Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pagina familiilor -

Căsătoria, ceva ce se construiește în timp

pagină realizată de pr. Felician Tiba

Cine înțelege cu adevărat ce se întâmplă atunci când te căsătorești? Eu cred că nimeni! Cred că nici cei doi tineri nu realizează ce "film" trăiesc. E mai degrabă un fel de "val" care te ia, te poartă într-un vis, iar mai apoi, după ce se termină totul, nunta, primul an de căsătorie, prima zi de locuit împreună, proiectul de casă, abia atunci începe trezirea din "vis". Și uneori ai evada, ai fugi unde vezi cu ochii, dar. nu se mai poate. Ești căsătorit!

Discutând cu prieteni de-ai mei, mai toți mi-au mărturisit această "trezire" din vis. La început totul e roz, nu o vezi decât pe ea, nu vrei să stai cu altcineva decât cu ea, nu vrei să mai auzi de altcineva decât de ea. Nu te mai temi când ești cu el, abia aștepți să vină acasă, să-I auzi vocea, să-l știi că e acolo, că te alintă, că te ține de mână, că dă sens vieții.

Căsătoria. ce este căsătoria dacă nu acest vis pe care îl avem cu toții, dar despre care nu vorbim înainte, pentru că nu știm ce va urma și uneori nici după, ca să nu spună oamenii că am făcut o alegere greșită?! Căsătoria, acel moment în care, în mod inexplicabil, începe să-ți placă de cineva, alături de care vrei să-ți petreci tot restul vieții, dar de care, la un moment dat, dacă nu lucrezi, s-ar putea să te îndepărtezi ușor până la de tot.

Cunoscând toate aceste "teorii" despre căsătorie, m-am pus pe treabă. Am cunoscut o fată, pe viitoarea mea soție. N-am luat-o cu prea mare avânt de la început. Chiar ne plăteam fiecare ce consumam, gândind că nu vreau s-o "șantajez". Din prudență, nu discutam nici despre căsătorie. Vorbeam de-ale noastre, dar fără să intrăm prea mult în profunzimea lucrurilor. Era ceva între noi și, în același timp, nu era. Nici noi nu știam cum să numim ceea ce simțeam și mai ales ce ne doream.

Într-o zi, fără să mă gândesc prea mult, i-am zis: "Și dacă ar fi să te cer într-o zi în căsătorie, ce mi-ai răspunde?". Cam urât din partea mea! "Cere-mă și vei afla!", a fost răspunsul ei.

"Cum să fac?", mi-am zis, pentru că eu nu voiam să fiu ca alții. Eu nu-mi doream să ajung să ne plictisim unul de altul, să obosim să fim împreună, să mă ascund să nu mă vadă și să nu mă audă. Eu visam la altceva pentru noi, ceva care să iasă din tipar. Eu voiam alte povești decât ale prietenilor mei, care porniseră cu entuziasm de început și mai apoi cu lâncezeală și uneori cu eșec.

Eu visam la a fi împreună, dar "împreună", ceva care să vină din partea amândurora, nu doar din partea unuia, care la un moment dat ar fi obosit și am fi ajuns și noi la eșec.

Soluția a venit la cursul pentru logodnici. Nu știu dacă părintele care ne-a pregătit a spus intenționat sau era parte din lecție, dar ce a spus a sunat astfel: "Dumnezeu știe că suntem oameni și că ne e greu să-l abordăm, el fiind duh. De aceea s-a pus în noi cu chipul și asemănarea sa și așa a «inventat» căsătoria, astfel încât, atunci când soții se iubesc, în realitate îl iubesc pe Dumnezeu din celălalt și la fel se întâmplă și când nu se iubesc, în realitate nu-l iubesc pe Dumnezeu din celălalt. Ca atare, pentru soți e foarte ușor să creadă în Dumnezeu, pentru că îl au mereu alături, dacă nu fizic, măcar în gând. Asta înseamnă căsătoria: «A fi mereu cu Dumnezeu!»"

Și dintr-o dată totul s-a luminat. Am înțeles că ceea ce se întâmpla între noi era parte dintr-un plan, că întâlnirea noastră nu era întâmplătoare și că atunci când îmi plăcea de ea, în realitate, îmi plăcea de Dumnezeu din ea. El era cel care mă atrăgea în ea, el, cu frumusețea lui, cu gingășia lui, cu disponibilitatea lui, cu iubirea lui! Atunci am înțeles că sacramentul Căsătoriei nu este ceva ce se "diluează" în timp, ci ceva ce se construiește în timp. (Marius)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat