Yom Kippur / Ziua Ispășirii
Este binevenită în timpul Postului Mare reflecția asupra acestei zile de pocăință. A devenit în timp sărbătoarea cea mai solemnă la evrei (Lev 16,31; 23,32 etc.). Cade la 10 Tishri (septembrie-octombrie), zece zile după Anul Nou și cinci zile înainte de Sărbătoarea Corturilor.
Se distinge prin odihna absolută și postul strict (Lev 16,29; 23,26-32; Num 29,7). Sacrificiile și celebrarea obțin ispășirea dorită când sunt însoțite de pocăință, rugăciuni, recunoașterea și mărturisirea păcatelor. Marele Preot trebuie să facă pregătire 7 zile.
Ritul țapului alungat în pustiu și destinat demonului Azazel, al cărui înțeles este că duce cu sine păcatele, este practic o dublură a ritului stropirii cu sângele ispășitor (Lev 16,21-22 comparat cu vv. 15-16). Celebrarea cultuală și semnificația teologică a Zilei Ispășirii au ca motivație intrinsecă: "Să facă ispășire pentru sanctuar, pentru impuritățile fiilor lui Israel, pentru nelegiuirile lor și pentru toate păcatele lor" (Lev 16,16.21; Num 16).
Ispășirea este făcută de Marele Preot, singurul care poate, numai în această zi, să intre după catapeteasmă în Sfânta Sfintelor din Cortul Întâlnirii sau din Templu (cf. Lev 16,20.33), unde Dumnezeu, invizibil, este pe "tronul harului" între heruvimi (cf. Lev 12-13). După ce Marele Preot îmbracă veșmintele sacre, se pregătesc un vițel, pentru ispășirea păcatelor proprii și ale casei sale, și doi țapi, pentru ispășirea păcatelor poporului (v. 5-6). Dintre aceștia se trage la sorți unul pentru a fi oferit lui Dumnezeu și unul pentru a fi alungat în pustiu (v. 8-10).
Aducând un sacrificiu de incens, Marele Preot face invizibil tronul harului din Sfânta Sfintelor pentru a se feri de sfințenia plină de mister a lui Dumnezeu.
Momentul central al ritului este stropirea cu sânge din Sfânta Sfintelor. Marele Preot stropește partea din față a capacului cu sângele vițelului înjunghiat pentru ispășirea păcatelor lui și ale casei lui și capacul cu sângele țapului adus ca jertfă pentru Dumnezeu pentru ispășirea păcatelor întregii adunări a lui Israel. Sanctuarul este purificat prin stropirea cu sângele ambelor animale jertfite (v. 16-20). Apoi se impun mâinile peste țapul destinat lui Azazel, pentru a-i transmite lui toate păcatele poporului și este alungat în pustiu (v. 20-22).
Autorul Scrisorii către Evrei vede în ritul săvârșit de Marele Preot în Ziua Ispășirii o anticipare a sacrificiului lui Isus, adevăratul Mare Preot al Noului Testament (Evr 9,7.11-12). Isus nu avea nevoie de ispășire pentru păcatele proprii (7,27), dar s-a oferit lui Dumnezeu pe sine însuși ca victimă sacrificială fără pată (7,14.26-27). El "a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor nu cu sânge de țapi și viței, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veșnică" (9,12). Prin jertfa propriului trup le-a permis tuturor credincioșilor să intre în Sfânta Sfintelor prin catapeteasma propriului trup (10,19-22). Obligația de a înjunghia și arde înaintea taberei (Lev 16,27) vițelul și țapul cu al căror sânge se săvârșea ispășirea de păcate este asociată cu suferința lui Isus în afara porții cetății (Evr 13,11-12). Această interpretare a crucii își găsește fundamentul istoric în faptul că Isus și-a încoronat slujirea în oferirea propriei vieți ca preț de răscumpărare pentru mulți (cf. Is 43,3-4; 53,12).
După sfântul Paul, Dumnezeu l-a oferit pe cel răstignit lumii ca ispășire (hilasterion) și ca dovadă a dreptății sale răscumpărătoare (Rom 3,25). Ca slujitor al lui Domnului, Isus este și mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul lumii (In 1,29). Așadar, eficacitatea de ispășire pe care yom kippur o avea pentru poporul lui Israel este depășită de crucea lui Mesia. Prin Cristos, Dumnezeu a împăcat cu sine lumea întreagă (2Cor 5,18), crucea este iertarea lui Dumnezeu pentru mulți, adică pentru toți oamenii.
Pr. Alois Bulai