Isus a luat pâinea

La ultima cină şi la fiecare sfântă Liturghie, Isus se oferă din iubire Tatălui şi fraţilor săi. Pentru a se oferi pe sine, el a luat pâinea în mâinile sale. Acest gest a devenit izvor de sens pentru ritul Bisericii şi pentru viaţa creştină.

Rugăciunea euharistică I descrie astfel prima acţiune a lui Isus cu privire la pâine şi la potirul cu vin: "El, în ajunul pătimirii, a luat pâinea/acest preţios potir în sfintele şi preacinstitele sale mâini". Rugăciunea Bisericii redă cu solemnitate un gest care, în aparenţă, este destul de simplu şi funcţional. Însă, de fapt, când a luat în mâinile sale pâinea şi potirul cu vin, Cristos avea intenţia de a le transforma în trupul şi sângele său. El vedea deja în acea pâine propriul său trup care se va jertfi pe cruce, iar în potir, propriul sânge care va fi vărsat pentru iertarea păcatelor. Aceasta pentru că, în mentalitatea ebraică, "trup" nu se referă doar la materia corpului, la carnea, ţesuturile şi oasele sale, ci este un mod de a spune "persoana, viaţa". Luând în mâini pâinea şi potirul cu vin, Isus a luat în mâinile sale realitatea propriei persoane, propria sa viaţă, cea de Fiu al lui Dumnezeu şi de Fiu al Omului, cu toate evenimentele sale, cu trecutul, prezentul şi viitorul său. Atunci, Cristos şi-a luat viaţa în mâini şi a oferit-o din iubire Tatălui ca jertfă de recunoştinţă, iar nouă, ca medicament al nemuririi.

Gestul lui Cristos stă la baza ritului ofertoriului de la sfânta Liturghie. Biserica săvârşeşte aceeaşi acţiune atunci când preotul, mergând la altar, ia în mâinile sale pâinea şi potirul cu vin, binecuvântându-l pe Dumnezeu, care le va transforma în "pâinea vieţii şi băutură spirituală". Acel moment este precedat la sărbătorile mari de procesiunea de la ofertoriu, în cadrul căreia câţiva credincioşi, reprezentanţi ai întregii comunităţi, iau în mâinile lor pâinea şi vinul şi le aduc spre preot la altar. Fiecare credincios este chemat atunci să îşi ia viaţa în mâini şi să o ofere Tatălui ceresc împreună cu jertfa lui Cristos. Căci pâinea şi vinul sunt rodul pământului şi al viţei de vie, dar şi al muncii mâinilor omului. Sunt un simbol al fiecărei persoane, al vieţii fiecărui credincios.

Dar există o condiţie pentru a realiza cu adevărat acest gest împreună cu Mântuitorul. Pentru ca ritul liturgic să devină gest existenţial, trebuie să descoperim că viaţa noastră este deja în mâinile lui Dumnezeu. Isus poate să îşi ia viaţa în mâini, să o binecuvânteze, să o frângă şi apoi să o dăruiască, întrucât ştie că această viaţă izvorăşte din iubirea Tatălui său. Cristos ştie că viaţa lui se află mereu în mâinile Tatălui: deja de la începutul misiunii sale publice, la botezul său în Iordan, Tatăl îi spune: "Tu eşti fiul meu cel iubit, în tine îmi aflu toată plăcerea" (Lc 3,21-22); iar culmea vieţii sale este marcată de strigătul: "Tată, în mâinile tale îmi încredinţez sufletul" (Lc 23,46).

Asemenea lui Cristos şi împreună cu Cristos, şi noi avem nevoie să descoperim că am fost luaţi în mâinile lui Dumnezeu. Iar în loc de "luaţi", am putea alege un termen sinonim care este şi mai conform cu adevărul biblic: "aleşi". Noi am fost aleşi de Dumnezeu ca fii în şi prin Fiul său. Aceasta înseamnă că el ne-a văzut dintotdeauna ca persoane iubite într-o manieră unică. Înainte ca părinţii să ne dorească şi ca prietenii să ne recunoască darurile, ochii iubirii lui Dumnezeu ne-au văzut ca o realitate preţioasă cu o valoare veşnică. Sfânta Liturghie transformă această certitudine de credinţă într-o convingere personală: eu am fost luat de Dumnezeu în mâinile sale, de aceea sunt ales de Domnul. Doar pentru că sunt mereu în mâinile Domnului pot să îmi iau viaţa în mâini şi s-o ofer, pentru că poate fi oferit doar ceea ce este preţuit.

Pr. Daniel Iacobuţ