Rugăciuni în cinstea Divinei Îndurări
O, Isuse, prietenul inimii mele,
tu ești singurul meu refugiu,
salvarea mea în furtunile vieții,
odihna mea în greutățile lumii.
Tu ești pentru mine pacea în ispite,
sprijinul în orele triste și biruință
în lupta ce o duc pentru a aduce suflete la împărăția ta.
Numai tu poți să înțelegi cât de mult suferă un suflet care se convertește,
care tinde la sfințenie.
Tu neîncetat ne ierți, ne înalți
și ne înveți cum să te iubim mai mult!
De aceea, Isuse, mă încred în tine!
Pentru Sfânta Biserică și pentru preoți
O, Isuse al meu, te rog pentru Biserica întreagă,
să-i dăruiești dragostea și lumina Duhului tău;
fă ca preoții, prin cuvintele lor, să înmoaie inimile împietrite
spre a se întoarce la tine, tu care ești puterea, lumina și adevărul.
Doamne, dăruiește-ne preoți cu adevărat sfinți
și păstrează-i în harul și pacea ta.
Fă ca puterea îndurării tale să-i însoțească pretutindeni
și să-i păzească de uneltirile Celui Rău.
Îndepărtează, o, Doamne, tot ceea ce ar putea tulbura sfințenia preotului.
Te rog, o Isuse, să-i sfințești și să-i întărești pe preoții tăi.
O, sânge și apă, care ai țâșnit din Inima lui Isus,
ca izvor de îndurare pentru noi, mă încred în tine. Amin.
(Carte de rugăciuni, Editura "Serafica", Roman - 2018, p. 177)