- Mergeti si traiti în pace! - |
Tipul creștinului generos
Viața cotidiană și traiul într-o comunitate alături de cunoscuți și apropiați ne oferă ocazia să descoperim diverse comportamente, reacții, atitudini la cei din jurul nostru, atunci când participăm la diverse activități sau manifestări religioase.
În acest număr vom descoperi, dintr-o vastă tipologie, imaginea și elementele definitorii ale persoanei generoase, disponibile, mereu atentă la nevoile celor din jur și implicată în acțiune ori de câte ori are ocazia.
Conduita creștinului generos exprimă întotdeauna mulțumire, sfioșenie, modestie și noblețe sufletească, generează în jurul său liniște, armonie, echilibru și încredere. O astfel de persoană este lipsită de egoism și invidie; binevoitoare, caută să fie în slujba celorlalți în orice împrejurare, dezinteresată, prietenoasă, comunicativă, tonică, nu-i judecă pe cei din jur, tolerantă, îngăduitoare cu cei care o ironizează sau zâmbitoare cu cei care o calomniază.
Cei de pe margine, "analiștii" sau "drepții", vin imediat cu etichete de tipul "sfântogul", "inimă largă", "ușă de biserică", "cuviosul" etc. Ei se consideră îndreptățiți să judece, să emită judecăți de valoare la adresa celor pe care, fără să conștientizeze, îi invidiază pentru că ei nu pot fi la fel, oricât și-ar dori, nu au puterea interioară să renunțe la zona de confort în care se simt foarte bine. Creștinul generos autentic este și creștinul spiritual sau duhovnicesc, care, deși nu este lipsit de păcate sau greșeli și, ca oricare alt om, se confruntă cu probleme și ispite în fiecare zi, prin modul său de viață l-a acceptat pe Cristos necondiționat și l-a așezat în centrul vieții sale, iar dorința sa cea mai arzătoare este ca viața pe care o trăiește să îi fie plăcută lui Cristos și, prin urmare, nu pune preț pe aprecierile sau clevetirile celorlalți.
Diversitatea umană care ne înconjoară ne oferă și numeroase ocazii când putem descoperi și persoane care știu să simuleze foarte bine comportamentul creștinului generos, în sensul că știu să-și controleze gesturile, cuvintele, mimica, fac impresie bună, par gata oricând să ajute, să se sacrifice, se angajează verbal în toate, dar ezită să treacă la acțiune. O astfel de persoană este deconspirată de tot soiul de scuze și politețuri prin care încearcă să se justifice sau să evite implicarea în acțiune, iar dacă se implică, alege întotdeauna situațiile, sarcinile sau responsabilitățile care îi aduc un maxim de beneficii cu minim de efort. Este, dacă vreți, un soi de corcitură, de hibrid al creștinului generos autentic, un tip pe care l-am putea denumi "generosul" oportunist, cel ce caută să fie în prim-plan, să placă tuturor celor din jur, să câștige încredere și să șantajeze emoțional pentru a-și satisface unele frustrări sau interese egoiste. Unii spun că stă în natura omului să creadă că multe i se cuvin de drept în această lume și că își poate permite să mimeze generozitatea, disponibilitatea sau recunoștința. Un exemplu bun îl găsim în episodul în care cei zece leproși vin la Isus și îl roagă să-i vindece. După ce s-au vindecat, doar unul singur se întoarce să-și exprime mulțumirea și recunoștința, adică credinciosul generos, disponibil. Ceilalți nouă au fost din categoria credincioșilor oportuniști, care și-au văzut mai departe de treburile lor.
După ce citești aceste rânduri, fără să vrei îți vine în minte întrebarea: Oare eu ce fel de creștin sunt? Nu te grăbi să-ți răspunzi, că vor urma și alte tipologii ce vor fi descrise în numerele viitoare. Vei găsi un răspuns mai complet după ce vei parcurge toate descrierile sau după ce vei avea o discuție cu propriul tău eu. Apropo, momentele de introspecție, de autoanaliză critică nu sunt la îndemâna oricui; apare un mecanism de evitare generat de teama că ai putea găsi aspecte care nu te avantajează sau care ți-ar putea afecta stima de sine. Dincolo de aceste temeri, viața este o permanentă călătorie din care ai multe de învățat, dacă vrei și dacă ai disponibilitatea necesară de a merge și trăi cu adevărat în pace!
Alois Gherguț