Curier juridic
de av. Mihaela Ciobanu
• M. Condrea (Iași). "Din anul 2000, sunt plecată în Italia și sunt rezidentă a acestui stat. În luna septembrie a acestui an, am primit o adresă din partea unei bănci din România în care mi se cerea să deschid un cont pentru a completa o declarație de rezidență fiscală. Sunt obligată să completez această declarație fiscală, în condițiile în care eu nu obțin niciun venit în România?"
Rezidența fiscală se stabilește pentru a fi evitată dubla impozitare a persoanelor. Principalele elemente care sunt luate în considerare pentru stabilirea rezidenței în România a unei persoane fizice sunt următoarele: domiciliul în România; locuința permanentă din România a persoanei fizice, locuință care poate fi în proprietate sau închiriată sau care rămâne disponibilă oricând pentru această persoană și/sau familia sa; centrul intereselor vitale amplasat în România; persoana fizică este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.
Pot exista și alte elemente care sunt luate în considerare la stabilirea rezidenței în România sau în statul străin, dar numai împreună cu elementele mai sus menționate: autovehicul înregistrat în România/statul străin; permis de conducere emis de autoritatea competentă din România/statul străin; pașaport emis de autoritatea competentă din România/statul străin; persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România; persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România/ statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România.
Dacă nu poate fi determinat statul în care persoana are centrul intereselor vitale sau dacă respectiva persoană nu deține o locuință permanentă aflată la dispoziția sa în niciunul dintre state, se consideră că este rezidentă a statului în care aceasta locuiește frecvent. Astfel, se vor avea în vedere șederile pe care le are persoana respectivă în toate locurile din același stat.
Dacă persoana locuiește în mod obișnuit în ambele state sau nu locuiește în niciunul dintre ele, se va considera că persoana respectivă este rezidentă a statului a cărui naționalitate sau cetățenie o are.
În sfârșit, dacă persoana are naționalitatea/cetățenia ambelor state sau nu are naționalitatea/ cetățenia niciunuia dintre ele, autoritățile competente ale statelor contractante vor rezolva această problemă pe cale amiabilă la nivelul acestora, pentru a fi evitată dubla impunere.
Persoana fizică încadrată prin elementele de mai sus are obligație fiscală integrală în România, fiind supusă impozitului pe venit pentru venitul obținut din orice sursă, atât din România, cât și din afara României, începând cu data de la care aceasta devine rezidentă în România. Acesteia i se eliberează la cerere certificatul de rezidență fiscală, în care organul fiscal central competent va certifica perioada pentru care persoana fizică este rezidentă în România.
Persoana fizică nerezidentă trebuie să înregistreze la organul fiscal central competent "Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România", în 30 de zile de la împlinirea termenului de 183 de zile de prezență în România.
Organul fiscal central competent, în termen de 30 de zile de la depunerea Chestionarului, notifică persoana fizică dacă are obligație fiscală integrală în România sau va fi impusă numai pentru veniturile obținute din România.
Dacă o persoană fizică devine rezidentă în România numai pentru o perioadă dintr-un an fiscal, această persoană fizică are obligație fiscală integrală în România numai pentru acea perioadă din anul fiscal în care este considerată rezidentă; pentru perioada din anul fiscal, respectiv de la data sosirii în România și până la data la care devine rezidentă în România, persoana fizică este considerată nerezidentă, fiind supusă impozitului numai pentru veniturile obținute din România.
• Veronica Giurgi (Tămășeni). Deoarece nu ați atașat schița la care faceți referire, nu vă putem răspunde din punct de vedere juridic la problema dv. În ceea ce privește registrul agricol, acesta conține date cu privire la gospodăriile populației și la societățile/asociațiile agricole, precum și la orice alte persoane fizice și/sau entități juridice care au teren în proprietate/folosință și/sau animale.