maica Domnului, pe care o onora prin recitarea Rozariului. Deseori, familia se aduna pentru a se ruga în faţa icoanei Inimii lui Isus din salonul casei. După ce a rămas văduv, tatăl Conchitei, Francisc, a devenit preot în Congregaţia Sfântului Răscumpărător şi astăzi este venerabil.

De mică a simţit chemarea la viaţa consacrată, dorind să devină carmelită. Din păcate, boala a împiedicat realizarea acestei alegeri de viaţă. În anul 1917, i-a fost diagnosticată o inflamaţie intestinală ce îi cauza puternice dureri şi o obliga să respecte o dietă alimentară rigidă. În anul 1924, a fost lovită de o gravă boală moştenită de la mamă, motiv pentru care a fost internată într-un sanatoriu.

În ciuda sănătăţii şubrede, a cultivat în mod eroic virtuţile creştine şi a realizat mai multe călătorii şi pelerinaje, între care la Lisieux, unde nu a cerut vindecarea, ci să accepte tuberculoza, boală pe care o avusese şi Sfânta Tereza a Pruncului Isus. În octombrie 1926, s-a manifestat prima hemoptizie, motiv pentru care medicii i-au sfătuit pe părinţi să se mute în casa familiei din apropierea pădurilor Alhambra, în speranţa că aerul proaspăt va opri avansarea tuberculozei. Din păcate, această schimbare nu a adus ameliorarea sperată, dimpotrivă, boala s-a agravat rapid. A murit la Granada la13 mai 1927.

În acest scurt arc de viaţă, a ajuns la gradul eroic de trăire a virtuţilor, angajându-se cu simplitate şi hotărâre să facă binele în contextul vieţii cotidiene. Viaţa ei poate fi sintetizată în trei verbe: a iubi, a suferi, a se ruga. Urmând calea cea mică a Sfintei Tereza a Pruncului Isus, căreia îi era foarte devotată, s-a angajat să facă bine orice lucru, chiar şi pe cel mai mic.

A trăit propria boală şi boala mintală a mamei din perspectiva dăruirii de sine. Considera suferinţa drept vocaţia personală pentru a-l urma pe Cristos răstignit, renunţând la sine însăşi din iubire. Era fidelă rugăciunii personale, Sfintei Liturghii zilnice, lecturii textelor religioase şi a biografiilor sfinţilor; se străduia să răspândească persoanelor din preajmă cuvântul Domnului prin catehizare. A exercitat speranţa eroică nu doar prin suportarea bolilor, ci şi prin puterea de a le asuma cu bucurie şi docilitate, încredinţându-se cu totul bunătăţii lui Dumnezeu. Iubirea faţă de Dumnezeu, cultivată şi susţinută de părinţi, i-a orientat toată viaţa.

Fericită Maria Conchita, susţine-ne în drumul spiritual de conformare la Cristos, Iubirea răstignită!