Fericitul Anton Durcovici - 70 de ani de la arestare
La 10 decembrie 2019, data morții martirice a fericitului Anton Durcovici, a avut loc în aula "Anton Durcovici" a catedralei din Iași un simpozion care și-a propus să rememoreze un moment de cotitură din viața păstorului beatificat: arestarea din anul 1949, de la care s-au împlinit 70 de ani. În cele cinci conferințe, moderate de pr. Fabian Doboș, participanții și-au putut îmbogăți cunoștințele despre cel a cărui credință nu a putut fi clintită de nimic.
Venit de la Roma, pr. Isidor Iacovici, postulatorul cauzei de beatificare, a amintit de impactul pozitiv pe care l-a avut beatificarea din luna mai 2014 și de importanța de a răspândi cultul episcopului martir peste tot unde sunt comunități de români. Pr. Petru Ciobanu, venit de la Chișinău, a trecut în revistă vizitele pastorale pe care le-a întreprins episcopul Diecezei de Iași în anii 1948 și 1949. Toma Cucuteanu, masterand la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, a evocat brutalitățile și cruzimile la care a recurs sistemul comunist pentru a înlătura pe exponenții credinței și ai valorilor religioase. Istoricul Anton Coșa a conferențiat despre rezistența catolicilor de-a lungul secolelor în spațiul moldav. În ultima conferință, pr. Emil Dumea a evidențiat locul și rolul Bisericilor în Uniunea Europeană.
Simpozionul s-a încheiat cu sfânta Liturghie prezidată de ÎPS Aurel Percă, numit arhiepiscop mitropolit de București, care a elogiat la rându-i în cadrul omiliei consecvența, zelul și comuniunea fără compromis cu Biserica Catolică ce au marcat viața fericitului Anton Durcovici.
Marian Păuleț