Omul - oglindă a prezenței Duhului Sfânt în lume!
de sr. Iuliana Neculai, NDS
Duhul Sfânt în evangheliile sinoptice
Prezența Duhului Sfânt în Isus merge înapoi până la originile înseși ale ființei sale ca om.
Evanghelia după Sfântul Matei se concentrează pe ideea împlinirii în Cristos a Scripturilor inspirate de Duhul Sfânt: Isus este născut prin Duhul Sfânt, botezat în Duhul Sfânt, triumfă asupra spiritului răului și al păcatului datorită Duhului. În Evanghelia după Sfântul Marcu, Cristos este Cuvântul viu al lui Dumnezeu care pătrunde în lume și triumfă asupra spiritului răului. În Evanghelia după Sfântul Luca, totul se rezumă la venirea escatologică a Duhului, care comunică puterea de a deveni "fii ai Celui Preaînalt" (Lc 6,35).
Sfântul Ambrozie amintește cum Duhul Sfânt o acoperă pe Maria cu umbra sa (cf. Lc 1,35), așa cum ar face un nor. Norul este asociat și cu a doua venire a lui Cristos (cf. Mt 24,30; 26,64; Mc 13,26; 14,62; Ap 1,7; 14,14) și este prezent și la Înălțarea la cer (cf. Fap 1,9). Norul prezent la Schimbarea la față (cf. Mt 17,5; Mc 9,7; Lc 9,34-35) este considerat în mod tradițional ca fiind o manifestare a prezenței Duhului Sfânt.
În evangheliile sinoptice, Isus apare mișcat de Duhul Sfânt. Fiecare acțiune a sa este o manifestare a Duhului, fie că este vorba despre predică, fie că vindecă bolnavi sau alungă demoni. Duhul apare cel mai frecvent ca putere și tărie a Dumnezeului creator dătător de viață: "Duhul l-a dus în pustiu..." (Mc 1,12), "Puterea Domnului era cu el ca să vindece" (Lc 5,17), "Dacă eu scot diavolii cu Duhul lui Dumnezeu..." (Mt 12,28).
Relatările despre botezul lui Isus arată că aceste manifestări izvorăsc dintr-o relație intimă cu Duhul Sfânt și cu Tatăl (cf. Mt 3,17; Mc 1,10-11; Lc 3,21-22), relație subliniată puternic în rugăciunea de mulțumire din Evanghelia după Sfântul Luca 10,21-22. În Noul Testament găsim pasaje care ne arată cooperarea foarte strânsă dintre a doua și a treia persoană a Sfintei Treimi. Uneori, în evanghelie se spune că Isus a trăit și a lucrat sub influența Duhului Sfânt (cf. Lc 10,21). Dar Isus nu a fost un instrument pasiv. El a cooperat în mod conștient cu Duhul Sfânt. Este cazul tuturor evenimentelor din viața lui Isus: Botezul - ungerea pentru lucrarea mesianică (cf. Fap 10,38), activitatea publică (cf. Lc 4,18; Fap 1,2), minunile (cf. Mt 12,28), iertarea păcatelor (cf. In 20,22-23), moartea mântuitoare (cf. Evr 9,14; 1In 5,6), învierea (cf. Rom 8,11) și înălțarea (cf. Fap 1,2-9).
Prin Isus Cristos, participarea la natura divină a Sfintei Treimi a fost făcută accesibilă omenirii, astfel încât omul poate deveni un pneumatofor, adică un purtător sau o oglindă a prezenței Duhului Sfânt în lume. Cristos nu este doar pneumatoforul prin excelență, ci îl dăruiește pe Duhul Sfânt și altora (cf. In 20,22).
Omul trebuie să coopereze cu Duhul Sfânt, iar exemplul este cooperarea dintre Isus Cristos și Duhul Sfânt, de la întrupare până la sfârșitul lumii, dar mai ales în timpul vieții pământești a lui Isus.
În această lumină, putem înțelege afirmația Bisericii Răsăritene formulată de Sfântul Serafim de Sarov - "Scopul vieții umane este dobândirea Duhului Sfânt". Omul devine pneumatofor. Cel mai bun exemplu în acest sens îl avem în Fecioara Maria, Maica Domnului. În persoana ei contemplăm adevărata colaborare cu Duhul Sfânt, prin Isus, pentru gloria Tatălui.
Viețile sfinților sunt adevărate pneumatofanii desăvârșite prin care Duhul Sfânt își manifestă prezența divină în comunitatea umană. Toți cei în care locuiește Sfânta Treime sunt pneumatofori și reflectă astfel prezența Duhului Sfânt.