"Mulţumindu-ţi, a binecuvântat"

După ce a luat în mâinile sale pâinea şi apoi potirul, Isus a rostit rugăciunea de binecuvântare şi de mulţumire (Mc 14,22-23). Această rugăciune este actualizată la Liturghie atunci când preotul rosteşte rugăciunea de aducere de mulţumire şi de sfinţire, prin care pâinea şi vinul devin trupul şi sângele lui Cristos.

Pentru a indica rugăciunea ce introduce gesturile şi cuvintele lui Isus asupra pâinii şi asupra vinului, evangheliile folosesc două verbe complementare: a mulţumi (eucharistein) (Lc 22,19) şi a binecuvânta (eulogein) (Mc 14,22). În ajunul pătimirii sale, Isus a mulţumit lui Dumnezeu pentru roadele pământului, pentru tot ceea ce Dumnezeu a săvârşit pentru oameni şi, în mod special, pentru ceea ce va înfăptui prin dăruirea sa totală de pe cruce şi la înviere. Mulţumirea înălţată către Dumnezeu a devenit acţiune de binecuvântare care, coborând de la Tatăl ceresc asupra pâinii şi vinului, le-a transformat în trupul şi sângele lui Cristos. Prin rugăciunea sa de mulţumire şi binecuvântare, Cristos a anticipat, de fapt, moartea pe cruce şi învierea sa, oferindu-se Tatălui drept jertfă de iubire, iar ucenicilor, ca hrană mântuitoare în trupul şi sângele său.

La sfânta Liturghie suntem introduşi în taina acestei rugăciuni a lui Cristos prin rugăciunea euharistică. Cristos continuă şi în rugăciunea Bisericii să mulţumească Tatălui pentru tot ce a realizat prin viaţa sa şi să binecuvânteze pâinea şi vinul, făcându-le să devină trupul şi sângele său. Biserica doar a dezvoltat rugăciunea de mulţumire a lui Cristos de la Cina cea de Taină, menţinând în centrul ei cuvintele sale asupra pâinii şi vinului. Iar tema centrală a rămas neschimbată: mulţumirea şi binecuvântarea, ce au în centrul lor moartea şi învierea lui Isus, trupul şi sângele lui. Cu toţii suntem atraşi către înălţimea acestui dialog de iubire dintre Fiul şi Tatăl pentru a-i mulţumi şi noi Tatălui şi pentru a-i cere binecuvântarea. De aceea, la începutul rugăciunii euharistice inimile credincioşilor sunt îndemnate să se înalţe la Domnul ("Sus inimile!"), iar la final, pâinea şi vinul consacrate sunt înălţate către Tatăl ceresc drept ofrandă de cinstire şi preamărire a întregii Biserici "prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos". În centrul acestei rugăciuni se află cuvintele Mântuitorului de la Cina cea de Taină, prin care are loc minunea transformării euharistice.

Pentru noi e important să ne lăsăm cu adevărat introduşi în atmosfera spirituală în care se desfăşoară rugăciunea cea mai importantă de la Liturghie: binecuvântarea, aducerea de mulţumire. Sfântul Paul spunea că a trăi în recunoştinţă este voinţa lui Dumnezeu: "Mulţumiţi pentru toate, căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi!" (1Tes 5,18). Şi noi îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit cea mai valoroasă binecuvântare prin Fiul său. Această convingere e destinată să devină stânca pe care ne construim viaţa, certitudinea că aparţinem Dumnezeului iubirii, care pe toate le îndreaptă spre binele acelora care îl iubesc (cf. Rom 8,28). Însă, din păcate, multe persoane suferă de un profund simţ al condamnării şi au uitat de binecuvântarea lui Dumnezeu. Mulţi se simt victime ale unei lumi pe care nu o mai pot schimba şi astfel se consideră mai degrabă condamnaţi decât binecuvântaţi. Rugăciunea euharistică este o autentică terapie în acest caz: ne aminteşte că adevărul propriei persoane poate fi regăsit doar în binecuvântarea lui Dumnezeu, în iubirea sa vie şi eficace care ne eliberează de orice condamnare. Căci la Cina cea de Taină şi la orice Liturghie, "ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit" (In 13,1).

Pr. Daniel Iacobuţ