Ofertă şi ofrandă

de pr. Cristian Chinez

"Un fiu ne-a fost dat." Aceste cuvinte, dintr-un oracol al profetului Isaia, nu sunt parcă atât de diferite de spusele unor părinţi care s-ar exprima aşa: "Dumnezeu ne-a dat un fiu". Iar exprimarea profetică, cu sensul ei mesianic, răsună în noaptea de Crăciun. Căci Dumnezeu dă. "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său..." (In 3,16). Mai nou, s-ar părea că Dumnezeu oferă: "ne-a oferit ocazia..." etc. Şi de ce n-ar oferi şi Dumnezeu, dacă totul este "la ofertă"? Cu alte cuvinte, contra cost, ţi se pune la dispoziţie ceva ca să dispui după bunul plac... Sau ţi se încredinţează? Or, în centrul sărbătorilor de la Crăciun se află marele dar făcut de Dumnezeu ("l-a dat pe Fiul său"). Nu "la ofertă". Căci "aceasta este înţelepciunea: a şti de la cine vine darul" (Înţ 8,21).

Pe de altă parte, oferirea o face cineva inferior sau cel puţin egal. Fiul lui Dumnezeu se oferă spre întrupare şi jertfă: "Atunci am zis: «Iată, vin ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!»" (Evr 10,7). Acesta este şi sensul de "ofrandă" (cu sinonimele ei: "jertfă" şi "prinos"). Nu ca în voluntariat, ci cultic.

Aşadar, dacă daruri (cadouri) ori primim, ori facem, ofertele şi ofrandele sunt fie spre ajutorare (caritabilă), fie spre aducere de cult (lui Dumnezeu).