|
Nu putem să sorbim din izvorul harului divin fără să devenim samariteni milostivi Pr. Egidiu Condac a fost numit vicar general și moderator al Curiei Episcopiei de Iași la 30 decembrie 2019, după o slujire de 18 ani la Centrul Diecezan Caritas Iași. Părintele Egidiu a oferit un interviu revistei noastre pentru a-l cunoaște mai bine. - Împliniți anul acesta 25 de ani de preoție, dar aveți deja o bogată biografie pastorală, mai ales în sectorul social. Cum ați descoperit vocația la Preoție și de unde vine înclinația specială pentru implicarea în domeniul social? Personal nu pot spune că a existat un moment clar în care să simt vocația la sfânta Preoție. Aș compara-o mai degrabă cu niște urme răzlețe care apoi au devenit o cărare și, treptat, s-a transformat într-un drum stabil. Eram în anul 1985, în clasa a X-a, și am început să simt o atracție spre rugăciune. De obicei, așa cum am fost deprins de mic, îmi făceam câteva rugăciuni dimineața și câteva seara și deseori ne rugam în familie cu părinții și frații sfântul Rozariu. De data aceasta însă am început treptat să mă rog tot mai multe rugăciuni: pentru nevoi generale, pentru familii, pentru bolnavi, pentru preoți, pentru Biserică. Găseam în rugăciune o adevărată hrană, conținutul lor mă umplea de o pace interioară deosebită, ba chiar, în urma rugăciunii, puteam să mă concentrez mult mai bine pentru școală. Cât despre dorința de a deveni preot, nu pot spune că m-a urmărit constant. Mă gândeam însă cu plăcere la preoții din parohie, la preoții pe care îi cunoșteam, admiram viața și exemplul lor, demnitatea, modestia, predicile lor. Toate acestea îmi nutreau sporadic o dorință interioară de a deveni și eu preot, dar nu discutasem încă niciodată cu nimeni aceste gânduri referitoare la o posibilă vocație la Preoție. După terminarea clasei a X-a - timp în care m-am pregătit temeinic pentru examenul de treapta a II-a, răsfoind printre altele și ceva material pentru un eventual examen la Seminar - am absolvit cu brio examenul de admitere în clasa a XI-a la liceu. Deja mă consideram mulțumit și satisfăcut că am un loc asigurat mai departe. Câteva săptămâni mai târziu, fiind examen de admitere și la Seminarul din Iași, m-am prezentat și acolo și, în scurt timp, am primit vestea că am fost admis. Abia în acest moment am simțit ceva deosebit, o bucurie greu de descris în cuvinte, bucurie pe care nu o pot compara cu o alta, ceva sublim, plină de pace și siguranță. Atunci decizia mea a fost clară: merg la Seminar și renunț la locul meu de la liceu. Așa am și făcut. În toamna anului 1986 am început clasa a XI-a la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași. - Din activitatea de până acum, care ar fi momentul cel mai frumos pe care l-ați trăit? Dar cel mai dificil? Printre cele mai frumoase momente pe care le-am trăit consider a fi activitățile de formare alături de angajații din Caritas, atât la nivel diecezan, cât și național, pentru a construi împreună prioritățile pe care s-au clădit proiectele și activitățile pentru cei defavorizați, de-a lungul anilor. Au existat și momente dificile. Printre cele mai dificile aș aminti perioada de implementare a primului proiect european (2011-2013), care a avut ca obiectiv formarea profesională și integrarea în câmpul muncii a peste 100 de persoane. Pe parcursul acestor ani ne-am maturizat mult ca echipă, întâmpinând foarte multe provocări determinate de noutatea abordării pe care o aduceau astfel de proiecte, dar, în cele din urmă, am realizat că am fost deschizători de noi drumuri atât pentru dieceza noastră, cât și pentru alte asociații Caritas din țară. - Ce au însemnat acești ani pe care i-ați trăit implicat în mod special în domeniul social? Centrul Diecezan Caritas Iași, în care am lucrat 18 ani, și-a pus amprenta în viața mea de preot. Pentru mine a fost o adevărată școală, în care am avut permanent de învățat, dar și de transmis către alții din experiența dobândită. Pot să afirm că trăiesc o mare mulțumire sufletească pentru faptul că am avut prilejul, în acești ani, să cunosc realitatea oamenilor cu bucuriile și necazurile lor, să dobândesc o bogată experiență în coordonarea multor activități, alături de oameni profesioniști și voluntari inimoși din diferite confesiuni religioase, și să interacționez cu instituții și autorități, atât la nivel local, cât și central. Sunt recunoscător Domnului pentru că am avut ocazia să descopăr multe căi de dialog pe tărâmul carității creștine între mediul public și privat, între Biserică, societate și stat. - Care este rolul unui vicar general într-o dieceză? Vicarul general are misiunea conferită de Dreptul Canonic al Bisericii de a ajuta episcopul diecezan în activitatea de administrare a diecezei și de a coordona secțiunile și oficiile curiei episcopale în strânsă legătură cu episcopul diecezan. Această misiune se referă la domeniul pastoral, catehetic, misionar, educațional, vocațional, formativ, spiritual, asociativ, economic, social-caritativ sau alte domenii în care Biserica locală este chemată să fie semn al prezenței lui Dumnezeu pentru credincioșii încredințați episcopului spre păstorire. - Cum ați caracteriza Dieceza de Iași și care ar fi provocările pe care le vedeți astăzi prezente în dieceză? Dieceza de Iași este o porțiune a poporului lui Dumnezeu în care se manifestă un complex de realități susținute prin inițiative pastorale de către mulți preoți, persoane consacrate și laici dedicați vocației lor. Există multe inițiative care au menirea de a aduce spiritul evangheliei și trăirea credinței cât mai aproape de creștinii și oamenii de astăzi: de familii, copii, tineri, vârstnici, bolnavi, migranți sau alte categorii. Însă rămân în continuare noi provocări, care recer o continuă discernere a semnelor timpurilor în care trăim. Pentru aceasta consider că e nevoie, atât pentru preoți, cât și pentru laici, de o continuă trezire a noi motivații care să ne miște pe fiecare din interior, de curaj pentru a descoperi și a vesti cu îndrăzneală noutatea evangheliei, de realism, umilință și de coerență a vieții. Toate aceste orientări pot fi reîmprospătate hrănindu-ne cu mai multă credință și convingere din cuvântul evangheliei, din trăirea sacramentelor și din practicarea rugăciunii ca un dialog sincer, deschis și fără formalism cu Dumnezeu. Toate acestea ne vor da gustul unei mai puternice colaborări și comuniuni între toți membrii Bisericii locale, pentru binele sufletesc și pentru susținerea între noi pe drumul mântuirii, pe care ne dorim să-l parcurgem împreună, așa cum ne invita papa Francisc anul trecut când ne-a vizitat. - În final, de ce este important pentru un creștin să se implice în viața socială? Implicarea în viața socială este trăirea evangheliei. Nu putem doar să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, să-l medităm și să revenim la ocupațiile noastre zilnice profesionale, personale, familiale, fără a ne dezvolta și un spirit comunitar, fără a ne pune la dispoziția celor mai slabi, mici, neputincioși. Nu putem să sorbim din izvorul harului divin fără să devenim samariteni milostivi pentru cei căzuți în descurajare, sărăcie, foame, vicii, boli, neînțelegeri, lipsă de educație, consumism, hedonism sau alte situații care îl pot desfigura pe omul de astăzi.
* * * Pr. Egidiu Condac s-a născut la Bacău, la 24 decembrie 1969. După absolvirea cursurilor primare și gimnaziale la Bacău, a fost admis la Seminarul minor din Iași, în anul 1988. După satisfacerea stagiului militar, a continuat studiile la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași, fiind hirotonit preot la 25 iunie 1995. A activat ca vicar la Iași "Adormirea Maicii Domnului" (1995), Iași "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (1995-2002), director executiv la Centrul Diecezan Caritas (2002-2004), director general la Centrul Diecezan Caritas (2004-2019), responsabil al Secțiunii Social-Caritative și membru al Consiliului Pastoral Diecezan din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iași (mai 2005 - prezent), președinte al Confederației Caritas România (2006-2011; 2016-2020). În iunie 2018 a susținut în cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași lucrarea în sociologie cu titlul "Evaluarea rețelelor sociale și de sprijin a migranților români din regiunea Lazio, Italia", obținând titlul de doctor în sociologie. Pr. Adrian Blăjuță
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |