Itatí

În nordul Argentinei (Provincia Corrientes), la graniţa cu Paraguay, pe malul stâng al Fluviului Paraná (al doilea ca mărime în America de Sud), se află unul dintre marile sanctuare dedicate Maicii Domnului, numit Itatí. La 28 februarie 1528 aici soseşte, pe malul fluviului, primul creştin, Sebastián Gaboto, care este bine primit de băştinaşi.

Călugărul spaniol franciscan Luis de Bolanos construieşte o capelă dedicată Maicii Domnului în anul 1589, într-un sat numit Tabacué, pentru a amplasa o statuie. Conform tradiţiei, statuia ar fi fost găsită în fluviul Paraná, nu departe de portul Santa Ana, de un grup de indieni. Au văzut statuia Fecioarei Maria pe o piatră înconjurată de o lumină strălucitoare, auzindu-se o muzică supranaturală.

Acelaşi călugăr amenajează în anul 1615 un alt oratoriu pentru statuie, la Itatí, iar o parte din locuitorii din Tabacué se mută aici. În anul 1618 este mărit oratoriul, şi-l putem considera ca fiind al treilea oratoriu. Fratele Luis de Gamarra mărturiseşte că a fost martorul unei minuni în Săptămâna Mare a anului 1624: "Chipul sfintei Fecioare a devenit strălucitor, de o frumuseţe care nu poate fi descrisă în cuvinte". Un alt călugăr, Juan de Gamarra, va lua decizia construirii unei biserici propriu-zise (a patra), unde statuia este purtată în procesiune la 14 august 1624, iar aici vor fi consemnate o mulţime de fapte miraculoase.

Un miracol consemnat în istorie, în anul 1748, este acela al canalului. Locuitorii din Itatí erau în mare pericol de a fi atacaţi şi ucişi de către aborigeni. Toţi locuitorii au implorat în biserică ajutorul sfintei Fecioare pentru a fi salvaţi de la o moarte iminentă. Dintr-odată o ploaie torenţială a creat un canal care a împiedicat înaintarea atacatorilor, dispersându-i, iar Itatí a fost salvat.

La 4 octombrie 1849 a început revoluţia cu lupte între unionişti şi federalişti. Locuitorii din Itatí (unionişti înfrânţi) au emigrat în Paraguay, luând cu ei şi statuia miraculoasă. Au aşezat-o într-o capelă şi a rămas aici timp de doi ani, până la 15 decembrie 1851.

În anul 1900, statuia a fost transferată pentru prima dată la Corrientes (75 km), în biserica "Sfânta Cruce", pentru a fi încoronată oficial de către delegatul papei Leon al XIII-lea, Mons. Rosendo de la Lastra e Gordillo, episcop de Paraná, în prezenţa tuturor episcopilor din Argentina, Paraguay şi Uruguay.

În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1902, un necunoscut a furat coroana de aur, iar franciscanii părăsesc, după 300 de ani, custodia sanctuarului. În anul 1908 este recuperată parţial coroana, iar sanctuarul intră în grija călugărilor benedictini. În anul 1910 este creată Dieceza de Corrientes, iar opt ani mai târziu, Fecioara Maria de Itatí este declarată patroana noii dieceze. La 25 ianuarie 1936, sanctuarul este încredinţat Congregaţiei "Mica Operă a Divinei Providenţe" (călugării orionini, care sunt şi astăzi la sanctuar), iar în anul 1937 însuşi sfântul Alois Orione a făcut un pelerinaj la Itatí.

Biserica actuală datează din anul 1950, având cea mai mare cupolă din America de Sud. Are o lungime de 81 m, lăţimea de 63 m, iar pe cupolă, la o înălţime de 88 m, domină o statuie a Maicii Domnului realizată din cupru. În interiorul sanctuarului pot intra 9.000 de persoane. Punctul central îl constituie, desigur, statuia Maicii Domnului amplasată în spatele altarului, într-o nişă, iar în jurul acesteia se poate vedea o frescă ce reprezintă indigeni care venerează statuia. Itatí primeşte anual 300.000 de pelerini.

Cardinalul Pio Laghi a oficiat consacrarea sanctuarului la 8 septembrie 1979, iar sfântul papă Ioan Paul al II-lea l-a declarat basilica minor în anul 1980.

Pr. Iosif Dorcu