Sfântul Iosif, model de credinţă

Sfântul Iosif a fost soţul preacurat al Fecioarei Maria şi tatăl purtător de grijă al Fiului lui Dumnezeu. Biblia vorbeşte foarte puţin despre el. În Noul Testament găsim două cuvinte care îi caracterizează admirabil viaţa. Redau aceste cuvinte şi contextul în care ele apar: "Mama lui [Isus], Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns" (Mt 1,18-19).

Fiind drept, adică "fiind bărbat credincios", om bun, cinstit, corect, iubitor de Dumnezeu şi de oameni. Cuvântul "drept" este ca o pecete divină pe fruntea celor aleşi, un semn după care vor fi recunoscuţi ca iubitori de Dumnezeu, aşa cum litera T ("thau") era o pecete pe fruntea aleşilor lui Dumnezeu în Vechiul Testament (cf. Ez 9,4).

Meditând la credinţa sfântului Iosif, să reţinem un lucru foarte important, şi anume: "a crede" nu înseamnă doar o simplă vorbă aruncată în vânt sau rostită în diferite împrejurări, cum se întâmplă în multe dintre rugăciunile noastre. A crede cu adevărat în Dumnezeu înseamnă a avea încredere totală în el, în toate împrejurările şi evenimentele vieţii, atât atunci când acestea ne sunt prielnice, cât mai ales atunci când ele ne sunt potrivnice, grele, de mare încercare sau cumpănă.

Este cunoscută istorioara în care un tânăr, urcând pe munte şi ajungând aproape de vârf, din neatenţie a alunecat şi a căzut în gol, dar a rămas agăţat în coardă. Şi a auzit o voce (a Domnului) care-i spunea să taie coarda, însă n-a avut curaj... Dimineaţă, a fost găsit fără viaţă, îngheţat, suspendat în coardă. La câteva zeci de centimetri sub el se afla solul...

Istorioara ne spune ce înseamnă cu adevărat credinţa: să te încrezi total în Dumnezeu. Aşa a fost credinţa sfântului Iosif - aşa trebuie să fie şi credinţa noastră.

Sărbătoarea de poruncă a Sfântului Iosif, la 19 martie, cade întotdeauna în Postul Mare, un timp forte de verificare a credinţei noastre şi de întărire a ei, folosind mijloacele pe care ni le recomandă însuşi Isus: postul, pomana şi rugăciunea. Să privim încrezători la sfântul Iosif, bărbatul cu adevărat credincios, omul bun, cinstit, iubitor de Dumnezeu şi de oameni. Şi nu doar ca să-l admirăm, ci să-l şi imităm!

Biserica Catolică îi acordă o atenţie deosebită sfântului Iosif. L-a ales ca patron şi ocrotitor al ei. Nenumărate persoane îi poartă numele. Nenumărate sunt apoi instituţiile şi bisericile puse sub patronajul său. Întreaga lună martie este închinată cinstirii sfântului Iosif. Numeroşi sunt aceia care îl venerează şi îi cer neîncetat ajutorul, chiar dacă nu-i poartă numele.

Să luăm ca exemplu Seminarul mare din Iaşi, Seminarul mic din Bacău şi întreaga Provincie Franciscană din România: toate sunt sub patronajul sfântului Iosif. Prin câte încercări şi greutăţi au trecut aceste instituţii! Pot da mărturie foarte mulţi despre ele. În ciuda prigoanelor şi greutăţilor de tot felul, aceste instituţii au rezistat, ba au cunoscut şi înflorire. Dacă ar fi să adunăm toate harurile obţinute de la Dumnezeu prin mijlocirea acestui sfânt, am rămâne de-a dreptul uimiţi.

În Vechiul Testament, sfântul Iosif are o icoană strălucită în Iosif, unul dintre cei doisprezece fii ai lui Iacob. Faraon, regele Egiptului, le spunea oamenilor în timpul anilor de foamete: "Mergeţi la Iosif!" (Gen 41,55). Şi Iosif i-a salvat. La fel vă trimit şi eu pe voi, toţi cititorii revistei "Lumina creştinului", şi pe toţi fiii Bisericii noastre: Mergeţi la Iosif, chemaţi-l în ajutor cu încredere, imitaţi-i credinţa şi sigur nu veţi rămâne dezamăgiţi!

+ Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi