Poetului George Coșbuc
"Sunt Paștile! Nu plânge, mamă!"
de pr. Petru-Sebastian Tamaș
Stimate domnule poet,
Poeziile tale abundă de parfumul credinței în înviere. Să se datoreze doar educației pe care ai primit-o în familie, mai ales de la tatăl tău, care era preot greco-catolic? Dacă credința în înviere ar fi fost o simplă moștenire de familie sau un obicei frumos, ai fi pierdut-o odată cu trecerea anilor, când ai intrat în cercurile intelectualilor. Dar nu a fost așa, ci ai cântat-o magnific în poeziile tale, arătând că ea nu este apanajul oamenilor bătrâni sau al celor fără carte. În "Moartea lui Fulger" ai pus pe buzele unui personaj cuvintele: "El nu e mort! Trăiește-n veci. / E numai dus. Dar știu un lucru mai presus / De toate câte ți le-am spus: / Credința-n zilele de-apoi / E singura tărie-n noi". Când, în anul 1916, ai fost primit ca membru activ în Academia Română, discursul tău a fost ca o rugăciune. Îi spuneai președintelui, care te-a apreciat: "Aceste cuvinte sunt pentru mine ca o punere de mână pe capul meu, ca să coboare asupra mea harul acelui spirit care luminează și conduce opera Academiei".
M-am tot întrebat: pe tine ce te-a convins că Isus a înviat cu adevărat? Ce argumente raționale te-au făcut să înțelegi că sărbătoarea Paștelui nu e o simplă tradiție? A celebra Paștele, a trăi credința doar pentru că așa simți este ceva subiectiv, iar aceasta nu convinge pe nimeni, pentru că ar putea fi o simplă amăgire. E nevoie de dovezi obiective, independente de experiențele personale și sentimentele cuiva.
Primele mărturii scrise despre învierea lui Isus ar fi din anii 40-50, la câțiva ani după eveniment, nu după zeci sau sute de ani. Dacă ar fi fost un mit sau o legendă, era imposibil ca anunțul învierii să se răspândească așa repede, din moment ce martorii erau încă în viață. Dacă Isus ar fi putrezit pur și simplu în mormânt, o mulțime de oameni ar fi corectat legendele populare despre această faptă miraculoasă. Dar nu avem nicio dovadă în acest sens.
Nu este de neglijat faptul că mai multe persoane cu statut diferit, inclusiv prieteni și dușmani ai lui Isus, au afirmat că l-au văzut și au interacționat cu el după moartea sa.
Unde mai punem că, după învierea lui Isus, ucenicii au experimentat dintr-odată o transformare remarcabilă, au trecut de la starea de frică la proclamarea curajoasă a lui Isus cel viu. Dacă nu s-ar fi întâmplat nimic, orice om sănătos s-ar fi întors la vechile obiceiuri și ar fi evitat să se expună suferinței și morții. Cine își dă viața pentru o minciună? Cum altfel poți explica deplina coerență a predicii apostolilor, răspândiți în toate colțurile pământului, fără a avea la dispoziție mijloacele moderne de comunicare?
Să fi fost oare un eveniment inventat de apostolii și prietenii lui Isus? Un asemenea scenariu nu ar explica însă mormântul gol, întâlnirile de după moartea sa și nici transformarea ucenicilor. Să fi avut ucenicii halucinații, că doar au crezut că l-au văzut pe Isus viu după moartea sa? E foarte puțin probabil. Acest scenariu nu ar reuși să explice toate faptele de după înviere și nici nu avem însemnări despre oameni care să fi avut vreodată halucinații în masă, la o asemenea scară.
Dacă Isus a înviat cu adevărat din morți, atunci creștinismul e adevărat, iar ceea ce tu ai învățat de la părinți și ai mărturisit prin poezie nu e o simplă legendă, ci o realitate care schimbă pentru totdeauna percepția despre lume și viață. Dacă este adevărat că Isus a înviat din morți, atunci mesajul poeziilor tale este și el adevărat: "La zâmbet cerul azi ne cheamă / Sunt Paștile! Nu plânge, mamă!".