Maria, influencer al lui Dumnezeu. Dincolo de sâmbăta decepției
de pr. Felix Roca
Duminica Învierii este caracterizată de imensa bucurie pascală. Evangheliștii ne spun că "discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul". Totuși, lumina Celui Înviat, percepută de ochii credinței, încă se amestecă cu umbrele morții.
Suntem deja mântuiți în credință și speranță, deja înviați împreună cu Cristos la Botez în ceea ce privește omul interior, dar condiția noastră exterioară rămâne legată de suferință, boală, teamă, deprimare, decădere etc. Cristos a învins păcatul și totuși acesta continuă să implice nenumărate situații umane și să umple istoria de orori. Este de ajuns să ne gândim la drama războiului! Ne aflăm într-o situație asemănătoare cu cea a celor doi ucenici din Emaus în dimineața de Paște. Isus a înviat, femeile au găsit mormântul gol, îngerii le-au spus să nu-l mai caute printre morți, dar inima lor este încă împovărată: sunt nepricepuți și greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeți. Suntem asemenea apostolilor din Cenacol, care auziseră deja despre înviere și totuși rămân închiși înăuntru din cauza fricii. Am rămas blocați, ca într-un escape room, în Sâmbăta Mare, zi de o tăcere apăsătoare, de întuneric dens, de decepție amară.
Mama din Nazaret, rămasă cu o credință de neclintit și la picioarele crucii, ne ajută să trecem dincolo de sâmbăta decepției și să tresăltăm de bucurie cu întreaga noastră viață. În Vinerea Mare, după moartea lui Isus, ucenicul Ioan "a luat-o pe Maria cu el", în inima și în casa lui. Nu este ușor de imaginat ce înseamnă acest lucru: este vorba de o casă în Ierusalim? Sau pur și simplu un loc de cazare pentru pelerinii care veneau din Galileea la Ierusalim de Paște? Ea a rămas în tăcere la picioarele crucii în imensa durere a morții fiului ei și rămâne în tăcerea așteptării fără să-și piardă credința în Dumnezeul vieții, în timp ce trupul Răstignitului zace în mormânt.
În acest timp dintre întunericul cel mai dens și zorii zilei de Paște, Maria ne învață măreția fidelității. A spus "da" lui Dumnezeu în momentul Bunei-Vestiri și cu aceeași credință l-a repetat în fața Răstignitului. La vestea arhanghelului nu s-a lăsat sedusă de magia celebrității, la picioarele crucii nu a dezertat din fața suferinței nedrepte. Ea, care a proclamat: "Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic", a fost convinsă în orice moment că lumina, dreptatea și binele triumfă. De aceea, ne repetă cuvintele Fiului său: "Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar". Credința alimentează fidelitatea, iar aceasta poartă cu sine un dar: curajul. "Curaj pentru a duce înainte ceea ce Dumnezeu ne cere aici și acum, în orice domeniu al vieții noastre; curaj pentru a îmbrățișa vocația pe care Dumnezeu ne-o arată; curaj pentru a trăi credința noastră fără a o ascunde sau a o diminua", așa cum spune Papa Francisc.
Maria, cu inima sfâșiată la vederea suferinței fiului ei, ne asigură de un dar al lui Dumnezeu: mângâierea. Ea este convinsă că Dumnezeu "ne mângâie în orice strâmtorare a noastră, ca să putem și noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice strâmtorare cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu", așa cum spune Apostolul Paul. Această mângâiere este "gloria lui Dumnezeu" care luminează ungherele cele mai întunecate ale istoriei și ale vieții noastre. Este îmbrățișarea lui Dumnezeu în momentele de suferință și de teamă. Este darul care ne ajută să trecem dincolo de sâmbăta decepției și să ne lăsăm învăluiți de căldura și lumina Duminicii Învierii pentru a proclama, împreună cu Papa Francisc în Christus vivit: "Cristos trăiește. El este speranța noastră și cea mai frumoasă tinerețe din această lume. Tot ceea ce atinge el devine tânăr, devine nou, se umple de viață".