Când "misiunea" devine mai mare

de pr. Florin-Petru Sescu

În luna aprilie, Dieceza de Iaşi a primit o veste extraordinară din misiunile sale: unul dintre preoţii misionari trimişi în Panama, pr. Ştefan Roberto Vacaru, a fost numit vicar general al Prelaturii de Bocas del Toro din Panama, un stat din America Centrală. Este o bucurie pentru dieceza noastră, dar şi o încurajare pentru activitatea misionară. Am profitat de această ocazie şi i-am adresat câteva întrebări.

- Părinte Roberto, de curând aţi fost numit vicar general al Prelaturii Bocas del Toro. Cu ce sentimente aţi primit această veste?

Când PS Anibal Saldana Santamaria mi-a propus să fiu vicar general, am refuzat categoric, dar insistând şi lăsându-mi timp de gândire, mi-am dat seama că nu era vorba de o propunere, ci de o nouă misiune necesară pentru binele prelaturii. Numirea ar fi urmat să fie făcută în anul următor, însă Nunţiatura Apostolică din Panama a cerut episcopului să numească imediat un nou vicar general. Sincer să fiu, în primele zile auzeam o voce interioară care striga în mine: "Doamne, cu ce am greşit?"

- Simţiţi o presiune mai mare pe umeri după această numire?

Da, este o presiune puternică, emoţională, umană şi spirituală. Pe de o parte, simt nelinişte şi neîncredere în mine, pentru că, fiind foarte tânăr, s-ar putea să nu mă ridic la măsura aşteptărilor; pe de altă parte, dacă mulţi cred că nu sunt pregătiţi pentru o astfel de misiune, cu atât mai mult mă simt eu nepregătit. Mă încredinţez însă lui Dumnezeu.

- Sunteţi de mai bine de şapte ani în Panama, ne puteţi spune ce aşteaptă oamenii de acolo de la un preot, dar mai ales de la un vicar general?

Timpul trece repede, nici nu m-aş fi gândit că voi ajunge să slujesc şapte ani în Panama. Mie mi se pare că sunt încă la început. Simt că oamenii de aici, ca peste tot, aşteaptă ca preotul să fie cu ei, să-l vadă, să-l simtă prezent. În concret, mă sensibilizează faptul că, atunci când merg în România şi mă întorc în Panama, oamenii de aici îmi spun: "Părinte, ne era atât de dor să staţi cu noi!" Mă gândesc că acelaşi lucru l-ar aştepta oamenii şi de la un vicar general, să fie cu ei, în mijlocul lor.

- Care vor fi responsabilităţile pe care le veţi prelua de-acum încolo?

Până acum am slujit doar într-o parohie, de acum trebuie să merg în toată prelatura, deci va fi mult mai mult stres şi mult mai multă muncă. Cu ajutorul Domnului, sper să fiu alături de PS Anibal Saldana şi să-l ajut în tot ceea ce îmi va cere.

- Cum au reacţionat oamenii din Almirante, comunitatea pe care o păstoriţi, la auzul numirii?

M-au felicitat, deşi nu prea au înţeles ce înseamnă numirea. Au spus că dacă trebuie să plec din parohie, atunci nu îmi vor da voie. Se vor opune plecării mele.

- I-aţi îndemna şi pe alţii să meargă în Panama? De ce?

Îi încurajez pe preoţi, dar şi pe laici, să facă măcar o experienţă misionară, din mai multe motive: a) pentru că în misiunea ad gentes vor simţi exact ceea ce au simţit şi misionarii din primele veacuri; b) pentru că aici sunt oamenii care au cea mai mare nevoie atât de Dumnezeu, cât şi de sprijin uman; c) pentru că viaţa de zi cu zi e o continuă aventură.

- Un gând final.

Le mulţumesc tuturor celor care susţin misiunile prin rugăciunile şi renunţarea lor. Tot ceea ce faceţi pentru misiuni, Domnul să răsplătească însutit!