Cetatea construită pe sângele fraţilor

de Vlad Ropotică

Cei doi fraţi se priveau acum cu ură, deşi crescuseră împreună şi înfruntaseră adversitatea unor rude nemiloase. Originea lor regală punea în pericol statutul unchiului lor. La ordinul crudului rege, micuţii gemeni fuseseră abandonaţi şi doar mila unei lupoaice îi salvase. Acum, ajunşi bărbaţi puternici, gata de a construi o cetate, acele clipe ale copilăriei erau uitate.

Romulus şi Remus, poate cea mai celebră pereche de gemeni, fondatorii legendari ai Romei, au ajuns rapid la conflict. Porniseră împreună spre un destin măreţ, erau urmaşii legendarului Eneas, supravieţuitorul Troiei, şi trebuiau să zidească o nouă cetate mai puternică şi mai măreaţă decât fusese cea distrusă de ahei. Dar, ajunşi pe malurile Tibrului, într-o vale înconjurată de şapte coline, între cei doi fraţi a izbucnit ura. Conform legendei, Romulus avea să câştige şi să devină părintele fondator şi primul rege al noii cetăţi. Aceasta îi va purta pentru eternitate numele, Cetatea Eternă, Roma. Preţul? Uciderea fratelui său, Remus.

În amintirea acestui moment fondator, primul împărat, Augustus avea să zidească Templul lui Quirinus (numele lui Romulus ca zeu). Inaugurarea avea să se producă într-o zi de 29 iunie, în anul 16 î.Cr. Se marca victoria lui Romulus asupra fratelui său, un monument al urii fratricide. Un altar al şi mai vechiului Cain, primul ucigaş, care, după ce luase viaţa fratelui său, Abel, avea şi el să zidească o cetate.

Creştinii din Roma aveau să dea însă un nou sens acestei zile de 29 iunie, privind spre alţi doi eroi. Nu erau gemeni, nici fraţi şi nici nu semănau prea mult. Unul era un evreu nobil, cetăţean roman, cu o afacere prosperă de familie, cu studii înalte şi o cultură remarcabilă. Celălalt, un mic "antreprenor" local dintr-un sat de pescari al Galileei. Cărturarul, bine văzut de autorităţile vremii, îi prigonise ani buni pe pescar şi pe prietenii săi, acuzându-i de erezie.

După mulţi ani, în aceeaşi vale a Tibrului, cei doi se întâlneau într-una dintre ultimele ore ale vieţii. Iconografia bizantină păstrează o imagine specială a celor doi. Îmbrăţişaţi, cu feţele apropiate, cu o afecţiune specială în priviri. O imagine reală a fraternităţii. Orgoliul şi dorinţa de putere îi despărţise pe cei mai apropiaţi gemeni. Dragostea lui Cristos, adevărul, martiriul îi uneau acum pe cei mai diferiţi dintre oameni.

Anii au trecut şi comunitatea romană, ştiind bine că Petru şi Paul, cei doi fraţi în martiriu, sunt adevăraţii fondatori ai Romei, ai Romei creştine, au transformat vechea zi a lui Quirinus în ziua celor doi apostoli, ai celor doi stâlpi ai Bisericii. Ziua de 29 iunie avea să fie mereu amintirea naşterii pentru cer a doi extraordinari apostoli, dar şi un nou "urbe condita", o nouă fondare a Cetăţii Eterne, devenită acum Cetatea Bisericii.

O Biserică întemeiată pe dragoste şi fraternitate, pe curaj şi adevăr, şi nu pe dorinţa de putere. Roma nu mai era construită pe sângele fratelui vărsat de frate. Era construită pe jertfa sfinţilor, pe mărturia apostolilor. Blestemul lui Cain fusese ridicat atunci când cel care primise sarcina de a "paşte oile mele", un păstor asemenea lui Abel cel nevinovat, avea să moară de bunăvoie ca mărturie a adevărului.